Despre mine

Minca Bogdan

What we do in life echoes in eternity

Blogs Home » Edu » Istorie » Istorie

Istorie

Un blog despre istorie, o istore dura dar adevarata care sper sa va placa . Astept comentari si sugestii pentru noi articole . Va multumesc!

Articole Blog

01. AL DOILEA RAZBOI MONDIAL -INVADAREA FRANTEI - Oct 4, 2015 5:40:00 PM
1-În ziua de 10 mai trupele germane invadeaza Olanda,Belgia si Luxemburg,aceste nu rezista mult armate lor germane si se predau.
2.-Flotă aeriană germană pregateste atacuri asupra Frantei,un număr de peste 500 de avioane sunt pregatite de atac în 1940.
3-Franta pregateste apărarea împotriva lui Hitler.
4-Armatele Germane pătrund în Franta la data de 14 mai-1940.
5-La data de 18 mai 1940 în locul numit Dunkort ,armatele germane după mai multe victorii se opresc crezînd ca doar simpla prezenta le vor aduce victoria.
6-Profitand de aceasta situaţie Marea Britanie trimite toate navele de război si comerciale sa aducă din Franta soldaţii care au supravieţuit luptelor cu forţele germane.
7-Peste 350 de mii de soldaţii francezi sunt salvaţi de navele Britanice.
8-La data de 8 iunie 1940 ,Musollinni se aliaza cu Germania si declara razboi Frantei.
9-La data de 10 iunie forţele Germane intra în Paris.
10-Hitler a reuşit sa razbune tratatul umilitor de la Versalies 1919.
11-La data de 12 iunie Hitler pregateste primele atacuri asupra Londrei.
12-Începe altfel bătălia pentru Marea Britanie,o scurta ofensivă a lui Hitler si o prima înfrîngere în război pentru forţele germane.
02. AL DOILEA RAZBOI MONDIAL. - Aug 23, 2015 9:09:00 AM
-Încep o serie de articole despre ceea mai neagră perioada recentă din istoria lumii si mai precis despre al doilea război mondial.
-Încep cu perioada de introducere si motivele care au dus la acest mega-conflict.
-După tratatul de la Varsalies -1918 ,Germania este umilită si obligată sa plătească numeroase daune de război si sa isi reducă armata la doar 100 de mii de soldaţii plus alte cerinţe foarte umilitoare in special pentru un caporal care pe urma va conduce Germania spre răzbunare.
-Acest caporal pe nume Adolf Hitler a jurat răzbunare si urma sa se tina de cuvînt.
-În 1933 Hitler preia puterea totala in Germania si tot odată schimbarea începe imediat.
-Hitler da comanda ca armata sa crească rapid,uriase sume de banii vor fi trimise pentru ca Germania sa aibă ceea mai eficienta si puternica armata din lume.
-Trei uzine de produs tancuri,arme si avioane se vor deschide în Germania iar forţa de munca va cunoaste o uriaşă creştere.
-În 1935 Germania deja avea o armata de peste 2 milioane ,1500 de tancuri plus nouă formată flotă de avioane numita SOIMII CERULUI.
-1n 1938 puterile lumii ii acorda lui Hitler libertatea de a intra în Cehoslovacia pentru a putea anexa teritoriul German .
-Tot în 1938 o alta putere  mai precis Rusia se aliaza cu Germania lui Hitler ,arătînd ca nimeni nu prea se se pună rău cu aceasta forţa.
-În 1939 Hitler intra în Polonia si altfel începe Al -Doilea-Razboi-Mondial.
-Germania vroia răzbunare pentru primul război mondial iar nimeni nu vroia o confruntare directă dar nu era de ales.
-Franta,Anglia,Australia si Canada declara imediat război Germaniei.
-La 29 septembrie Polonia se preda Germaniei.


03. Al treilea razbou Punic 149-146-I-HR - Mar 26, 2015 3:28:00 PM
-După înfrîngerea lui Hannibal criza s-a instalat în Cartagena dar  nu totala prăbuşire.
-În 150 ,după o perioada de prosperitate Cartagena era pregatita de un nou război cu Roma.
-În 149, Roma debarca 2 uriaşe armate în Africa cu scopul precis de a distruge complet complexul Cartagena .
-Timp de doi ani de zile ,Cartagena a respins orice atac al armate lor romane conduse de nepotul lui Scipio Africanul mai precis de generalul Scipio-Anelionius.
-În timpul acestui război ,puterea Romei era în plină dezvoltare si mai precis ceea militară .
-Spre deosebirea de primele doua războaie,Roma foloseste elefanţi si noi tactici ,tactici prin cu care surprinde armata Catagena.
-În final în anul 146 ,Roma cucereste definitiv Cartagena ,o arde si i-a majoritatea populat iei în sclaviei si rade după fata pămîntului acest străvechi si puternic imperiu.
04. AL DOILEA RAZBOI PUNIC 218-201 - Jan 18, 2015 8:41:00 AM
-După primul război punic Cartagena reuşea sa isi revină si acest lucru imediat s-a observat la Roma.
-Liderul Cartagenei Hastrubal reusea sa ridice o nouă armata si sa aducă Spania în controlul cartagenilor.
-Acesta a fost asasinat dar imediat a fost urmat la conducere de fiul lui cel mare Hannibal care urma sa devină unul din cei mai mari generali din istorie si unul din cele mai mari coşmaruri din istoria Romei.
-Hannbal a pornit imediat războiul contra Romei cucerind oraşul Saguntum in anul 219.
-Roma declara imediat razboi lui Hannibal si trimite doua armate ,una in Galia si una in Spania.
-Hannibal atunci pleacă din Spania cu 55000 de oameni ,10000 de calareti ,40 de elefanti de lupta si pleacă pe uscat spre Roma.
-Trece Pirinei si cu ajutorul Galiei trece Alpi cu mari eforturi in armata sa.
-În anul 217 înfrînge o uriaşă armata romană langă lacul Trasimenus ,chiar luînd viaţa consului de la acel timp.-În drumul sau în Italia reuşeşte numeroase victorii asupra armate lor romane si i-a obligat pe acestia la decizi dramatice.-Roma pune un dictator militar mai precis pe Fabius Maximus care impune o tactică defensivă în războiul cu Hannibal.-În anul 216 la Cannae Hannibal înfrînge o armata romană de 85000 de soldaţii si aplica cea mai dureroasa înfrîngere suferită .-Cu toata acesta Hannibal nu ataca Roma si acest lucru ii salvează .-Roma trimite doua armate ,una în Spania unde înfrînge armatele lui Hannibal care trebuia sa vină în ajutorul lui în Italia ,cea de-a doua a fost trimisă în Africa unde matură toata rezistentele lui Hannibal.-În anul 202 la Zama Hannibal este invins de Scipio-Africanul  si este obligat sa se retraga in afara Cartagenei.
-Prin pacea care se încheie după al doilea război punic (201 î.Hr.), Cartaginacedează romanilor toate posesiunile ei din Spania. De asemenea, trebuia să plătească o mare despăgubire de război Romei – 10.000 de talanţi în decursul a 10 ani –, şi să-i predea întreaga ei flotă cu excepţia a 10 trireme; o parte din teritoriile Cartaginei erau date lui Masinissa, regelui Numidiei, care devenise aliatul Romei. Cartagina nu avea voie să înceapă război în afara Africii, iar în Africa doar cu aprobarea Romei. TeritoriulSiracuzei devine parte din provincia Sicilia.      În urma acestei păci, Cartagina şi-a pierdut complet supremaţia ei în bazinul de apus al Mării Mediterane; locul ei este luat de Roma, care devine un mare stat din Mediterana.
05. POMPEY THE GREAT (106-48 B.C.) - Jan 17, 2015 1:01:00 PM
Gnaeus Pompeius Magnus one of the great statesmen and generals of the late Roman Republic, a triumvir (61-54 BC), the associate and later opponent of Julius Caesar. He was initially called Magnus (the Great) by his troops in Africa (82-81 BC).Early career.Pompey belonged to the senatorial nobility, although his family first achieved the office of consul only in 141. Fluent in Greek and a lifelong and intimate friend of Greek literati, he must have had the normal education of a young Roman nobleman; but his early experience on the staff of his father, Pompeius Strabo, did much to form his character, develop his military capabilities, and arouse his political ambition. The family possessed lands in Picenum, in eastern Italy, and a numerous body of clients, which Strabo greatly enlarged in the year of his consulship. In a civil war (88-87) between the rival generals Lucius Sulla and Gaius Marius, Strabo defied Sulla and favoured the Marians and a fellow general.After his father's death, however, Pompey detached himself from the Marians. A report that he was "missing" in Cinna's army, when it was embarking for the Balkans to deal with Sulla, led to the lynching of Cinna by his troops (84). Pompey's part in this mutiny is unclear; he next appears with three legions recruited in Picenum, joining Sulla as an independent ally in the campaign to recover Rome and Italy from the Marians (83). Sulla made ample use of his youthful ally's military abilities. Pompey married Sulla's stepdaughter. On Sulla's orders the Senate gave Pompey the job of recovering Sicily and Africa from the Marians—a task he completed in two lightning campaigns (82-81). Pompey ruthlessly executed Marian leaders who had surrendered to him. To his enemies he was Sulla's butcher; to the troops he was "Imperator" and "Magnus." From Africa Pompey demanded that a triumph be given him in Rome; he refused to disband his army and appeared at the gates of Rome, obliging Sulla to yield to his demand. After Sulla's abdication, Pompey supported the renegade Sullan Marcus Lepidus for the consulship of 78. Once in office Lepidus attempted revolution, and Pompey promptly joined the forces of law and order against him. The rising crushed, however, Pompey refused to disband his army, which he used to bring pressure on the Senate to send him with proconsular power to join Metellus Pius in Spain against the Marian leader Sertorius.The reconquest of Spain taxed Pompey's military skill and strained his own and the state's resources to the utmost. In the end it was he, not Metellus, who imposed on Spain a settlement reflecting and promoting his own political aims. His policy was one of reconciliation and rehabilitation. His personal authority and patronage now covered Spain, southern Gaul, and northern Italy. Unlike Metellus, Pompey took his army back to Italy with him, ostensibly to assist in putting down a slave revolt led by Spartacus, but in reality to secure a triumph and election to the consulship for 70. The nobles whom Sulla had restored to power had proved to be more corrupt and incompetent than ever. Pompey promised reforms at home and abroad. A bargain was struck with his rival Marcus Licinius Crassus, the two were jointly elected consuls, and Pompey was given another triumph.Reorganization of the East.Although the nobles were to continue to dominate the consular elections in most years, the real sources of power henceforth lay outside of Italy. Extraordinary commands would have to be created if Rome was to recover control of the sea from pirates. It was Pompey who benefitted most from the restoration of tribunician initiative. After his consulship, he waited in Rome while rival nobles undermined the position of Lucius Licinius Lucullus, who was campaigning against Mithradates in Anatolia, and made halfhearted attempts to deal with the pirates. Finally, in 67, the tribune Aulus Gabinius forced a bill through the popular assembly empowering Pompey to settle the pirate problem.Pompey was still in the East, resettling pirates as peaceful farmers, when in Rome another tribune, Gaius Manilius, carried through, against weakened opposition, a bill appointing Pompey to the command against Mithradates, with full powers to make war and peace and to organize the whole Roman East (66). Pompey displaced Lucullus and lost no time defeating Mithradates in Asia Minor. After the death of Mithradates in 63, Pompey was free to plan the consolidation of the eastern provinces and frontier kingdoms. For 6,000 talents he set up King Tigranes in Armenia as a friend and ally of Rome—and as his own protégé. Pompey rejected the Parthian king's request to recognize the Euphrates as the limit of Roman control and extended the Roman chain of protectorates to include Colchis, on the Black Sea, and the states south of the Caucasus. In Anatolia, he created the new provinces of Bithynia-Pontus and Cilicia. He annexed Syria and left Judaea as a dependent, diminished temple state. The organization of the East remains Pompey's greatest achievement. His sound appreciation of the geographical and political factors involved enabled him to impose an overall settlement that was to form the basis of the defensive frontier system and was to last, with few important changes, for more than 500 years.Pompey's power and prestige were at their height in December 62, when he landed at Brundisium (Brindisi) and dismissed the army. His third triumph (61) trumpeted the grandeur of his achievement. The following decade was the period of his ascendancy in Italy, an ascendancy that was to be eroded through Caesar's growing military power and gradual capture of Pompey's worldwide clientelae, from the power base Caesar, in turn, created in northern Italy and Gaul. Pompey's inveterate enemies in Rome were the Optimates, the inner ring of nobles, not Crassus or Caesar, who had merely tried to steal the limelight in Pompey's absence and to manoeuvre into a better position for bargaining with their former political ally. The nobles meanwhile had gradually reasserted their dominance in Rome and hampered attempts to alleviate the condition of Italy and the Roman populace. Once back in Italy, Pompey avoided siding with popular elements against the Optimates. He was no revolutionary. He wanted all classes to recognize him as first citizen, available for further large-scale services to the state. He had divorced his third wife, Mucia, and now proposed to ally himself by marriage to the party of the young senatorial leader Marcus Porcius Cato the Younger. But the nobles were closing their ranks against him, and his offer was rebuffed. Lucullus and others were determined to prevent the en bloc ratification of Pompey's eastern settlement and to reject his demand for land for his veterans.The First Triumvirate.Help came only when Caesar returned from his governorship in Spain. Pompey, Crassus, and Caesar formed the unofficial and at first secret First Triumvirate. It was to become more than a mere election compact. It would strain all the resources of the triumvirs to wrest one consulship from the Optimates; their continued solidarity was essential if they were to secure what Caesar gained for them in 59. Caesar, for his part, wanted a long-term command. Pompey, who now married Caesar's daughter, Julia, saw Caesar as his necessary instrument. Caesar, once consul, immediately forced through a land bill and, shortly after, another appropriating public lands in Campania. Once he had secured a five-year command in Illyria and Gaul he could be relied on to take off a large proportion of Pompey's discharged troops and give them further opportunities for profitable employment.Pompey solved the problem of Rome's grain supply with his usual efficiency, but the nobles kept up their opposition. The year 56 was a critical one for the triumvirs. The nobles concocted religious impediments to prevent the dispatch of Pompey on a military mission to Egypt, while Publius Clodius contrived to persuade Pompey that Crassus had designs on his life. An attempt was made to suspend Caesar's law for the distribution of Campanian land.Alarmed at Pompey's suspicions and truculence, Crassus set off to meet Caesar at Ravenna, and Caesar in turn came to the limit of his province at Luca to meet Pompey. The Luca conference (56) prepared the ground for the next phase of triumviral cooperation: Pompey and Crassus were to secure election to the consulship for 55, for they, too, wanted five-year commands in the provinces, while Caesar's command was to be renewed for another five years. The three secured their ends by violence and corruption after a prolonged struggle. Early in 55 Pompey and Crassus were at last elected consuls, with most of the lesser magistracies going to their supporters. Caesar obtained the extension of his command, while Pompey and Crassus received commands in Spain and Syria, respectively. Pompey could stay on in Italy and govern his provinces by deputies. But the triumvirate was coming to an end. The death of Julia (54) destroyed the strongest bond between Pompey and Caesar, and Crassus suffered disastrous defeat and death in Mesopotamia. The triumvirate existed no longer; but Pompey as yet showed no inclination to break with Caesar.Civil war.Meanwhile, from outside the walls of Rome, Pompey watched the anarchy in the city becoming daily more intolerable. He was prepared to wait without committing himself until the Optimates found an alliance with him unavoidable. He refused further offers from Caesar of a marriage alliance. There was talk in Rome as early as 54 of a dictatorship for Pompey. Street violence made it impossible to hold the elections. In January 52 Clodius was killed by armed followers of Titus Annius Milo, whose candidacy for the consulship was being bitterly opposed by both Pompey and Clodius. Now both factions exploded into even greater violence. The senate house was burnt down by the mob. With no senior magistrates in office, the Senate had to call on Pompey to restore order. It was the hour he had waited for. He speedily summoned troops from Italy. The nobles would not have him as dictator; they thought it safer to appoint him sole consul.Pompey's legislation of 52 reveals his genuine interest in reform and the duplicity of his conduct towards Caesar. He reformed procedure in the courts and produced a panel of respectable jurors. A severe law against bribery at elections was made retrospective to 70 and, for all Pompey's protests, was rightly taken by Caesar's friends as aimed at him. Another useful law enforced a five-year interval between tenure of magistracies in Rome and assumption of provincial commands. But this law and another, which prohibited candidature in absence, effectively destroyed the ground of Caesar's expectation that he should become designated consul, and so safe from prosecution, before he had to disband his army in Gaul. Several attempts were made in the years 51-50 to recall Caesar before the expiration of his second term in Gaul. They were frustrated by the assertiveness of Caesar's faction and agents in Rome. Pompey, for all his growing fear and suspicion of Caesar's ambitions, did not come out openly against Caesar until late in 51, when he suddenly made clear his intentions. He declared that he would not consider the suggestion that Caesar should become designated consul while still in command of his army. His proposals for a compromise date for Caesar's recall were unacceptable to Caesar, whose sole resource now was to use the wealth he had accumulated in Gaul to buy men who could obstruct his enemies in the Senate. When war came, the Senate was evenly divided between Caesar and Pompey. The consulars were solidly for Pompey, although they saw him simply as the lesser evil. Late in 50 the consul Gaius Marcellus, failing to induce the Senate to declare Caesar a public enemy, visited Pompey with the consuls designate and placed a sword in his hands. Pompey accepted their invitation to raise an army and defend the state. Caesar continued to offer compromise solutions while preparing to strike. On Jan. 7, 49, the Senate finally decreed a state of war. Four days later Caesar crossed the Rubicon.Pompey's strategic plan was to abandon Rome and Italy to Caesar and rely on his command of the sea and the resources of the East to starve out the Caesarians in Italy; but he did not have the disciplined loyalty and full cooperation of his Optimate allies, and Caesar's swift advance southward only just failed to prevent his withdrawal from Italy. Across the Adriatic at Dyrrhachium the wisdom of Pompey's strategy became clear. Caesar, after a hazardous crossing in pursuit, found himself cut off from his base in Italy by sea and facing superior land forces. Pompey, however, eventually had to abandon his naval blockade of the rest of Caesar's forces in Brundisium and failed to prevent their crossing to join Caesar. Caesar's army was repulsed in an assault on Pompey's camp at Dyrrhachium and, failing a quick decision in the West, Caesar was obliged to move eastwards into Thessaly. Pompey followed and joined forces with the Senate's army there under Scipio, rendering Caesar's position untenable. At this juncture, Pompey, under pressure from his Optimate allies, decided for battle, a sensible enough decision if his opponent had not been a commander of genius. Pompey suffered a disastrous defeat on the plain of Pharsalus (48). He fled from his camp as the enemy stormed it and made his way to the coast. His supporters were to rally and involve Caesar in strenuous fighting in Africa, Spain, and the East for three more years; but Pompey did not live to play a part in this struggle. Hurried on by Caesar's rapid pursuit, he lost contact with his own fleet. He moved on southward to Cilicia, Cyprus, and Egypt. He decided to land at Pelusium and seek the assistance of Ptolemy, his former client. The King marched down to the coast, ostensibly to welcome him; but he and his counsellors had chosen not to risk offending the victorious Caesar. Pompey's small squadron lay offshore while Pompey, bidding farewell to his wife, Cornelia, complied with an insidious invitation to enter, with several companions, a small boat sent to bring him to land. As he prepared to step ashore he was treacherously struck down and killed (Sept. 28, 48 BC).Assessment.Pompey's name cast a lasting shadow. His end inspired some of Lucan's finest verses. In the empire he acquired official respectability, and the greatness of his achievement was fully appreciated by the great writers. But there are few clear-headed or unbiassed accounts of Pompey by his own contemporaries. Caesar would have his readers believe that he wrote of Pompey more in sorrow than in anger; his propaganda was discreet and subtly damaging to his rival's reputation. Cicero's veering, day-to-day judgments of Pompey reveal his inability to see clearly through the distorting medium of his own vanity. The inflated eulogies of Pompey in Cicero's speeches are punctured by his persistent sniping at him in his letters. Yet he looked up to him for leadership and, in the moment of decision, joined him. But Pompey was neither a revolutionary nor a reactionary, willing to wreck the fabric of the commonwealth for the advantage of self or class. He expected a voluntary acceptance of his primacy but was to discover that the methods he had used to get his commands had permanently alienated the dominant nobility. So year after year he had to play a passive role, covertly intriguing or waiting for successive occasions to arise that would force them to accept his leadership. Some thought his waiting game duplicity, others, sheer political incompetence. He was an ineffective politician, not from incapacity for intrigue or ruthless action but from lack of candour and consistency in speech and action.As a military leader, Pompey fell short of real greatness, lacking Caesar's genius, his dynamism and panache, and his geniality in personal relationships. He was circumspect and thorough—the perfect administrator. His vision of empire was no narrower than Caesar's. Like many a more recent imperialist, he was satisfied with the ideal of efficient and clean-handed administration and justice, and many of his contemporaries believed that he went far to achieve that aim in his own practice. Pompey, the wealthiest man of his age, invested his millions prudently; his landed estates were distributed throughout Italy in manageable units. For all the extravagance of his triumphal shows and the inexcusable heartlessness of the contests in slaughter with which he entertained the populace, he was a plain-living man, friend and admirer of the Stoic Panaetius. His third wife, Mucia, bore him two sons, Gnaeus and Sextus, and a daughter, Pompeia, before he divorced her for infidelity (62). Julia was the wife he loved most dearly; Cornelia outlived him and mourned his death. (Encyclopaedia Britannica Article)
06. Primul razboi punic [264-241] - Jan 10, 2015 6:52:00 PM
Unul din cele mai sangeroase războaie din istoria lumi ,mai precis Roma vs Cartagena,aceste doua puteri sau luptat mai bine de 3 războaie pentru a determina cine deţine supremaţia în Africa,Spania,Italia si mai ales pe Marea Mediterana.
În acest prim articol o sa rezum primul război punic ,

-Prin anexarea Italiei de sud, Roma se învecina acum cu Sicilia, insulă foarte bogată, care deţinea o poziţie importantă pentru navigaţie în Marea Mediterană. Sicilia era împărţită între oraşele greceşti, în frunte cu Siracuza, care stăpîneau partea de răsărit a insulei, şi cartaginezi, care stăpîneau părţile de apus.
Atunci, mamertinii au cerut ajutor Romei, care s-a grăbit astfel să intervină alungându-i pe cartaginezi din Messana. Atunci Cartagina a declarat război romanilor.

Bătălia navală de la Mylae - 260 î.Hr.
-o prima mare bătălie navala în care cele doua forţe arunca toata elita cu un avantaj în nave

inclinat spre Cartagena,dar un avantaj care urma sa fie repede anihilat de Roma.

.
-      În faţa primejdiei comune, cei doi vechi adversari din Sicilia, siracuzanii şi cartaginezii, au încheiat o alianţă, dar romanii i-au silit în scurtă vreme pe cei dintâi să ceară pace. Apoi au continuat lupta împotriva cartaginezilor; aceştia aveau o puternică flotă de război, cu care punea în primejdie coastele Italiei. Pentru a-i înfrânge pe cartaginezi, romanii au construit un mare număr de corăbii (copii ale unui vas punic cu 5 vâsle găsit de romani după ce a eşuat), prevăzute cu o punte cu cârlig de fier, cu care prindeau corăbiile duşmane pentru a le reţine; apoi, pe bordul corăbiilor începea o luptă ca pe uscat. Folosind o astfel de tactică, flota romană condusă de consulul Duilius i-a învins laMylae (260 î.Hr.) pe cartaginezi.
-

      Cu ajutorul aceste ia romanii reuşea să-i lichideze pe piraţii iliri de pe coasta Dalmaţiei (229-228 î.Hr.), întinzându-şi autoritatea lor pe coasta Mării Adriatice până la graniţele Macedoniei şi Greciei. Între timp, armatele romane au obţinut împotriva galilor victoria de la Clastidium (222 î.Hr.) şi au cucerit cetatea acestora Mediolanum. Astfel întreaga Galie Cisalpină a trecut în stăpânirea Romei. Sunt întemeiate noi colonii (Cremona, Mutina, Placentia) şi construită Via Flaminia. În felul acesta, puterea romană se întindea, în nord, până la Alpi.

Primul război punic a reprezentat pentru Roma puterea,si-a dat seama ca deţine o uriaşă rezerva de oameni,banii si mai ales experti militari de care se poate bucura mult timp si în special de care se poate folosi in a zdrobi orice duşman.




07. Generalul Antonescu si situatia din Romania 1940-1944 - Mar 21, 2014 3:12:00 PM
România trecea printr-o perioada foarte grea în perioada 1930-1939 cu numeroase lupte pentru putere si cu venirea războiul care prindea culoare  mai mare în Europa.Antonescu era un nume respectat în armata ,mai precis prin faptele sale din primul război mondial a fost numit în 1931 şef peste toata armata dar a stat doar un an din cauza situaţiei pe care o avea cu Regele Carol al 2. Romania era un vulcan atunci,Carol al 2 numai avea practic nici o putere deplina si lucrul asta se vedea în situaţia economică,culturală si mai ales militară.În 1938 toate partidele de frunte din Romania si mai precis,P.N.T ,P.N.L,P.L.R-partidul legionar cereau plecarea lui Carol si instaurarea unui regim care sa poată sa controleze ce va veni peste tara.Carol al doilea pleacă în 1939 si lasă puterea pe mană lui Antonescu ,acesta fiind rugat chiar de liderii partidelor politice sa preia aceasta putere si mai precis de Iuliu Maniu,I.C.Bratianu,Nicolae Iorga.Antonescu vine la putere dar nu singur ,cu el au sosit si legionari care fuseseră principali aliaţi ai lui Antonescu ,mai ales după ce Antonescu a fost împotriva executari lui Zelea Condreanu in 1938.După începerea celui de-al doilea război mondial în 1939 ,Romania a decis sa între de partea Germaniei lui Hitler si sa lupte împotriva Rusiei lui Stalin care era hotarata sa distrugă orice democraţie în Europa ,dar acesta hotarare a adus încă de la început numeroase nemulţumiri în Romania.Încă din 1940 în Romania situaţia era foarte incinsa datorită liderilor partidelor politice si Maresalul-Antonescu care nu se înţelegea deloc .Liderii acestor partide vroiau ieşirea Romaniei din tabără-Germana si trecerea de partea Aliatilor ,lucru pe care Antonescu il refuza pe buna dreptate inca de la inceput.Între cele doua tabere se trimite au scrisori ,scrisori pe care fiecare parte le înţelegea cum doreau si le foloseau ca arme împotriva taberei adverse mai tîrziu.Antonescu era legat intr-o lupta pentru reintregirea Romaniei ,o lupta pe care partidele politice au parasito si în 1918 si în 1939 cand Carol al 2 a abdicat,acest lucru a fost unul foarte greu de digerat de Antonescu si de populatia ţării din ambele momente.Situaţia era neplăcută si datorită legionarilor care rezolvau toate probleme prin sînge ,aceast lucru a fost criticat de toata lumea si aici mă refer la General,Partidele Politice si de Curtea Regala.După revolta legionară din 1942 si cu pierderea pe rînd a Germaniei din frontul mondial, în Romania situaţia era critică si aici vreau sa zic ca hidoasă clasa politică din Romania vroia sa ducă tara sub domnia lui Stalin.Domnul Maniu era intr-o situaţie foarte tensionată cu Maresalul Antonescu ,cei doi au avut replici dure încă din 1940 ,iar pană în 1944 cînd situaţia era clară ,Germania pierdea războiul si în Romania era în plină acţiune lovitură de stat,o lovitură de stat ce a avut loc la 23 august 1944.

08. Bătălia de la Maraton - Mar 15, 2014 12:16:00 PM


-Se pot spune foarte multe despre acesta lupta dar realitatea e doar una si anume ca în 49-I-Hr  în acele văi s-a dat o lupta care si acum se vorbeşte de ea.
-Grecia pe atunci nu era o tara unită,era o adunătură de state cum ar fi,Atena,Sparta,Corint si toate cu felul lor de conducere si cu mîndria lor.
-Atena tocmai a scapat de un tiran pe nume Hypius si se confrunta cu problema perşilor,acest ia au trimis emisari la ei si la Sparta dar ambele au fost omorîte si au stîrnit furia marelui Darius 1.
-Lupta s-a dat în anul 49-I-Hr.
-Persii aduna o armata de 300 mii oameni pe care i-au debarcat în peste 600 de vase de război uriaşe.
-Greci au adus peste 12000 de soldaţii.
- Feidipos conducea armata greaca.
-Tactică a fost simpla pentru grecii,acest ia au beneficiat de vase rapide si uşor de manevrat ,au profitat de acest lucru si au distrus peste 400 de vase persane si pierzînd doar 45 de vase din cele 200 ale lor.
-După lupta pe mare au reuşit sa străbată în timp record si sa ajungă chiar în fata flotei persane care vroia sa distrugă Atena ,iar la campurile numite Maraton au castigat si bătălia pe uscat.

Un alt rezumat scurt de la Maraton :
-Bătălia de la Maraton

În sfârşit, se iviră zorii zilei de 13 septembrie 490. Nici nu se înălţă bine soarele, că pământul uscat şi dogora de căldură. Cum atenienii voiseră să-şi întindă oştirea precum şirurile medice, centrul era destul de slab. Plateenii alcătuiau aripa stângă. Era prima dată când atenienii înfruntau o oaste persană; costumele de luptă pestriţe, armele ciudate ale acestei gloate asiatice nu i-au înspăimântat. La un semn, se năpustiră în goană împotriva barbarilor, deşi distanţa dintre cele două oşti era de opt stadii, ca să reducă timpul în care erau expuşi suliţelor barbare.
Violenţa atacului grecesc îi descumpăni pe perşi, care se gândeau să atace ei primii duşmanul strâns ghem ca să se apere. Cu toate acestea, centrul persan, unde se găseau trupele cele mai bune, rezistă atacului, ba chiar izbuti să rupă rândurile atenienilor. Pe aripi însă grecii ieşiră biruitori şi, încercuind mijlocul, veniră în ajutorul tovarăşilor lor, dovedindu-i pe perşi.
Aceştia se retraseră în dezordine către flota lor, care aştepta, ancorată, la mică distanţă de ţărm. Atenienii, îmbătaţi de victorie, se repeziră spre mare şi încercară să împiedice îmbarcarea perşilor. N-au izbutit, dar au nimicit şapte trireme duşmane.
Acolo şi~a găsit moartea glorioasă fratele autorului dramatic Eschil, Cinegire. Acesta se agăţase cu mâna dreaptă de o corabie duşmană. Un ostaş persan i-a retezat mâna. S-a prins imediat de corabie cu mâna cealaltă. I-au tăiat-o şi pe aceasta. Atunci, zice-se, s-a agăţat cu dinţii de vas şi nu i-a dat drumul decât când i-au retezat capul.
Primejdia nu fusese alungatã de tot. O parte din trupele persane, desprinse din oaste înainte de bătălie, naviga spre Atena, nădăjduind să o ia prin surprindere. După un marş forţat de opt ore, hopliţii atenieni, deşi istoviţi de bătălie, s-au îndreptat spre Atena. Duşmanul a găsit locul bine păzit. Flota persană, ancorată la Faleron, a şovăit o vreme, şi a plecat spre Asia. Grecia era salvată.
Minunata veste
Nimic nu poate descrie bucuria luptătorilor în seara aceea, la Maraton. În vreme ce generalii îi adunau pe morţi ca să-i cinsteascã aşa cum se cuvine, pentru ca sufletele lor să nu rătăcească tânjind după nemurire, un curier a pornit spre Atena. Acesta erau un atlet vestit, învingător la cursele de alergare. El a străbătut noaptea, fără nici o oprire, distanţa care desparte Maratonul de Atena. Ajuns în cetate, bătu la uşile magistraţilor, dându-le tuturor minunata veste, după care se prăvăli neînsufleţit!

Trebuie să adăugãm că două mii de lacedemonieni sosiră la Atena chiar la finalul bătăliei. După ce au primit mulţumirile atenienilor, au fost conduşi, la cererea lor, până la locul bătăliei, să vadă cum arată perşii morţi.


09. Lupta Anti-Otomana din Tarile Romane din secolele 14-15-16 - Feb 18, 2014 11:30:00 AM
-Încă din sec-14 în Tarile-Romane luptele împotrivă otomani lor a fost principala grija pentru principii T.R..
-Primul domnitor pe care îl menţionez aici este Mircea Cel Batran[1386-1394]-[1397-1418].
-A fost domnitorul care a obtinut cele mai importante victorii pentru T.R.de la începutul sec-14 si 15,obtinand victoria de la Rovine si arătînd ca T.R.nu va fi provincie otomană.
-A reuşit sa obţină tratate importante cu Imperiul-Otoman .
-Următorul domnitor care a reuşit lucruri importante în lupta cu turcii a fost Vlad-Tepes ,nepotul lui Mircea Cel Bătrîn,acesta a reuşit în scurta s-a domnie dintre anii [1456-1462].
-A învins o uriaşă armata condusă chiar de Sultanul Mahomed la locul numit Targoviste.
-A reuşit sa facă o alianţă cu Stefan Cel Mare si împreuna au reprezentat o mare problema pentru Turcii.
-A reuşit chiar o alianţă cu Iancu De Hunedoara un alt domnitor care a luptat împotrivă turcilor.
-Stefan Cel Mare,domnitorul cu cea mai lungă si plină de succes lupta împotriva turcilor [1457-1504],acesta a dus o fabuloasă campanie de 47 de batalii dintre care 45 de victorii si doar 2 înfrîngeri suferite de voievod.
-Mihai Viteazul-domnitorul care a reprezentat apogeul lupt ei pentru libertate,acesta a reuşit celebra victorie de la Calugareni si prima Unire dintre cele trei tari ,Unire care a rezistat foarte puţin dar a reprezentat foarte mult pentru istoria acestui popor.
10. Batalia de la Actium - Dec 17, 2013 2:33:00 PM
1-31-I-HR.
2-După moartea lui Cezar la Roma o mare criza politică i-a amploare din cauza lupt ei pentru putere.
3-Asasinii lui Cezar(Brutus si Cassius),Octavian-Cezar nepotul mostenitor al lui Cezar si Marcus Antonius se lupt au pentru supremaţia la Roma.
4-Marcus Antonius pe atunci con sul vroia puterea deplina la Roma,dar cînd împreuna cu trupele lui mai precis 10 legi uni este înfrînt la Mutena-Actuala-Franta de către Octavian-Augustus si trupele Senatului,el se retrăgea în Galia nordică unde îşi stabil este cartierul general .
5-După retragerea lui Antonius in Galia ,tînărul Octavian îi fura funcţia de con sul si imediat declara război asasinii lor lui Cezar si chiar duşmanii statului,dar la aceasta veste războiul civil imediat porneşte.
6-Atunci Brutus porneşte spre Roma cu armata lui declarand război tînărului Con sul.
7-Văzînd ca trupele lui Brutus sunt mult mai numeroase de cat ale lui,Octavian se împacă cu Marcus Antonius urmînd sa plece împreuna cu cele 14 legiunii în Grecia pentru lupta cu Brutus.
8-Împreuna Octavian si Antonius înfrînge forţele lui Cassius si Brutus la locul numit Filippi-42-I-HR.
9-După Filippi se formează al-2-lea triumvirat din care făceau parte ,Octavian,Leppus si Marcus. Antonius,dar acest triumvirat nu va tine mult pentru ca Leppus este forţat sa plece în exil de tînăr Octavian.
10-Marcus Antonius strînge o uriaşă armata si pleacă în cucerirea Pathiei-actuală Turcie iar Octavian pleacă în oprirea lui Pompey-Sectus cel care bloca comerţul de grîu ce ameninţa Roma.
11-Octavian îl bate pe Sectus dar Antonius suferă cîteva înfrîngeri pană reuşeşte sa adauge Armenia si o parte din Parthia pentru Roma cu ajutorul lui Cleopatra aliatul de baza a lui Antonius.
12-Antonius se întoarce la Roma unde se  căsătoreşte cu sora lui Octavian .
13-Antonius după 3 ani se re-întoarce în Egypt unde cu ajutorul lui Cleopatra planuieste o uriaşă campanie militară.
14-Octavian furios declara război lui Antonius .
15-Antonius împreuna cu o armata de 25000 de oamenii înfruntă pe Octavian a cărui armata de 35000 îl aşteptau la Actium.
16-Antonius obligat de blocajul impus de Octavian accepta lupta pe mare acolo unde avea un mare dezavantaj de vase ,atunci obligat îşi lasă o parte din oameni pe uscat .
17-Octavian si Agrippa generalul lui îl înfrînge pe Antonius plus cu ajutorul unor generali din armata lui.
18-Antonius obligat de înfrînge se întoarce în Egypt unde mai forţează o lupta dar cele 4 legi uni ale lui este oprit definitv de cele 22 de legi uni ale lui Octavian.

11. Giuseppe Garibaldi - Dec 11, 2013 5:48:00 PM
1-General Italian.
2-1807-1882.
3-Obţine multe victorii pe mare si uscat
4-Maestru al lupt ei de gherlă.
5-A reuşit sa capete respectul unei lumii întregi datorită geniului sau militar.
6-În 1834 în fruntea unei armate de 6000 fuge în Franţa si de acolo în America de Sud .
7-1836-1843 a fost pionul principal în luptele de gherila din mai multe tari din America de Sud cum ar fi Brazilia,Bolivia,Columbia,Chile si etc.
8-A obtinhttp://www.youtube.com/watch?v=NdcoPM6EItIut prima s-a mare victorie militară în Uruguay ,unde împreuna cu armata lui si cu rebeli locali au învins trupele Spaniolă.
9-După 12 ani de lupta în America de Sud ,Garibaldi se întoarce Italia în fruntea unei armate de 5000 de oameni .
10-În 1850 în frunte celor 5000 de oameni se îndreaptă spre Roma pentru a ajuta revolutionari de acolo.
11-1859 formează o nouă armata pentru a se îndrepta spre revoltă din Sicilia.
12-În 1861 refuză comanda armat ei americana pe motive politice dar pastreaza în continuare respectul tuturor.
13-Este chemat în Italia pentru a ajuta la revoluţia din Sicilia ,se întoarce dar lovit de boala si de lungă viaţa cu armă se retrăgea intr-o funcţie simbolica în senatul de la Roma.
14-A luptat timp de doi ani în Franta pană în 1870 în revoluţiile de acolo.
15-A dus campanii militare timp de 25 de ani .
16-Moare la 74 de ani în 1882.
12. Erwin Rommel-Vulpea Desertului - Dec 10, 2013 7:41:00 PM
1-Unul din cei mai mari generali din toata istoria militară.
2-Omul care dacă era lăsat putea sa cîştige războiul pentru Germania si automat pentru Hitler .
3-Si-a castigat re numele de vulpea desertului prin numeroasele victorii pe care le-a castigat în Africa împotriva aliaţilor.
4-Nascut la 15  noiembrie 1891.
5-În 1937 devine comandantul suprem al armate lor lui Hitler .
6-În iunie 1941 ,Rommel conduce ofensivă germană împotriva forţelor britanice care erau mult mai numeroase dar a reuşit sa le de-a o lecţie aliaţilor.
7-În 1942 se confrunta cu primele probleme în Africa ,mai precis este înfrînt datorită intervenţiei armate lor americane la Kurps.
8-Este chemat în Franta însuşi de Hitler pentru a se ocupă de apărarea din Normandia.
9-Ruseşte sa construiască o apărare formidabilă dar este înfrînt intr-un final dramatic in Normandia.
10-La 14 octombrie 1944 Hitler trimite doi generali l-a casa lui Rommel pentru a-l obliga sa se sinucide ,iar el face lucru asta dar îi transmite lui Hitler ca a fost cel mai bun lucru care l-a făcut adică sa serveasca Germania si pe EL-adică Hitler.
11-A fost omul care a capatat admiratia tuturor chiar si a aliaţilor care l-a considerat mintea de oţel a lui Hitler.http://www.youtube.com/watch?v=_BVlDF4Jp-Q
13. George Washington - Dec 5, 2013 12:43:00 PM
1-1732-1799.
2-Primul preşedinte al SUA.
3-Văzut ca unul din cei mai importanti lideri militari si politici din toate timpurile.
4-A condus armata americana în războiul de indepenta împotriva Englezilor-1754.
5-A încercat sa între în armata-britanica dar este refuzat si se întoarce in Virginia in 1764.
6-În 1779 preia comanda în războiul cu G.B. ,cîştiga numeoare bătălii de gherila si este răsplătit de consiliul american .
7-Preia în 1779-1780 comanda totala a armate lor care lupta împotriva G.B.
8-De tine un simt extraordinar de anticipare a mişcările făcute de G.B. ,dar se retrăgea în 1779-1780 din cauza numărului uriaş al armat ei Britanice.
9-Conduce cea mai îndrăzneaţă mişcare făcută de armata americana ,mai precis trece răul îngheţat de la Treston si înfrînge forţele britanice.
10-Primeşte ajutor din Europa si în special din partea Franţei în lupta cu G.B.
11-Da ordin ca  Washington sa fie părăsit intenţionat dar se întoarce pe urma în urma unei uriaşe furtuni si îi i-a prin surprindere pe Englezii,care nu se aşteptau la un atac asa de repede.
12-Obţine victoria decisiva la Yorstwon.
13-Moare la vîrsta de 67 de ani -1799http://www.youtube.com/watch?v=69KWGYGVirE



14. 23 AUGUST 1944 - Dec 4, 2013 4:11:00 PM
23 AUGUST 1944 – DE TREI ORI TRADAREhttp://www.ziaristionline.ro/2011/06/24/23-august-1944-de-trei-ori-tradare-cuvantul-lui-antonescu-si-noi-documente-secrete-despre-regele-mihai-exclusiv/Beneficiarii Actului de la 23 August  1944, l-au calificat drept act de salvare naţională.Regele Mihai a primit  pentru această bravură, de la „tătucu” Stalin, cea mai  înaltă decoraţie rusă: „Ordinul Victoria”. Victoria cui?Se pretinde (ceea ce este adevărat) că prin acest act, soarta războiului a depins de aliaţi, şi că a fost scurtat cu aproximativ o jumătate de an.Criticii în totalitate, califică actul de „înaltă trădare”, de  „gravă eroare politică” şi susţin că România nu trebuia să capituleze înainte de a fi semnat un armistiţiu. Acest armistiţiu trebuia semnat doar de mareşalul Antonescu.Actul de la  23 August 1944, asumat direct de regele Mihai a fost de fapt o capitulare necondiţionată cu consecinţe imediate: 130.000 de soldaţi români prizonieri: deportaţi 20.000 de români şi alţi 72.000 de români de origine germană, pierderea a 50% din totalul de 19 divizii, angajate în lupta alături de sovietici, pierderea libertăţii şi bolşevizarea cu forţa.Procedându-se la arestarea mareşalului şi la capitularea întregii armate înaintea semnării aricărui armistiţiu, am pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor României şi ne-am dezonorat singuri, iar mareşalul în loc să fie tratat ca mareşalul Mamierheim al Finlandei, ca un erou, a fost considerat trădător şi criminal de război.Prin „armistiţiul” regelui Mihai, dictat de Moscova la 12 Septembrie 1944, în loc de 300 de milioane impuse, prin guvernul „frăţesc comunist”, sovieticii au furat României cel puţin 3 miliarde de dolari în produse.Şeful Statului Major britanic Allen Brootie, susţinea că prin actul regelui de la 23 August 1944, România a deschis larg porţile sovieticilor, contribuind direct la ocuparea Europei de Răsărit de către aceştia.Ar fi fost foarte bine ca ex-regele Mihai să fi dat poporului român explicaţia actului comis la 23 August 1944, în cei 63 de ani scurşi de atunci.Pentru a reconstitui evenimentele din acea zi fatidică vom apela la concluziile extrase din documente, depoziţii şi mărturii.Scriitorul Nicolae Baciu în lucrarea „Agonia României  1944-1948 „ prezintă câteva aspecte concludente asupra desfăşurării evenimentelor din august 1944, astfel :1. Mareşalul Antonescu a cerut audienţă la Palat, tocmai pentru a anunţa că va semna armistiţiul.2. Actul de la 23 August 1944 este actul personal al regelui. Nici unul din reprezentanţii partidelor istorice nu au ştiut ce s-a petrecut la palat şi deci n-au fost prezenţi.3. Nici Iuliu Maniu, nici Dinu Brătianu nu au fost consultaţi asupra formării guvernului Sănătescu.4. Nici lui Maniu şi nici lui Brătianu nu i s-a oferit să formeze guvernul.5. Lucreţiu Pătrăşcanu şi partidul său comunist a avut un rol mult mai  important în actul de la 23 August 1944, decât se ştia şi se credea, cu toată neînsămnătatea P.C.d.R.Având aceste importante precizări, să încercăm raţional analiza lor.Secretarul particular al regelui Mircea Ioaniţiu, consemnează:„Cert este că în dimineaţa de 23 August, am fost trezit  din somn de telefonul lui Mihai Antonescu, care cerea ca regele să-l primească pe el şi pe mareşal în audienţă în acea zi”.În Curierul din 13 Octombrie 1944, generalul Aurel Aldea, mărturiseşte:„Ziua de 23 August, o zi de salvare pentru ţară, ne-a găsit nepregătiţi din punct de vedere tehnic. Lovitura de stat era plănuită pentru 26 August, dar, în dimineaţa zilei de 23 August, am fost informat de rege că în după-amiaza aceleiaşi zile el va acorda o audienţă mareşalului Antonescu şi lui Mihai Antonescu… Mareşalul Antonescu a comunicat, în cursul audienţei, decizia sa de a încheia armistiţiul, adăugând că el a şi vorbit cu ministrul Clodius în legătură cu aceasta. Aceasta ar fi avut drept urmare ocuparea întregii ţări de către nemţi şi, poate, arestarea şi deportarea regelui şi a celor ce sprijineau acţiunea sa. Audienţa la care participa şi generalul Sănătescu, a fost brusc întreruptă de rege, care pentru câteva minute, a venit să ne comunice nouă celor ce rămăsesem într-o cameră alăturată, decizia de armistiţiu a mareşalului. După ce ne-am sfătuit puţin, am ajuns la concluzia că, fără să mai aşteptăm ziua de 26 August, şi cu riscul vieţii, trebuia să-l arestăm imediat pe mareşal şi pe Mihai Antonescu.”Patriotul şi istoricul român Gheorghe Brătianu în depoziţia sa făcută la procesul mareşalului  Antonescu în 1946, spune:„În ziua de 23 august 1944, dimineaţa am fost trimis la Snagov de către şefii partidelor de opoziţie, care mi-au dat însărcinarea să vorbesc cu domnul mareşal pentru încheierea imediată a armistiţiului. Aceasta, în urma evenimentelor petrecute pe frontul din Moldova. Am executat această însărcinare. Am fost la Snagov şi am vorbit cu domnul mareşal şi cu domnul M. Antonescu. Adaug că înaintea mea fusese în acelaşi scop şi domnul Ion Mihalache. În timpul cât se discuta, domnul Mihai Antonescu şi domnul mareşal au avut iniţiativa unei audienţe la Palat şi chiar s-a telefonat, fiind eu de faţă, acolo, în acest scop. Domnul mareşal mi-a cerut asentimentul scris al şefilor de opoziţie pentru ca să încheie armistiţiul în condiţiile care erau cunoscute şi mi-a spus, îmi aduc aminte, că dacă va obţine acest asentiment în scris, indiferent de părerea nemţilor, el va încheia armistiţiul. Mi-a cerut să-i aduc răspunsul scris înainte de ora 15. Eu l-am asigurat că-l voi aduce înainte de ora 15. M-am înapoiat la Bucureşti. A survenit o oarecare întârziere până să se poată întruni cei trei şefi de partide. Am comunicat acestora răspunsul domnului mareşal. Au fost de acord să dea asentimentul în scris, ce urma să se dea în cursul zilei. Dar m-au autorizat să comunic mareşalului înainte de ora 15 că poate face  uz de  acest asentiment în audienţa de la ora 16 la Palat .  Când  am fost la Snagov mi s-a spus  de întrevederea cu ministrul german Clodius şi ştiu că era vorba ca domnul mareşal să semneze armistiţiul.”Versiunea din „memoriile” lui Gheorghe Brătianu, completează de fapt depoziţia-sub jurământ- din  procesul Antonescu. Argumentul că cei trei lideri politici „nu au putut fi găsiţi” cade fiindcă ei îl însărcinaseră pe Gheorghe Brătianu să meargă la Snagov să trateze cu mareşalul.Nu poate fi vorba de  refuzul lor de a confirma în scris acordul lor mareşalului pentru încheierea armistiţiului, fiindcă doar ei cereau să semneze armistiţiul.Actul regelui Mihai este rezultatul tensiunii create între el şi mareşal. În această privinţă domnul Mircea Ioaniţiu  ne atrage atenţia că: „Îngrădirile pe care le pusese regelui erau umilitoare. El nu putea să-şi aleagă prietenii sau să numească demnitarii la curtea regală fără asentimentul mareşalului. Mareşalul considera pe regele Mihai drept un copil, incapabil să judece…”Aşadar, sătul de tutela lui Antonescu, regela s-a hotărât (sfătuit fiind) să facă el „armistiţiul”, fiindcă : „ Dacă-l lăsăm pe Ion Antonescu să facă el singur armistiţiul, ne va ţine iar sub papuc”.Concluzia ce se impune este clară: mareşalul Antonescu a fost arestat nu pentru că interesele ţării o cereau (în faţa pretinsului refuz de a semna armistiţiul ), ci pentru a scăpa de „tutela”, de sub „papucul” lui.În special, Envoy Averell Harriman, ex ambasadorul american la Moscova, ne spune că „Mareşalul Antonescu se decisese să încheie armistiţiul, numai că  i-a luat-o înainte regele”.Să aruncăm o privire asupra depoziţiei lui Maniu la procesul mareşalului:„În dimineaţa de 23 August l-am rugat pe domnul Gheorghe Brătianu să-l vadă pe domnul mareşal. Domnul Gheorghe Brătianu mi-a comunicat că l-a găsit pe domnul mareşal într-o dispoziţie mai bună pentru încheierea armistiţiului. Această ştire ne-a înviorat. Am căpătat speranţa că se va ajunge la încheierea armistiţiului. Această ştire am comunicat-o la Palat”.În seara de 22 August 1944, mareşalul Antonescu a convocat pe ministrul german Clodius şi în prezenţa generalului Pantazi, ministrul de război, i-a adus la cunoştinţă că România a cerut armistiţiu.Redăm în întregime telegrama ambasadorului britanic la Ankara, trimisă la Londra la ora 3:26 p.m. la 23 August 1944.[This telegram is of particular secrecy and should be retained by the authorised recipient and not passed on.]Această telegramă este expediată de ambasadorul britanic Sir Knatchbull-Hugessen din Ankara, cu menţiunea că ea este telegrama trimisă de ambasada turcă din România, premierului turc Saracoghe.Condiţiile propuse de Antonescu şi acceptate de Stalin erau:1. Guvernul român acordă armatei germane un termen de 15 zile pentru părăsirea României.2. Valoarea despăgubirilor de război să fie fixată în raport cu greutăţile financiare ale României şi de situaţia ei economică.3. Să se respecte o zonă liberă, în care guvernul român să funcţioneze nestânjenit de trupe străine.[FROM ANGORA TO FOREIGN OFFICE]Sir. H. Knatchbull-Hugessen                D.3.26. p.m. GMT. 23 rd.No.1386                                                August 1944. R. 4.35. p.m.DBST.  23 rd. August, 1944.22 nd August. 1944.Repeated to Washington No.247.M.E. Min. No. 438.MOST IMMEDIATEDEDIPTOP SECRETPresident of the Council has just sent for me to communicate to me telegram received from the Turkish representative in Bucharest.Following is substance.[Begins].2. I have  seen President of the Council. The situation is very grave. In two days the Russians will have occupied Bessarabia. They are also advancing in other countries. Can Turkey mediate between ourselves and belligerent. Anglo-American armies? I have the consent of the Marshal[1], the King and heads of all the opposition parties. I appeal for an answer within 24 hours from the Britsh and United States Governments to the following points.(1) Will despatch a Roumanian delegate to Moscow for conclusion of an armistice.(2) Put ourselves in contact with Russians and Anglo-Americans at the same time to fix armistice conditions.(3) Discuss armistice conditions in Cairo with Allies.(4) The President of the Council of  Roumania is desirous of knowing which of three alternatives would be preferred by Anglo-Americans.[Ends]3. Turkish President of the Council has informed me, Soviet Ambassador and is informing United States representative.4. Foreign Office please pass to Moscow and Caserla as my telegrams Nos.72 and 44 respectively, and also to Rome for Lord Moyne as my telegram No.22.[Repeated to Moscow telegram No.2640 Caserla telegram No.425 and Rome telegram No.388.]O.T.P.Această telegramă este expediată de ambasadorul britanic Sir Knatchbull-Hugessen din Ankara cu menţiunea că ea este telegrama trimisă de ambasada turcă din România primului ministru turc Saracoglu . Iată-i traducerea în româneşte:„Primul ministru m-a informat astăzi că a primit o telegramă de însărcinatul cu afaceri turc la Bucureşti în sensul următor:M-am întâlnit chiar acum cu primul ministru. El mi-a spus că situaţia este foarte serioasă. În două zile întreaga Basarabie va fi ocupată de ruşi. Noi dorim ca dv. să acţionaţi ca intermediarii noştri pentru a obţine un armistiţiu. Vorbesc în deplin acord cu regele, cu mareşalul şi cu toţi liderii opoziţiei. Vă rog să obţineţi în interval de 24 de ore răspunsul guvernelor britanic şi american la următoarele:Primul ministru al României ar dori să ştie care dintre cele trei alternative este preferată de guvernele britanic şi  american: (1) trimiterea unui reprezentant român la Moscova pentru a încheia un armistiţiu (2) intrarea simultană în legătură cu americanii, britanicii şi ruşii pentru a stabili condiţiile unui armistiţiu sau  (3)  discutarea condiţiilor armistiţiului la Cairo cu aliaţii.Primul ministru a spus că ar fi recunoscător dacă l-aş informa cât mai curând posibil despre opiniile guvernelor englez şi american.”Se mai poate îndoi cineva astăzi în faţa acestor documente că mareşalul ceruse şi era gata să semneze armistiţiul?O altă telegramă ultrasecretă, citată de Nicolae Baciu în Yalta şi crucificarea României, este răspunsul la această cerere de armistiţiu: Telegrama 2646 din 23 august 1944 :Londra cere ambasadorului ei la Moscova, Clark Kerr, ca în cazul acordului sovietic, , să răspundă imediat lui M. Antonescu, prin preşedintele consiliului de miniştri turc, ca românii să trimită imediat o delegaţie la Moscova, fie  printre liniile frontului, fie prin Turcia.La 1 Septembrie 1944, ambasadorul britanic la Stokholm, Sir W.Mallet, trimite  telegrama cu Nr. 985, prin care anunţă Londra că ministrul Suediei la Bucureşti a comunicat (la cererea guvernului român) că un curier special pleacă la  Stokholm pentru încheierea armistiţiului (confirmând deci cererea armistiţiului de către mareşal).Această telegramă a fost reţinută opt zile pe undeva…Merită să precizăm faptul că „reţinerea” acestei telegrame a coincis şi cu  „reţinerea” telegramei de la Stokholm (sosită la 23 August 1944) de acceptare a ameliorării condiţiilor de armistiţiu propuse de Stalin. Telegrama n-a ajuns nici la mareşal, nici la Mihai Antonescu…, a ajuns se pare la Niculescu Buzeşti, care în momentul arestării lui Antonescu era la Palat în rândul complotiştilor, care nu doreau ca mareşalul să facă armistiţiul… fiindcă  trebuia o capitulare necondiţionată.De ce reprezentanţii partidelor politice n-au fost consultaţi?De ce aceiaşi lideri n-au fost prezenţi la Palat în 23 August?Cine a avut interesul ca ei să nu fie găsiţi (pentru că tocmai ei vroiau ca armistiţiul să fie încheiat de Antonescu) ? Cine erau cei cinci „sfătuitori intimi” ai regelui? Ce rol constituţional au jucat generalii Aldea şi Sănătescu? Dar Niculescu-Buzeşti, ginerele lui Barbu Ştirbei şi cumnatul lui Edward Boxshall (şeful Intelligence Service-ului în România), funcţionar la serviciul cifrului din cadrul Ministerului de Interne?Dar Mocsonyi-Stârcea, „maestrul de vânătoare”?Cum se explică faptul că Niculescu-Buzeşti, trimis de rege să-i caute pe Maniu şi pe Brătianu, nu-i găseşte…, cu toate că ei aşteptau cu sufletul la gură veştile de la Palat.Nu este evident că Buzeşti nu vroia să-i găsească pe Maniu şi Brătianu? Este cert însă faptul că Buzeşti se afla în serviciul Moscovei.Se explică aşadar rolul important jucat de P.C.d.R. în complotul de la Palat. Asupra acestei chestiuni ne informează Aurică Simion în lucrarea Insurecţia naţională antifascistă armată din August 1944.Această carte oficială comunistă redă între altele consfătuirea de la 13/14 Iunie 1944 din Calea Moşilor. Dezbaterile la aceste consfătuiri relevau cu tărie clarviziunea politică a P.C.d.R., care prin reprezentanţii săi, a prezentat soluţii realiste pentru rezolvarea diferitelor probleme legate de pregătirea acţiunii insurecţionale, care erau însuşite şi alte forţe democratice.„În noaptea de 13/14 iunie 1944 a avut loc, din iniţiativa partidului comunist, o şedinţă conspirativă a reprezentanţilor săi, Emil Bodnăraş şi Lucreţiu Pătrăşcanu, cu reprezentanţi ai palatului şi armatei: generalii Constantin Sănătescu şi Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Dămăceanu, Ioan Moesonyi-Stârcea, Mircea Ioaniţiu şi Grigore Niculescu-Buzeşti. Cu acel prilej, Emil Bodnăraş a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce acţiunea de răsturnare a lui Antonescu la o simplă lovitură de palat, înfăptuită de un grup restrâns de persoane, şi de a evita  o participare mai largă a maselor la luptă. Emil Bodnăraş a prezentat planul partidului comunist, care prevedea răsturnarea prin forţă a dictaturii  militare-fasciste, scoaterea ţării din războiul hitlerist şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. După vii discuţii, cei prezenţi au aprobat planul elaborat de P.C.R. Pentru pregătirea acţiunii armate s-a propus crearea unui comitet militar, din care să facă parte generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu-Răşcanu şi colonelul Dumitru Dămăceanu. La 15 Iunie, generalul Constantin Sănătescu a comunicat acordul regelui cu privire la cele de mai sus.”S-a înţeles bine?În timp ce armata română lupta şi murea în apărarea fruntariilor asaltate de sovietici, reprezentanţii Palatului erau prezenţi la consfătuiri cu Pătrăşcanu şi Emil Bodnarenko-Bodnăraş, emisar al Moscovei, paraşutat de ruşi în România!Spre onoarea lor, nici unul din reprezentanţii partidelor istorice nu a fost prezent la consfătuirea din 13/14 iunie 1944. Grigore Niculescu-Buzeşti a devenit membru al PNŢ, după afirmaţiile lui Ion Mihalache, abia în 1946.Dar nu trebuie să ne mai mirăm că „frontul românesc” a fost „rupt”, „străpuns”, că armatele erau în derută şi frontul dezorganizat. Virusul trădării intrase în rândurile ei. În această privinţă, avem o mărturie preţioasă din partea lui Gould Lee, în Crown Against Sickle, la pagina 66:„Nu încape nici o îndoială că absolut toate informaţiile planului erau transmise ruşilor de Pătrăşcanu, care avea o legătură printr-o staţie de radio adusă de comuniştii sovietici paraşutaţi în România de câteva luni.”Echipa comunistă era formată din Emil Bodnăraş, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ion Gheorghe Maurer şi Niculescu-Buzeşti… şi condusă de primul, căruia i s-a subordonat şi regele Mihai.Nenorocirea a fost că şi şefii partidelor politice au acceptat capitularea fără condiţii „sperând” numai că Aliaţii nu vor  impune măsuri prea severe. Planurile lui Maniu propuneau „Schimbarea de guvern să aibe loc simultan cu o ofensivă sovietică masivă”.(Mihail Sturdza-România şi sfârşitul Europei )„Iezuitul de la Bădăcin” cerea pe deasupra o debarcare sovietică în Dobrogea, bombardamente aliate asupra oraşelor româneşti precum şi paraşutarea a 2000 de soldaţi aliaţi „dacă aceşti soldaţi vor fi anglo- americani sau ruşi, să decidă Înaltul Comandament Aliat”!!! ( general Platon Chirnoagă- Istoria politică şi militară a războiului României contra Rusiei sovietice )Mareşalul negocia cinstit susţinut de Armată, iar politicienii preparau dezarmarea Armatei Române, sechestrarea Comandamentului ei Suprem şi predarea lui şi a României în mâinile Ruşilor.Conform propunerilor lui Iuliu Maniu şi a celorlalţi politicieni, începe Marea Ofensivă rusească în Nordul Moldovei.În  Martie 1944 , Mareşalul  Antonescu  avea  sub ordinele  sale  peste  500.000  de combatanţi hotărâţi să lupte până la capăt. <<Planul Avramescu>> propus de generalul Avramescu, cerea retragerea armatei până la poalele şi crestele Carpaţilor Moldoveni şi linia Nămoloasa-Galaţi. Iar în cel mai rău caz, armata română se putea organiza de-a lunul întregului lanţ al Carpaţilor. O rezistenţă prelungită pe oricare din aceste fronturi ar fi oferit Puterilor  Centrale Occidentale un pretext şi un prilej de a nesocoti Înţelegerile de la Quebec şi Teheran şi de a ajunge ei cei dintâi la Viena, la Budapesta sau la Bucureşti. Planul Avramescu putea fi combinat cu intrarea în acţiune a Armatei Bulgare.Destinele României trecuseră însă din mâinile mareşalului în mâinile unor simbriaşi ai  Moscovei: generalii Şteflea şi Racoviţă, Buzeşti şi Mocsony-Stârcea, Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Dămăceanu.Generalul Gheorghe Avramescu a fost comandantul Armatei a IV-a române până în ziua de 3 Martie 1945, asasinat de bolşevici în noaptea de 5-6 Martie 1945, într-un autoturism.Cum a putut fi arestat comandantul  unei armate române, din chiar mijlocul ei ?În 1932, doi ofiţeri germani au scris o carte, tradusă de prinţul Ilie Vlad Sturdza, în care consemnau: o linie de rezistenţă aparentă de la Marea Baltică la Marea Neagră, iar frontul de rezistenţă definitivă pe Urali şi pe Volga.În Noiembrie 1940, se aflau în jurul unei mese la Berlin „ca Statul Major al Armatei germane: Hitler, Antonescu, Mihai Sturdza, mareşalul Keitel, Ribbentrop şi interpretul. Antonescu trăgând cu degetul o linie pe hartă a spus: De la Baltică la Marea Neagră – o linie de apărare; şi în spate – un teritoriu militarmente gol.” „Aşa este!” a confirmat mareşalul Keitel.(Ilie Vlad Sturdza-Pribeag printr-un secol nebun )Linia Marea Baltică – Marea Neagră fusese o farsă strategică; frontul definitiv, ne neîntrecut, era organizat pe Volga, cum prevăzuseră cei doi ofiţeri germani cu zece ani înainte.Cum se explică această eroare fundamentală a Marelui Stat Major german?!Foarte simplu: prin „grija” (trădarea) Amiralului Canaris, şeful Serviciului Special de Informaţii al armatei germane.Canaris lucra pentru anglo-americani, al căror interese erau ca spaţiul rusesc să înghită cât mai multe divizii şi cât mai mult armament german. Datorită informaţiilor lui armata germană a pătruns în Iunie 1940, în Rusia fără nici o pregătire pentru o companie de iarnă. Consecinţele se cunosc.Corespondentul Amiralului Canaris în România era Moruzov, care ocupa o funcţie similară. Solicitând o întrevedere cu prinţul Mihai Sturdza, ministrul de externe român,Amiralul Canaris i-a spus în încheiere: „Veţi ocupa în curând, în Ţara Dumneavoastră, un post important. Trebuie să-mi făgăduiţi că veţi face totul pentru a salva viaţa lui Moruzov”.( Mihai Sturdza-România şi sfârşitul Europei )Moruzov, ex-comisar sovietic din Harkov, se „refugiase” în România, în 1917 . Debutează în Siguranţa Română, ca simplu informator, care urcă cu sprijinul Elenei Lupescu şi a lui Carol, la funcţia supremă de Şef al Serviciului de Informaţii al Armatei române.Comandorul von Müller, adjutantul lui Canaris, i-a încredinţat un sfat cu avertisment lui Mihai Sturdza: „Faceţi tot posibilul ca România să nu intre niciodată într-un război împotriva Marii Britanii. Marea Britanie va fi întotdeauna învingătoare.” (opera citată)Keitel şi Antonescu primiseră informaţiile lor din acelaşi izvor (Canaris-Moruzov), izvor intenţionat şi otrăvitor.Un prestigios cotidian francez compara în 1955, Conferinţa de la Crimeia cu o … bombă cu efect întârziat. O brutală dominaţie a Kremlinului. În totalitate dosarul Yalta închidea în el O TRAGEDIE şi O TRĂDARE a popoarelor călcate în picioare cu cinism, cu sânge rece şi cu ură de cei „Trei Mari”?!? Stalin- Rooselvelt – Churchill.Cum de a fost posibil? Care a fost scopul? Dominaţia? Expansionismul revoluţiei mondiale bolşevice?Coroborând documentele tipărite şi a arhivelor române şi străine, astăzi aflăm cu stupoare, că trădarea drepturilor şi intereselor popoarelor sud-est europene a fost PLANIFICATĂ şi că toată TRAGEDIA ce a urmat pentru ele a rezultat ca un corolar!<<Yalta reprezintă un business neîncheiat>> declara profesorului Zbigniew Brzezinski ex-asistent al preşedintelui Carter pentru problemele securităţii naţionale (1977-1981).Yalta – dincolo de „intenţia” de a „instaura pacea”, a agravat conflictul dintre Moscowa pe de o parte şi Washington şi Londra, pe de altă parte, contribuind decisiv la „încălzire” războiului rece.Yalta a exprimat categoric dispoziţiile sigure ale superputerilor de după cel de-al doilea război mondial; delimitând „sfere de interese şi de influenţă”.În cursul reuniunilor celor „Trei Mari” din Februarie  1945, României i-a revenit un loc distinct. Comunicatul dat publicităţii la 11 Februarie 1945, reliefa „Voinţa semnatarilor” de a ajuta statele eliberate de sub ocupaţia fascistă, ori forţe „satelite” ale axei Berlin-Roma-Tokyo, de a reveni ele însele, libere, independente şi suverane, democrate şi pe plan economic restabilite, susţinerea statelor de a-şi alege guverne reprezentând voinţa naţională, organizarea de alegeri libereYalta este o disproporţie flagrantă între angajamentele asumate în Crimeea şi politicile promovate şi aplicate de Kremlin, Londra sau Washington. Rezultatul: Cei „Trei” au putut câştiga războiul mondial, dar devenind „Mari” au ştiut să rateze pacea!Aşadar cei „Trei Mari”, în umbra  asigurărilor de la Crimeea şi sub siguranţa trupelor sovietice aflate în România, au instituit un regim, un sistem comunist-urmaş legitim al regimului totalitar, creat de dictatura lui  Carol al II- lea care s-a prelungit până în anii 1990<<Carol al II-lea a fost simpatizant şi sprijinitor al mişcării comuniste „când era moştenitor, i-a adresat (lui Rakovski Cristescu Plăpumaru) cerere de înscriere în partidul socialist>>.( Gheorghe Buzatu-România cu şi fără Antonescu-pag.291 )Regimul totalitar al lui Carol al II-lea a creat premisele „spiritului” Yaltei! Este aşadar evident că „spiritul” Yaltei a crucificat România aruncând-o în haos.Zarurile haosului fuseseră aruncate de Churchill în Octombrie 1944, la Moscova. A urmat o „recepţie cu bufet rece” la Malta şi apoi „marele banchet” propus la Yalta şi onorat la Bucureşti – la Palatul regal… când Vişinski a cutremurat masa regelui Mihai cu pumnul …A înţeles oare regele sub ecoul izbiturii lui Vişinski, trădarea comisă asupra mareşalului Antonescu, care ştia de ce dorea să impună armistiţiul său având arma la picior şi armata în spate, pentru a salva totuşi Naţiunea ?!?Sub spaima brutalităţii şi violenţei verbale a lui Vişinsky, regele Mihai a cedat puţina independenţă a Naţiunii, care-i mai rămăsese, deşi ştia că„Este un principiu al Chartei Atlantice – dreptul popoarelor de a-şi alege forma de guvernământ, restituirea independenţei şi propria guvernare a popoarelor care prin forţă au fost private de aceste drepturi de către naţiuni agresoare.Pentru a supraveghea condiţiile în care popoarele eliberate, îşi exercită aceste drepturi  cele  trei  guverne  vor acorda  împreună  sprijin  oricărui  popor  eliberat sau fost component al Axei, din Europa, acolo unde, după părerea lor, condiţiile impun:-         restabilirea păcii din interior;-         măsuri de urgenţă în ajutorul sinistraţilor;-         constituirea autorităţilor guvernamentale provizorii, reprezentând pe larg toate elementele democratice şi stabilirea unei date cât mai apropiate pentru alegerea guvernului, prin alegeri libere, potrivit dorinţei maselor;-         să faciliteze acolo unde este necesar, desfăşurarea alegerilor.” Gheorghe Buzatu –opera citată) .Prin „spiritul” Yaltei ni s-a confiscat definitiv independenţa, chiar de marea putere, garantă a libertăţii şi suveranităţii popoarelor; sub privirea încurajatoare al celorlalţi aliaţi.Fără îndoială că regele Mihai prin „actul său curajos” de a-şi aresta mareşalul, a reuşit să impună dezastrul ţării, datorită capacităţii sale de „strateg” – caracteristică dominantă şi predominantă a augustului său tată, care tot prin „strategie” a sfârtecat România în Iunie –August 1940.Abil în strategia sa politică, Mihai era cât pe aci să fie măturat de zelul afişat de  ,,mătuşele roşii ,, aşa cum erau numite în acea perioadă principesele Ileana şi Elisabeta.Flirtul sovieticilor cu ex-regele Carol al II-lea a fost de notorietate. Secretarul II  al Ambasadei S.U.A.la Londra, Robert Coe, ne avertizează despre legătura lui Carol II cu bolşevicii şi încrederea pe care aceştia i-o acordau<<Ar fi fost un dezastru dacă [Regele] Carol ar fi reuşit să ajungă în Europa şi este cât se poate de necesar să se folosească să ajungă în Europa şi este cât se poate de necesar să se folosească toate mijloacele pentru a-l reţine dincolo de Ocean, deoarece ruşii nu vor ezita să-l detroneze pe Mihai şi să-l reinstaleze pe Carol ca rege>>.(Gheorghe Buzatu-opera citată)Grija ambasadorului american, deşi îndreptăţită era lipsită de temei, fiindcă orice trădare îşi are „arginţii săi”. Regele Mihai era moştenitorul legitim al tatălui său: politic , moral, economic.În actul mârşav, odios, profanator, „anacatafic” pentru Naţiune, Mihai nu s-a servit  doar de răzbunarea unei fiinţe de a fi stat mereu sub „papucul” mareşalului şi nici de ruşinoasa „tutelă”, ci de satisfacerea celei mai depline lăcomii – aurul. – Aurul nu e numai simbol monarhic ci şi poftă regală…La modul general, se ştie că lăcomia are  descendenţă regală.„Vigilenţa aurului era înăscută regelui Mihai.” Mai puţin îl interesa pe el soarta Naţiunii. Nu ştia de la tatăl său că era cea mai dispreţuită Naţie, pe care a urât-o cu o înverşunare viscerală zece ani şi mai bine?Ce nu ştia regele Mihai în ajunul trădării sale?Ştia că sigur Antonescu putea încheia armistiţiul în condiţii onorabile.Ştia că în caz de neacceptare, Antonescu va continua războiul, care iar putea avea o soartă tot mai onorabilă decât capitularea.Ştia de asemenea că Stalin acceptase cele 3 puncte forte ale armistiţiului propus de Mareşal.Ştia că va rămâne complet eclipsat de aura mareşalului dacă va ieşi învingător.Şi mai ştia că mareşalul prin politica sa economică adusese României 49 de vagoane de aur…„S-au găsit 49 de vagoane de aur, când România, în toţi anii de pace, abia adunase 16. Da, în 1944, Banca Naţională a României avea în seif 40 de vagoane de aur! România nu a dat nimic şi a primit totul pe bază de acorduri: petrol, bumbac, cereale>>. (Gh. Buzatu Op.cit.p.335)În   prag  de  a  fi   trădat   şi  arestat  mareşalul   Antonescu   are   o  convorbire  cutremurătoare cu generalul  Freissner, în zilele tragice când s-a decis soarta poporului român. Din convorbire se desprinde clar că apărarea poziţiei fortificate Galaţi-Focşani era posibilă şi atunci soarta României şi evident a Europei de Răsărit era alta dacă  mareşalul aplica „planul  Avramescu”. Pe ce se baza mareşalul Antonescu? Pe  cele 168 de batalioane de oameni instruiţi, dar fără arme. Pentru a nu lăsa loc unor  interpretări greşite redau integral răspunsul mareşalului.<<Rog pe Excelenţa Voastră să-mi permită să vorbesc de asemenea de la soldat  la soldat şi tot aşa de deschis, de la om la om. Este evident şi de la sine înţeles că războiul actual decide soarta Europei şi în special soarta poporului român. Nu numai eu şi pătura noastră conducătoare, ci şi poporul român în covârşitoarea lui majoritate este bine convins  şi-şi dă seama de ceea ce înseamnă superioritatea care creşte ameninţător a statului ruso-sovietic; aceasta cu atât mai mult  cu cât poporul român şi statul român secole întregi au luptat contra soartei vitrege a asupririi ruseşti şi a trebuit să suporte ca Rusia, în năzuinţele ei spre sud-estul european, să smulgă necontenit bucăţi din trupul românesc.  Această conştiinţă a  pericolului care ameninţă Europa , o găsim la păturile conducătoare, aproape la toate popoarele europene. Însă nu  numai că anumite popoare din Europa nu luptă alături de  Germania, dar unele din ele duc acţiuni care vatămă serios importanţa Germaniei. Se pune întrebarea, care este motivul pentru care aceste popoare acţionează astfel? Răspunsul poate fi numai în acela că Germania a comis grele greşeli politice. Astfel, în cursul acestui război, niciodată Germania,  prin reprezentanţii ei, n-a declarat care sunt intenţiile germane faţă de fiecare stat, dacă victoria finală este câştigată. O astfel de declaraţie ar fi adus o lămurire pentru poparele europene şi ele s-ar fi unit în lupta comună contra Rusiei sovietice.>>Mareşalul Antonescu, ca ilustrare a expunerii lui, a desenat pe perete cu puţine linii această schiţă şi a continuat:FINLANDAGERMANIA                 ← RUSIA SOVIETICĂROMÂNIA                   XXX                  XXX = DICTATUL DE LA VIENA<<Germania a pregătit războiul contra Rusiei deja încă din 1930* (* Desigur o greşeală în procesul verbal) şi totuşi comite – abia un an înaintea începerii acestuia – o mare greşeală politică, jefuind singură braţul ei drept, prin sfărâmarea şi ciopârţirea frontierelor române în  favoarea Rusiei, Ungariei şi Bulgariei, când era clar că de la Marea Baltică până la Marea Neagră poporul german are  numai un singur popor ca aliat şi direct interesat în  lupta contra Rusiei sovietice: poporul român şi statul român. În loc să întărească acest stat şi poporul român – căci prin aceasta ar fi fost întărit braţul Germaniei care trebuia să lovească Rusia – s-a comis din partea Germaniei marea greşeală politică de a mutila statul român şi poporul român în corpul lui şi de asemenea în moralul lui.Ministrul de externe german, domnul von Ribbentrop, în anul 1939 la Moscova, cu ocazia încheierii pactului  germano-rus care a precedat războiul contra Poloniei, a promis ruşilor Basarabia şi Bucovina de nord. Domnul von Ribbentrop – aşadar Germania – a smuls apoi din trupul României de nord, leagănul poporului român, şi l-a dat Ungariei, care nu are nici un drept. Eu îl numesc pe domnul von Ribbentrop, căci la Viena, Mussolini, Ciano şi mai ales Italia nu contau, cum n-au contat nici după aceea.Germania  a smuls o altă parte din trupul României, partea de sud a Dobrogei şi a dat-o Bulgariei. Dacă din punctul de vedere al poporului, regiunea dată Bulgariei nu avea o puternică populaţie românească, Basarabia, Bucovina de nord şi Transilvania de nord sunt – din punctul de vedere al poporului – într-o majoritate superioară, cu o populaţie curat românească.Poporul român, aşa de lovit de greşita politică germană în loc să se întoarcă şi să arunce în braţele inamicilor care i-au promis şi încă îi promit retrocedarea regiunilor pierdute prin diplomaţia germană, şi care continuu accentuează că nu recunosc valabilitatea dictatului de la Viena, merge alături de  Germania în loialitate şi în nestrămutată credinţă. Este singurul caz în istorie în care un popor astfel trădat de un alt popor aliat nu se întoarce contra acestuia ci merge cu el. Este singurul caz în istorie în care un popor intră ca aliat într-un război, fără să aibă un tratat de alianţă, militar şi politic. Nu este aceasta o dovadă foarte evidentă a ţinutei etice şi a onorabilităţii loiale cu care poporul român stă de partea Germaniei în acest război şi călătoreşte  pe acelaşi vapor, fără ca cel puţin  să ştie încotro este condus? Căci până astăzi, cu toate încercările mele, conducerea germană niciodată n-a declarat deschis ce soartă îi este rezervată acestui popor român, aliat credincios şi loial.Singurele fiinţe care urmează pe stăpânii lor, chiar atunci când sunt ofensaţi, sunt sclavii. Poporul român însă nu este sclav. Sclavul lucrează din frică; poporul român acţionează însă din conştiinţa adâncă a firii lui. Căci el este pe deplin conştient de marele pericol care îl ameninţă în miezul fiinţei lui: puterea covârşitoare a statului ruso-sovietic.Poporul român stă singur în mijlocul popoarelor slave. El nu are modul de a gândi al poporului bulgar, care vede în poporul rus pe fratele mai mare, ca şi poporul sârb şi cehoslovac. El este conştient că stând în calea intereselor ruseşti şi înconjurat de popoare slave, are numai un singur sprijin şi un aliat natural: poporul german şi statul german; şi tocmai de aceea el nu poate înţelege şi se întreabă singur, dacă un rege al lui şi o personalitate conducătoare au comis anumite  greşeli, pentru ce este lovit în întregime? Căci care popor în lume n-a comis greşeli?Pe de altă parte, interesul alianţei şi al colaborării între poporul român şi poporul german nu cuprinde numai  această perioadă de timp a războiului actual, ci se întinde în timpurile viitoare, atât în domeniul politic, cât şi în cel economic. Cum şi războiul poate să meargă spre sfârşit, Rusia va ieşi de aici mai puternică decât a intrat. Aceasta va însemna aşadar şi mai departe pentru Europa un pericol mare şi de durată. Poporul european căruia îi revine misiunea să înfrâneze aspiraţiile statului covârşitor de puternic ruso-sovietic este poporul german, care are în estul şi sud-estul Europei un singur aliat natural: poporul român, care ocupă o regiune întinsă pe circa 40 % din linia dreaptă a distanţei între marea de est şi Marea Neagră.Statul german trebuie să fie tare pe marea de est şi la  sud; statul român şi poporul român trebuie să fie mare şi tare la Marea Neagră şi la nord, ca să formeze un bastion contra intenţiilor Rusiei sovietice. Acum, în loc să fi întărit acest stat şi acest popor, care reprezintă în războiul contra Rusiei sovietice direct braţul Germaniei, statul german a făcut greşeala politică să slăbească material şi moral acest braţ al Germaniei, prin faptul că l-a mutilat.Credeţi Dv., Excelenţă, că simplul cetăţean român, soldatul şi ofiţerul român, dintre care mulţi au în Transilvania predată Ungariei părinţi, fraţi, surori, rude şi averi şi care au  fost sistematic jefuiţi, închişi, batjocoriţi şi asasinaţi de unguri – şi aceasta cu toate intervenţiile şi expunerile mele faţă de conducerea germană şi în special faţă de domnul von Ribbentrop – care totuşi prin dictatul de la Viena se obligase să garanteze un tratament omenesc populaţiei române din acea regiune – nu-şi pun întrebarea, pentru ce aliatul României în războiul contra Rusiei permite Ungariei toate acestea? De ce acest aliat nu declară public că nu se mai recunoaşte legat de dictatul nedrept de la Viena? Este adevărat că la ultima mea vizită la Führer, acesta mi-a spus între patru ochi că pentru el acordul de la Viena nu mai există. Aceasta este însă o afacere personală; eu nu pot să-i spun nimic despre aceasta, căci comunicarea a fost între noi doi şi nu oficial. Poporul român nu ştie nimic despre aceasta şi eu nu eram destinat să fac publicitate, căci avea un caracter absolut confidenţial.Cum stă acum sufletul poporului român faţă de acest tratament, când propaganda de partea aliaţilor îi umple urechile zilnic cu asigurări că România va fi iarăşi instalată în  drepturile ei teritoriale, care i-au fost tăiate prin diplomaţia germană la Viena? Aceasta este explicaţia faptului că în anumite cercuri române s-au pus poate chestiuni şi s-au făcut sforţări de felul acelora la care Excelenţa Voastră aţi făcut aluzie. Eu nu sunt un supraom, eu nu am în spatele meu nici un partid politic, ci sunt singur, şi totuşi am ajuns să conduc statul român timp de patru ani astfel încât nimeni nu-mi poate face un reproş, sau să ridice vreo acuzaţie contra politicii mele interne şi externe. Fără mareşalul Antonescu, România ar fi poate astăzi o jertfă a anarhiei şi a puterilor duşmane Germaniei, aşa cum s-a întâmplat cu celelalte ţări din Balcani. Eu sunt singurul conducător de stat din Europa care poate să meargă în mijlocul poporului lui fără „gardă de corp”, fără să aibă teamă că i se va întâmpla ceva. Eu sunt singurul conducător de stat din Europa, care îşi poate permite să apară, ca oficialitate, nepăzit. Poporul român ar putea să ştie ce soartă îl aşteaptă din partea aliatului lui german după victoria finală. Eu declar din nou că – cu toate acestea – poporul român a mers din totală convingere şi ca cel mai loial aliat din partea Germaniei şi va merge mai departe>>.( general Platon Chirnoagă- Istoria politică şi militară a războiului României contra Rusiei sovietice ,pag.338 )Declaraţia mareşalului Antonescu, făcută în ziua de 21.08.1944, este de o extraordinară importanţă. Pe de o parte declaraţia dovedeşte că se gândea la acea dată – deci cu 2 zile înainte de a fi arestat, să rupă alianţa cu Germania, justificându-se prin a ne arăta efectul demoralizant, pe care lipsa de atitudine a lui Hitler l-a avut asupra armatei române şi asupra României, prin nerepararea nedreptăţii (dreptatea corectivă) acordului de la Viena. Curios este faptul că aproape peste tot se vorbea de o lovitură de stat şi singurul  care nu ştia era tocmai mareşalul.Cum se explică bravura soldatului român în afara graniţelor ţării, iar pe teritoriul României n-a mai vrut să lupte?Scăderea moralului s-a datorat propagandei din interior contra mareşalului şi contra  continuării războiului, propagandă care s-a „clocit” în Palatul Regal.Tot din convorbirea celor doi bravi ostaşi se desprinde profeţia despre marele pericol rusesc care se va răsfrânge asupra Europei întregi, în cazul că Rusia bolşevică va ieşi învingătoare.Covorbirea celor doi înalţi demnitari, comandanţi de armate, care-şi cunoşteau obiectivele şi  scopurile pentru care îşi conduceau armatele în războiul contra Rusiei confirmă nu numai interesele lor, ci şi salvarea Europei întregi. Nu erau doi politicieni, cu intenţia să-şi facă din „salvarea Europei” un argument favorabil politicii lor de război.Declaraţiile mareşalului Antonescu şi ale generalului Friessner sunau ca nişte trâmbiţe  de  arhanghel  pentru  a trezi în ceasul  al 12 – lea Europa  secularizată  pornită cu îndârjire să rupă singura barieră, singurul zid aşezat în faţa năvălirii furibunde a bolşevismului în Europa.În 22 August 1944, mareşalul s-a întâlnit ultima dată cu Comandantul grupului de armată Ucraina de sud şi s-au pus de acord să oprească înaintarea rusească pe linia Galaţi-Focşani.Antonescu şi-a luat obligaţia de a trimite pe  front toate rezervele de care dispunea în interesul ţării. Înainte de a se despărţi îi spune camaradului său: <<Dacă ruşii trec linia Galaţi-Focşani, România este pierdută pentru totdeauna>>.Previziunile profetice ale mareşalului s-au împlinit. Prin Actul de trădare al regelui, de la 23 August 1944, România şi-a deschis larg braţele pentru a strânge la piept Sovietul Suprem.Primul act politic al primului guvern  Sănătescu (al  trădării) a fost săvârşit în seara de 23 August (la câteva ore) prin predarea mareşalului Antonescu agentului rus Bodnăraş. Este o dovadă certă că  guvernul Sănătescu – aflat sub oblăduirea regelui Mihai era – pro-sovietic, iar regele un executant al Kremlinului. Se impun câteva întrebări majore. De ce liderii (istorici) politici, n-au renunţat la tratativele de la Cairo, deşi cunoşteau încă din iunie 1944, condiţiile obţinute de Antonescu la Stockholm, care aveau un suport onorabil ? De ce aceeaşi lideri politici, ştiind avantajul armistiţiului lui Antonescu nu l-au sprijinit?  De ce nu şi-au asumat ei acceptarea armistiţiului propus de sovietici? De ce nu şi-au asumat răspunderea, dacă Antonescu voia să renunţe la putere încă din Aprilie 1944? De ce a mai fost necesară trădarea de la 23 August 1944?Nu se poate accepta niciodată termenul de „Lovitură de Stat” sau alt termen, decât TRĂDAREA.Fiindcă Lovitura de stat presupune, dincolo de plan şi de pregătire, un asediu asupra unei fortăreţe (în speţă – clădire) în care se  află cei care îşi exercită puterea; iar cei care vor să le-o ia (complotând) trebuie să-i asedieze mai întâi.Trădarea presupune doar un complot şi  o atragere în cursă, în capcană, afişând la orizont drapelul alb.În cazul lui Antonescu, regele-Mihai, poate fi acuzat, îndreptăţit, de trei ori de trădare:I TRĂDARE, fiindcă mareşalul venise paşnic în audienţă, pentru problemele ţării.II TRĂDARE, deoarece obiectivul audienţei se împlinea prin propunerea şi acceptarea armistiţiului de către Mareşal.III TRĂDARE, întrucât Mareşalul Antonescu era singurul garant al suveranităţii şi suzeranităţii Statului Român.România a fost ocupată de sovietici atât prin actul trădării de la 23 August 1944, prin voinţa regelui (declaraţia de armistiţiu), cât şi prin condiţiile de armistiţiu semnate la 12 Septembrie, după ce ruşii ocupaseră deja Ţara. Dacă ar fi fost semnat armistiţiul lui Antonescu garantat de armată, sovieticii ar fi fost obligaţi să le accepte.Cum însă „armistiţiul” lui Mihai, n-a fost discutat, ci impus şi acceptat, documentul de mai târziu este de fapt confirmarea capitulării. Dacă ruşii ar fi fost opriţi pe linia fortificată Focşani-Galaţi-Dunăre până la Mare, cu siguranţă că şi ei ar fi acceptat condiţii mai blânde pentru noi. Dar prin actul necugetat al regelui Mihai (mai ales că a fost executantul planului de la Moscova adus de agentul Bodnăraş), prin trădarea sa mârşavă, a spulberat orice nădejde ca România să se poată salva.Aşadar TRĂDAREA lui Mihai, este TRĂDAREA NAŢIUNII ROMÂNE. Avea un demn model în tatăl său, care fusese bine instruit la rându-i de Internaţională. De trei secole ruşii se străduiau să ocupe România.N-a fost să fie, deoarece fii şi conducătorii bravi , voievozii şi boierii au apărat-o pâna la jertfă. A  fost  să fie acum  când  prin trădare un rege străin, de tradiţie, de cultură şi de religie, demorală, de limbă, de ţară, nu străin însă de avariţie, de laşitate, de trădare, de capitulare.Mareşalul şi-a asumat soarta până la împuşcare. N-a cerut graţierea. Regele avea dreptul de a graţia (dat de Dumnezeu ) . Dar prin actul trădării s-a rupt de Dumnezeu . Nu mai avea autoritatea de a graţia… A trimis o scrisoare să se motiveze… Antonescu a refuzat să  pună mâna pe ea. Mirosea a sânge… Pentru actul său mârşav şi odios, <<Tătucu>> Stalin, îl decorează pe regele fidel la 20 Iulie 1945, cu Ordinul Victoria, ca răsplată pentru trădarea „a la Iuda” pe care a comis-o. Prin capitularea ordonată armatei române,regele  Mihai a deschis pofta expansiunii bolşevice pentru Europa de Răsărit.Ca să răspundă la gestul lui „Tătucu” băieţelul blajin-regal a decorat şi el prietenii din guvernul Groza. Trei comunişti care trăiseră în Rusia şi aveau naţionalitatea rusă, au fost numiţi miniştri în guvernul Groza cu asentimentul regelui. Era vorba de Bodnăraş, Vasile Luca şi Ana Pauker.<<Acest armistiţiu – afirmă R.H. Markham – a predat  România cu mâinile şi picioarele legate Uniunii  Sovietice şi  a arătat că  Marea Britanie şi Statele Unite au capitulat în faţa Rusiei. Rezultatul loviturii de stat încercată şi realizată de Rege şi Maniu a fost să facă din România un stat vasal Uniunii Sovietice. Rusia avea aşadar oficial puterea de a controla jurnalele, radioul şi adunările, să suspende activitatea oricărei organizaţii, să aresteze pe orice român, declarându-l criminal de război, sau inamic al aliaţilor (al Rusiei). Ea putea să ceară sumele pe care le dorea, ca să-şi acopere cheltuielile de război, să ia orice instalaţie şi orice uzină ca pradă de război. Ambasadorul Statelor Unite la Moscova nu numai că a consimţit totul, dar a împins cu putere România să accepte, după cum Hitler în 1940 împinsese România să dea Basarabia Uniunii Sovietice>>.La fel, Henri Prost scrie: <<Organizaţiile care făceau o propagandă ostilă aliaţilor, în special ruşilor, vor fi dizolvate, legile rasiale anulate. O cenzură va fi stabilită pentru toate pubicaţiile, emisiunile radiofonice, filmele, corespondenţa etc. O comisie de control aliată este prevăzută – compusă din delegaţi ai Uniunii Sovietice, Marii Britanii şi Statelor Unite – dar va funcţiona <<sub autoritatea şi conform ordinelor înaltului comandament sovietic>>. Guvernele de la Londra şi Wasington s-au dat mâna comandamentului sovietic de aici înainte, în tot ceea ce priveşte execuţia clauzelor armistiţiului; delegaţii lor la comisia de control vor fi simpli observatori. Or, clauzele armistiţiului nu numai că autorizează, dar chiar invită pe ruşi să se amestece în afacerile interne române; lor le aparţine dreptul de a determina  ce organizaţii se dedau la o propagandă care le este ostilă, aşadar de a nu lăsa să funcţioneze decât pe acelea pe care ei le admit, de fapt de a dispune de guvernul României. Un act internaţional, aprobat de Statele Unite şi Marea Britanie, a predat România bunului plac al Uniunii Sovietice. Se va afla că aşa a fost decis la conferinţa de la Teheran din decembrie 1943>>.Mai sunt şi alte dovezi că după 23 august statul român nu mai era un stat suveran. Astfel, în ianuarie 1945 – în timpul guvernului general Rădescu – N.K.V.D. (poliţia rusească), întovărăşită de comisari români, al căror rol era să mascheze operaţiile poliţieneşti ruse în România, a făcut o colosală razie pe întreg teritoriul ţării şi a ridicat circa 100.000 de germani, cetăţeni români, care au fost transportaţi în Rusia. Guvernul român era răspunzător de libertatea şi siguranţa cetăţenilor români. Dacă poliţia rusă – deci poliţia unui stat străin – a putut să desfăşoare o astfel de activitate pe teritoriul României, înseamnă că guvernul român nu şi-a impus autoritatea faţă de această poliţie, şi nu numai căn-a putut-o împiedica să răpească libertatea unor cetăţeni români aleşi după voia ei, dar a fost obligat să-i pună la dispoziţie şi elemente din poliţia română, care să facă act de prezenţă în  această razie. Evident că într-un stat suveran, o astfel de operaţie este de neimaginat.Aşadar, la 23 august 1944, România şi-a pierdut suveranitatea. Cui a folosit deci această ieşire a României din alianţa cu Germania, executată în condiţiile dezastruoase pe care le-a văzut? Ce imperioasă şi urgentă necesitate politică a obligat pe Regele Mihai şi pe oamenii politici ai Blocului Naţional-Democrat să-l înlăture pe mareşalul Antonescu de la conducerea statului, în timpul unei bătălii, care impunea ca toate forţele naţiunii să fie unite pentru oprirea inamicului? Căci un lucru este evident. Nu se poate încheia un armistiţiu în cursul  unei bătălii pe care inamicul a câştigat-o şi înaintează în interiorul ţării. Chiar dacă s-au dus tratative în acest scop înainte de această bătălie – aşa cum a fost cazul româno-rus – ele nu pot fi continuate în timpul bătăliei care se desfăşoară în favoarea inamicului. Căci se poate face două ipoteze. Ori această bătălie este decisivă, şi atunci inamicul nu se grăbeşte să încheie un armistiţiu ci merge până la capitularea învinsului, ori înaintarea inamicului poate fi oprită undeva pe o linie mai înapoi, şi – în acest caz – trebuie să fie  oprit mai întâi inamicul pe această  linie şi numai după aceea să se reia discuţiile asupra armistiţiului. Adică trebuie să se arate inamicului că nu suntem la ultima limită a rezistenţei şi că mai poate suferi pierderi grele într-o durată de timp nelimitată. Acesta era cazul  României. Deşi bătălia din Moldova şi Basarabia se desfăşura în favoare adversarului, înaintarea acestuia putea fi oprită pe linia Carpaţii Moldovei – linia fortificată Focşani-Galaţi-Dunăre – până la mare. Mareşalul Antonescu, în discuţiile cu comandandul grupului de armate Ucraina de sud din zilele 21 şi 22 august, decisese să apere această poziţie. Ruşii, care erau grăbiţi să încheie un armistiţiu cu România, când s-ar fi văzut  opriţi pe această linie, ar fi acordat condiţii de armistiţiu mai favorabile. Lovitura de stat de la 23 august a împiedicat punerea în aplicare a acestei hotărâri şi deci a sabotat posibilitatea obţinerii unui adevărat armistiţiu. Prin acest act, Regele Mihai a distrus orice posibilitate de a salva  independenţa României.Dar să zicem că România s-a sacrificat ca să ajute Occidentul. Atât Anglia cât şi Statele Unite voiau să termine războiul cât mai repede şi deci se poate afirma că prin ieşirea României din alianţa cu Germania s-a scurtat războiul cu câteva luni şi multe vieţi au fost salvate. Din punct de vedere politic însă, acest act a avut consecinţe grave pentru puterile occidentale. Se ştie cu câtă insistenţă a stăruit Churchill ca debarcarea anglo-americană să se facă undeva în peninsula balcanică, ca să ajungă înaintea ruşilor în Ungaria şi România. Dacă debarcarea s-a făcut totuşi în Franţa şi evenimentele de război au avut cu totul altă desfăşurare, nu mai puţin interesul occidentalilor era ca armele ruse să fie ţinute mai mult timp pe teatrul de operaţii românesc, pentru  ca ei să ajungă prin Franţa şi Germania la Viena, Praga, Budapesta şi Belgrad, înainte ca Austria, Cehoslovacia, Ungaria şi Iugoslavia să fi fost ocupate de ruşi. După cum am văzut că s-au desfăşurat operaţiile occidentalilor în Germania în primăvara anului 1945, se poate afirma că dacă România ar mai fi rezistat câteva luni – trupele occidentale ar fi ajuns înaintea ruşilor în ţările din Europa centrală şi în parte şi în sud-estul european.Deci capitularea României la 23 august 1944 a permis armatelor ruse să ocupe Ungaria, Cehoslovacia şi Austria şi  poate Iugoslavia, creând în centrul şi sud-estul Europei o situaţie politico-militară defavorabilă puterilor occidentale. Aşadar răsturnarea mareşalului Antonescu şi capitularea României a adus avantaje de o importanţă extraordinară atât politice cât şi militare numai ruşilor>>( G-ral Platon Chirnoagă -Op.cit.)La şaizeci de ani de la negocierea predării României în mâinile sovieticilor ADEVARUL încă aşteaptă să fie cunoscut şi mai ales, recunoscut cu demnitate de cei pe care Dumnezeu în imensa Sa bunătate le-a oferit şansa pocăinţei .Din păcate  însă, se pare că tocmai Demnitatea lipseşte- See more at: http://www.ziaristionline.ro/2011/06/24/23-august-1944-de-trei-ori-tradare-cuvantul-lui-antonescu-si-noi-documente-secrete-despre-regele-mihai-exclusiv/#sthash.dTd9bfDZ.dpuf
15. Top 10: Cei mai buni comandanţi militari din istorie - Dec 4, 2013 4:07:00 PM
Marile victorii repurtate pe câmpul de luptă, întinderea mare a imperiului (sau statului) pe care aceştia l-au condus, dar şi respectul întregii lumi, nu ar fi fost posibile fără implicarea lor. Deşi au fost mulţi comandanţi care au obţinut succese militare importante, numai câţiva dintre ei au rămas în mentalul colectiv ca fiind cei mai importanţi. Clasamentul este, desigur, unul subiectiv, ierarhia fiind făcută de autor după propriile convingeri. 10. Mahomed al II-lea, supranumit Cuceritorul, a condus Imperiul Otoman timp de 30 de ani, fiind considerat drept cel mai renumit conducător din lumea musulmană. Principala sa realizare se leagă de cucerirea Constantinopolului, centru al creştinătăţii, în 1453. După ocuparea vechii capitale bizantine, Mahomed şi-a propus să devină conducător absolut al unui imperiu în plină expansiune, urmând astfel modelul vechiului împarat. Pentru a-şi întări influenţa în zonă, sultanul otoman a trecut la ocuparea teritoriilor vecine, aproape întreaga Peninsulă Balcanică ajungând sub dominaţia Înaltei Porţi.9. Attila, regele hunilor. Attila a devenit rege al hunilor în 445, preluând puterea din mâinile fratelui său. A dus o politică agresivă, caracterizată prin războaie şi cuceriri, regatul său ajungând să cunoască o mare întindere teritorială. După cucerirea unor provincii din apropierea Constantinopolului, Attila porneşte o expediţie împotriva Imperiului Roman de Apus, fiind învins de generalul roman Flavius Aetius în bătălia de la Câmpiile Catalaunice. Învins, regele hun nu renunţă la măreţul său plan şi după refacerea armatei pleacă spre Roma, fiind foarte aproape de a cuceri acest oraş. Numai intervenţia Papei Leon I a salvat capitala romană de asediul hunilor.8. Ginghis Han a fost unul din cei mai mari cuceritori din toate timpurile, ocupând o mare parte din Asia, punând temeliile Imperiului Mongol, personalitatea lui fiind asemănată cu cea a lui Alexandru cel Mare. Ginghis Han a unit triburile mongole şi a reuşit să ocupe cu oştile sale teritorii vaste, spre est până la Marea Chinei, iar spre vest până la Marea Caspică. Imperiul Mongol, sub conducerea sa, cuprindea cea mai mare parte a Eurasiei şi părţi consistente din Europa de Est, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu.7. Erich von Manstein, militar profesionist, a fost unul dintre cei mai proeminenţi comandanţi ai armatei germane, reuşind să se ridice până la rangul de mareşal, cu toate că nu a fost membru al partidului nazist. Von Manstein a fost cel care a elaborat planul pentru invadarea Franţei, iar din 1941 a fost trimis pe Frontul de Est. Din această postură, comandantul german a reuşit una din cele mai importante victorii moderne când, în ciuda superiorităţii materiale şi numerice sovietice, a reuşit să stopeze controfensiva Armatei Roşii şi chiar să ocupe oraşul Harkov, prin propria contraofensivă.6. Gheorghi Jukov, comandant  militar sovietic, considerat de mulţi ca fiind unul dintre cei mai mari comandanţi ai celui de-al Doilea Război Mondial.  Preluând comanda Frontului Central în octombrie 1941, în momentul în care naziştii erau la porţile Moscovei, Jukov ia decizia de a transfera trupe din Orientul Îndepărtat spre capitala sovietică, facilitând astfel respingerea trupelor naziste şi pornirea unei contraofensive. După respingerea atacurilor asupra Stalingradului şi Leningradului, având rol central în victoria obţinută de Armata Roşie la Kursk,  comandantul sovietic va conduce ofensiva finală asupra Berlinului, fiind cel care va cuceri capitala germană în aprilie 1945.5. Iulius Caesar a fost un lider politic şi militar roman, una dintre cele mai influente personalităţi din istorie. După preluarea puterii absolute, în urma înfrângerii lui Pompei în bătălia de la Pharsalus, Caesar va juca un rol esenţial în transformarea Romei din republică în imperiu. Pe plan extern, faimosul conducător roman a izbutit cucerirea Galiei şi înfrângerea curajosului rege Vercingetorix, extinzând lumea romană până la ţărmul Oceanului Atlantic.4. Napoleon Bonaparte, lider politic şi militar al Franţei, cunoscut mai târziu ca Napoleon I, a avut un rol deosebit de important în politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea. Născut în Corsica şi specializat pe profilul de ofiţer de artilerie, Napoleon se va proclama Prim-Consul, apoi Împărat al francezilor, în 1804. Sub conducerea sa, armata franceză se va confrunta cu fiecare putere majoră europeană, victoriile militare repurtate de acesta făcând din Franţa cea mai mare putere continentală. Eşecul din 1812 asupra Rusiei a reprezentat începutul declinului pentru marele comandant francez, iar înfrângerea de la Waterloo, din 1815 a pus capăt domniei lui Napoleon.3. Hannibal, om de stat şi general cartaginez, este considerat unul dintre cei mai straluciţi comandanţi militari din istorie.  De numele său se leagă invadarea Imperiului Roman de către Cartagina, în 218 î. Hr. Traversând culmile înzăpezite ale Alpilor, el îi învinge pe romani în bătăliile de la Trebia, de la Lacul Trasimene şi de la Cannae, distrugând armatele acestora. După mai mult de zece ani, timp în care armata cartagineză s-a aflat în Peninsula Italică, Hannibal va părăsi teritoriul roman neînfrânt.2. Cyrus al II-lea, supranumit cel Mare, întemeietor al Imperiului Ahemenid, a fost una dintre cele mai strălucite  personalităţi ale Antichităţii. Prin cucerirea noului Imperiu Babilonian, a Imperiului Mezilor şi a Lydiei, Cyrus cel Mare a devenit conducătorul unui stat întins pe trei continente. Ca urmare a organizării foarte bune si a federalizării teritoriilor, spre deosebire de multe altele, imperiul creat de Cyrus va avea o existenţă de lungă durată, chiar şi după dispariţia lui.1. Alexandru cel Mare a fost unul dintre primii mari strategi din conducători militari din istorie. Cuceririle spectaculoase făcute de tânărul rege macedonean au contribuit substanţial la răspândirea culturii elene în întreaga lume, Alexandru devenind stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Formarea întinsului imperiu a început prin cucerirea cetăţilor din Asia Mică, a urmat celebra victorie de la Issos, apoi cucerirea Siriei şi a Egiptului, iar în cele din urmă întregul Imperiu Persan. 

16. Primul Razboi Mondial -Scurta Cronica - Dec 2, 2013 6:33:00 PM
Anul 1914:
-28 iunie Arhiducele Austriei Franz Ferdinand,este asasinat la Sarajevo impreuna cu sotia sa Sofia ,de catre studentul sarb Gavrilio Princip
-23 iulie Austro-Ungaria da un ultimatum Serbiei
-28 iulie Austro-Ungaria declara razboi Serbiei si incepe sa ii invadeze teritoriile
-30 iulie Rusia tarista se mobilizeaza in sprijinul Serbiei
-1 august Germania,legata de Austria si Italia prin Tripla Alianta ,declara razboi Rusiei si astfel se declanseaza mecanismele aliantelor
-2 august Franta care impreuna cu Rusia si Marea Britanie a semnat pactul Antantei ordoana mobilizarea .Imperiul Otoman se aliaza in secret cu Germania iar Italia ,desi face parte din Tripla Alianta, isi declara neutralitatea
-3 august Germania declara razboi Frantei
-4 Germania invadeaza Belgia desi prin acordurile internationale este neutra,Marea Britanie declara razboi Germaniei ,Sua isi declara neutralitatea
-5 august Austro-Ungaria declara razboi Rusiei,Muntenegru declara razboi Austro-Ungariei
-6 august Serbia declara razboi Germaniei
-12 august Marea Britanie si Franta declara razboi Austro-Ungariei
-20 august Dupa ocuparea orasului Liege armata germana intra in Bruxelles
-21-23 august Armata germana infrange trupele franceze la Charleroi iar Japonia declara razboi Germaniei
-26-30 august Pe frontul de rasarit Hindenburg invinge trupele rusesti la Tannenburg.La inceputul lui septembrie confruntarile de la Lacurile Mazuriene indeparteaza definitiv amenintarea rusa asupra Berlinului
-5-13 septembrie Contraofensiva franceza victorioasa[prima batalie]de pe Marna pe frontul de vest iar Von Moltke este inlocuit din functie de Von Falkenharyn
-8-12 septembrie Rusii ii inving pe austrieci la Leopoli,patrunzand in Galitia pana la Carpati
-9 octombrie In Belgia cade cetatea-fortareata Anvers ,ultimul bastion in fata invaziei germane
-17 octombrie Pe frontul de vest,armata engleza da piept cu germanii in jurul localitatii Yprea,in Flandra
Prima batalie de la Ypres dureaza pana la 22 noiembrie.Frontul de vest se stabilizeaza pentru un razboi pozitional
-1 noiembrie Escadra  navala germana a lui Von Spee o infrange pe ceea engleza a lui Cradock in batalia de la Coronel in largul coastelor chiliene
-6 noiembrie  Trupele austriece intra in Belgrad
Noiembrie Pentru a contracara Turcia,Marea Britanie anexeaza Cipru
-3 decembrie Generalul sarb Putnik incepe batalia de la Kolubra ,la finalul careia va elibera Belgradul
-8 decembrie Navele engleze comandate de Sturdee inving formatiunea lui Von Spee in batalia navala din Insulele Falkland

Anul 1915:
-6 ianuarie Pe frontul francez voluntarii garibaldini participa in luptele din Argonne
-14 ianuarie La Dogger Bank in Marea Britanie,crucisatoarele engleze le inving pe cele germane
Februarie-Pe frontul de vest fortele anglo-franceze intreprind atacuri repetate ,dar fara rezultate semnificative.Trupele lui Hinderburg cuceresc Prusia Orientala,Germania intensifica folosirea submarinelor
-22 aprilie Pe frontul de vest la Ypres ,armata germana foloseste pentru prima data gazul clorhidric impotriva francezilor
-25 aprilie Corpul Expeditionar Aliat debarca la Gallipoli,in Turcia dar nu reuseste sa invinga trupele turce si sa se indrepte catre Istambul
-26 aprilie Guvernul italian incheie la Londra un pact secret cu Franta si Marea Britanie.In schimbul intrarii in razboi de partea Antantei,Italia obtine promisiunea unor recompense teritoriale.
-1 mai Germanii lanseaza o ofensiva masiva impotriva rusilor pe teritoriul polonez,la Gorlice-Tarnow si invingandu-i ocupa Galitia
-4 mai iese din Tripla Alianta
-7 mai Un submarin german scufunda transatlanticul Luvimac in fata reactiei SUA  la moartea a 128 de pasagiri americani,germani revoca ordinul de razboi submarin total
-9 mai-15 iunie Trupele anglo-franceze ii ataca pe germanii la Artoix
-23 mai Italia declara razboi Austro-Ungariei.A doua zi trupele trec granita
-22 iunie Trupele germane recuceresc Leopoli
-23 iunie Italieni dau prima batalie  de la Ismir
-3 iulie Atacand pe Vistula,armata germana ajunge la Varsovia
-18 iulie-3 august Pe frontul italian se da a doua batalie de pe Isorizo
-21 august Italia declara razboi Imperiului Otoman
-5-8 septembrie Reprezentatii partidelor socialiste potrivnice razboiului se reunesc in Elvetia
-5 octombrie Trupele Armatei debarca la Salonic pentru a ajuta Serbia si a contracara intrarea Bulgariei in razboi de partea puterilor centrale.In cursul lunii,ofensiva austro-germana duce la ocuparea Serbiei
-18 octombrie-4 noiembrie Trupele italiene ii ataca din nou pe austrieci la Isonzo a treia batalie
-10 noiembrie-2 decembrie Trupele  italiene incearca o noua ofensiva la Isonzo a patra batalie
-10 decembrie Corpul Expeditionar Aliat incepe retragerea  de la Galipoli care se va incheia  in ianuarie 1916.Generalul  Haig il inlocuieste  pe French la comanda Corpului Expeditionar Britanic in Franta
Decembrie Turcii incep asedierea orasului Kuz din Mesopotamia ,unde si-au gasit refugiu trupele engleze ale generalului Townshead.

Anul 1916:
-8-9 ianuarie Trupele Antantei parasesc definitiv Gallipoli si Stramtorile
-11 ianurie Austriecii invadeaza Muntenegru
Februarie-Rusii opresc trupele turcesti ale lui Enver Pasa si contraataca in Caucaz,ocupand orasul Erzurum
-21 februarie Nemtii lanseaza ofensiva de la Verdum
-11-16 martie Italienii incep a cincea ofensiva de la Ismir,impotriva austriecilor si de aceasta data,rezultatele sunt neinsemnate
Aprilie Francezii si Englezii semneaza Acordul Sylies-Picot in legatura cu impartirea Imperiului Otoman dupa victoria finala
-29 aprilie Trupele britanice asediate de turci la Kut,in Mesopotamia se predau
-15 mai Austriecii declanseaza ofensiva impotriva italienilor si reusesc sa sparga frontul in sectorul Asiago.Italienii ii opresc pe Pasabio si in Valsuguna
-31 mai Flota germana si cea engleza se infrunta in batalia Iurlandei.Rezultatul a fost indecis
-1 iulie Pentru a opri asediul de la Verdun englezii angajeaza batalia de pe Somme
-4-7 august A sasea batalie de pe Isonne trupele italiene contraataca si recuceresc Sabotino,Podgora,Oslivia si San Michele
-8 august Italienii intra in Gorizia obiectivul final al ofensivei
-28 august Romania se decide sa intre in razboi de partea Antantei.Italia declara razboi Germaniei
-29 august Generalul german Von Falkenbaryn incapabil sa cucereasca Verdunul,este inlocuit la comanda cu Hindesburg
Septembrie La capatul unei serii de atacuri incepute inca din iunie,rusii recuceresc multe teritorii aflate in mainile austriecilor
-15 septembrie Pe frontul de pe Somme ,englezii folosesc,pentru prima oara tancurile
-14-17 septembrie  Armata italiana ii ataca pentru a saptea oara pe austriecii pe frontul de la Isomn
Octombrie Armata rusa strapunge frontul austriac pana in Carpati.T.E .Lawrence ajunge in Africa cu misiunea de a organiza revolta araba impotriva Imperiului Otoman
-9-12 octombrie A opta batalie de la Isomn
-31 octombrie-1 noiembrie A noua batalie de la Isomn
-19 noiembrie-Se incheie ultima ofensiva engleza de pe Somrie
-22 noiembrie-Moare Franz-Joseph Imparatul Austriei,il urmeaza la tron Carol 1
-6 decembrie Germanii ocupa Bucurestiul ,Romania este scoasa din razboi,in realitate armata romana a continuat sa lupte pana la sfarsitul lui 1917,dar  prabusirea Rusiei a provocat izolarea militara a Romaniei,incapabila  sa reziste  atacurilor concentrate a Puterilor Centrale.
-13 decembrie Generalul Nivelle il inlocuieste  pe Jofire in postul de comandant  al armatei francezei
-15 decembrie In sectorul Verdun francezii au recucerit toate pozitiile si au inaintat 5 km fata de pozitia initiala

Anul 1917:
-1 februarie Germania declara razboi submarinului total,ca reactie dupa doua zile ,SUA rupe orice legatura cu Berlinul
-3 martie Arz Von Straussenberg il inlocuieste pe Conrad Von  Hotzendorf in functia de sef de Stat Major al armatei austriece
-8 martie Primele miscari revolutionare in Rusia
-15 martie Tarul Nikolai al 2 este silit sa abdice.Se formeaza un guvern provizoriu
-2 aprilie SUA declara razboi Germaniei ,dar Wilson mentine o pozitie distanta fata de a Antantei
-16 aprilie Francezii lanseaza o ofensiva pe Aime,Batalia de la Chemin des Dumaes care se incheie cu un mare esec
-29 aprilie Petain este numit sef de Stat Major al armatei franceze in locului lui Nivelle
-26 iunie Debarca in Franta primul contingent al Corpului Expeditionar American al lui  Perking
-1 iulie Generalul Rus Brusilov lanseaza o ofensiva incercand sa recucereasca Galitia
-19 iulie Germanii trec la contraatac pe frontul de rasarit ,armata rusa se destrama
-31 iulie Englezii angajeaza a treia batalie de la Ypson
-1 august Papa Benedict al 15 lanseaza un apel catre natiunile beligerante impotriva macelului inutil
-18 august Italienii lanseaza a 11 batalie de la Isonzo care se termina prin cucerirea  zonei
-3 septembrie Armata germana ocupa Riga
-15 octombrie Mata Harie este impuscata de francezi sub acuzatia de spionaj in slujba Germaniei
-24 octombrie Austriecii strapung frontul italian in sectorul dintre Plezano si Tolmino.Armata italiana se retrage in dezordine catre campie
-6 noiembrie Bolsevicii initiaza lovitura de stat impotriva Guvernului Kervinski
-7-8 noiembrie Ocuparea Palatului de Iarna de la Petrogard si fuga lui Kervinski
-9 noiembrie Armando Dias il inlocuieste pe Luigi Cardona la comanda armatei italiene care se regrupeaza pe raul Piave.Gergoes Clementeau devine prim-ministru al Frantei
-20 noiembrie Violenta ofensiva aliata in sectorul Cambrena
-26 noiembrie  Guvernul Bolsevic solicita  Puterilor Centrale sa inceapa tratative de pace
-7 decembrie  SUA declara razboi Austro-Ungariei
-10 decembrie Luigi Rizzo forteaza Portul Trieste
-15 decembrie Rusia si Germania incheie pacea de la Brest-Linvrisk

Anul 1918:
-3 ianuarie Presedintele SUA Woodrow Wilson isi face cunoscute cele 14 puncte
-3 martie Rusia si Germania semneaza Tratatul de Pace de la Brest-Litorsk
-21 martie Ludendorff lanseaza o ofensiva pe Somme in sectorul Montdidler.Aliatii se retrag in ordine iar germanii isi extind atacul in Flandra.
-26 martie Generalul Ferdinand Froch este numit comandant suprem al fortelor aliate
-10 iunie Doua MAS italiene sub comanda lui Luigi Rizan scufunda curieratul austriac Szent
-15 iunie Austriecii lanseaza Batalia solului in incercarea zadarnica de a infrange rezistenta de pe Piave
-16 iulie Tarul Nikolai al 2 si familia sa sunt impuscati la Ekaterinburg de catre bolsevici
-8 august Aliati incep batalia de la Arniens 
-9 august  O escadrila de avioane italiene comandata de Gabriele D.Annunis survoleaza Viena lansand numeroase steaguri tricolore
-12 septembrie Victorie aliata in batalia de la ST. MIHIEL
-29 septembrie Bulgaria semneaza pacea
-1 octombrie Trupele arabe ale lui Fayail declanseaza ofensiva finala si patrund in Damasc
-3 octombrie In Germania printul Max Van Hade este numit primul cancelar al unui guvern de coalitie
-24 octombrie Italienii lanseaza ofensiva asupra orasului Venetia 
-29 octombrie Marinarii germanii de la baza navala de la Kiel se revolta 
-30 octombrie Imperiul otoman semneaza pacea de la Madros 
-2 noiembrie Rossetii si Pazlluci scufunda curieratul Unitis 
-3 noiembrie Trupele Italiene patrund la Triesto 
-4 noiembrie Austro-Ungaria semneaza pacea de la Villa-Giusti.Miscari revolutionare in Germania
-9 noiembrie Abdicarea imparatului Wilhem al 2.La Berlin este proclamata republica 
-11 noiembrie Germania si fortele Antantei semneaza pacea de la Rethon.Carol 1 al Austriei renunta la tron
-12 noiembrie Este proclamata Republica Austria
-14 noiembrie Este proclamata Republica Ceho-Slovacia 
-16 noiembrie Este proclamata Republica Ungara
-21 noiembrie Flota Germana este incercuita la Scapa Flow.Pe 21 iulie 1919 amiralul Remter ordona scufundarea ei
Ianuarie 1919 
La Paris incepe Conferinta de Pace care trebuie sa puna capat razboiului.Puterile invingatoare vor impune cinci tratate de pace tarilor invinse si mai precis :
Germania-tratataul de la Versailles din iunie
Austriei-tratatul de la Saint-Germain din septembrie  
Bulgariei-tratatul de la Neuilly din noiembrie
Ungaria tratatul de la Trianon-iunie 1920
Imperiul Otoman tratatul de la Sevres din august 1923
17. Decebal - Dec 2, 2013 6:18:00 PM
-Rege Dac
-82-106
-intemeietorul Daciei
-a reusit sa ofere Romei lupte aprinse  ,doua razboie in care a aratat o uriasa capacitate militara
-fiul lui Scorilo
-mare strateg militar
-infrange o armata romana in 88 condusa de vestitul general Fuscus dar este obligat sa se retraga
-prin raboi si dezvoltare ofera Dacei un nume de temut chiar si printre Romani
-pierde luptele cu Diocletian dar reuseste sa obtina  un tratat de pace foarte avantajos pentru ai sai
-101-102 sufera o infrangere dura in fata lui Traian
-103-104 reuseste sa se ridica iar dar in 105-106 sufera iar infrangere si se sinucide
18. Traian - Dec 2, 2013 6:17:00 PM
-imparat Roman
-53-117
-ultimul imparat roman care a reusit victorii stralucite si care a marit granitile imperiului
-fiu de general roman
-studieaza arta militara
-91 este pus ca consul al provinciei din germania
-dupa scurt timp revina la Roma pentru o functie si mai mare de conducere
-modelul sau a fost Alexandru Cel Mare
-este numit imparat roman in 98
-organizeaza imediat campanii stralucite care ii va aduce faima numelui sau
-101-102 declara razboi lui Decebal si il infrange cu mari pierderi
-103 cu o armata de 150000 de oameni organizeaza o mare campanie care va aduce Romei noi teritori ,sclavi si bani
-vazand cum pericolul Dac creste iar declara razboi iar lui Decebal iar de data asta in infrange definitiv in 106 cucerind Dacia
-113 cucereste Siria
-115-117 cucereste si restul Mesopotamiei ajungand chiar pana in golful Persic
-moare in drum spre Roma in anul 117
19. Iulius Cezar - Dec 2, 2013 6:17:00 PM
-General si Consul Roman
-mare om politic si tactician
-la varsta de 40 de ani castiga functia de consul la Roma
-in 59 I-HR alaturi de Pompey si Crassus formeaza primul triumvirat din istoria Romei
-strange o armata de de 35000 de mi de oameni ,de buni prieteni si generali si pleaca sa cucereasca Galia[Franta de astazi] si timp de 10 ani isi face un nume care urma sa fie de temut in toata lumea
-cucereste Franta,Belgia,Germania si infrange revoltele din Spania si Africa
-56 I-HR intra in Britania[Anglia de astazi] cu o flota uriasa de 200 de nave acesta fiind ceea mai mare flota care urma sa iasa la razboi pana la razboiul civil dintre Augustus si Marcus Antonius
-49 I-HR senatul ii cere sa se intoarca la Roma dar refuza cerand sa fie pus singur consul la conducerea republici
-48 I-HR  il bate pe Pompey la Pharsalus  si preia controlul peste toata Roma si legiunile sale
-45 I-HR  porneste intr-o noua campanie pentru marirea imperiului si alaturi de Marcus Antonius general sau de incredere infrange revoltele din Spania si ajung pana in Egipt unde pune capat un razboi civil
-in 44 I-HR  cand era in varful puteri este asasinat de un grup de senatori condusi de Marcus Brutus
20. Mihai 1 sau Maresalul Antonescu - Dec 2, 2013 6:16:00 PM
Romania secolului 20 o tara plina de viermi si tradatori nemernici.In 1939 Germania declanseaza al doilea razboi mondial si ca celelalte tarii si Romania trebuia sa aleaga ori Germania  lui Hitler sau Rusia spurcata a lui Stalin.
Se pot spune foarte multe despre aceasta alegere dar guvernul Antonescu a ales cel mai bine atunci pentru Romania ,redobandirea Basarabiei era o prioritate  si evitatarea intrari sub ochiul ciumei rosi adica a lui Stalin.De ce am ales acest titlu pentru articol simplu,acum multi cretini sau mai bine zis multi regalisti sau gasit si atunci si acum sa zica ca Antonescu a ales gresit dar ei ce au facut cum se numeste sa dai tara pe mana la un tiran ca Stalin si sa faca din Romania un cos de gunoi pentru URSS.In 1939-1940 cand Antonescu a decis sa intre in razboi alaturi de Hitler unde erau acesti regalisti si mari conducatori stateau linistiti si asteptau ca Germania sa castige razboiul .
Generalul Antonescu era comandantul suprem si seful guvernului desi Regele Mihai era regele tari si cel care pe hartie avea puterea deplina dar cine sa aiba incredere intr-un copil de 20 de ani.Dupa 1941-1942  cand Germania incepea sa piarda teren,oameni si teritori si aliati in Romania situatia incepea sa fie tot  mai grava si neclara ,confuzia incepea sa intre in soldati datorita regalistilor care incepeau sa de-a semne de adevarata tradare si care vroiau sa para ca generalul Antonescu este un incompetent si care nu stie sa guverneze tara.
1944-1945 Germania era la pamant Hitler se sinucide,Berlinul este aparat de copiii dar cade intr-un final ,in Romania in 1933-1934 haita de regalisti sau de facatori de dreptate cum se mai zice deja incepuse se comploteze cele mai sinistre planuri pentru a-l da jos pe Generalul Antonescu si ca tara sa ramana pe mana lor.In 1944 au reusit sa il dea jos pe Antonescu si sa il dea pe mana rusilor care urma sa ii faca o mare porcarie de proces .Antonescu a fost genul de conducator militar care a luptat in doua razboaie mondiale pentru aceasta tara si care a stiut sa scoata cei mai bun dintr-o armata slab dotata si cu un moral si mai slab si care scopurile sale era sa recupereze ce de drept ne apartinea si si sa nu lasa tara pe mana rusilor .
A refuzat in 1942 un pact foarte dezavantajos cu Stalin iar cand situatia era tot mai grava pentru Germania si aliat a ramas fidel cauzei sale de a apara tara si de a intoarce teritorile care erau de drept ale romanilor dar nu a mai putut sa faca nimic din aceste lucruri pentru ca moare in 1947 ca un caine.
Regele Mihai cel care a preferat Rusia lui Stalin si cel care a lasat tara pe mana acestor nemernici care timp de mai bine de 45 de ani au dus Romania la un nivel atat de jos,au distrus Biserici,au bagat oameni in inchisoare si au ucis fara mila ,regele Mihai care a uitat ca a fost de acord ca Romania sa intre in razboi de partea lui Hitler .
Insa si Antonescu si Mihai 1 au vrut in felul lor binele Romaniei dar nu a fost bine deloc  Mihai 1 este obligat sa abdice si sa lase tara pe mana lui Gherghe-Dej si a rusilor care urmau sa faca prapad in aceasta tara
21. Razboaiele Daco-Romane de la Burebista pana la Decebal - Dec 2, 2013 6:15:00 PM
Inca de pe vremea marelui rege Dac-Burebista pericolul roman era foarte prezent,Roma vedea in regatul lui Burebista un  mare pericol pentru expansiunea acestuia.Actiunile militare au inceput odata cu sfarsitul razboiului civil dintre Iuliu Cezar si Pompei din anul 47-I-HR razboi in care Burebista a sprijinit  armatele lui Pompei.
Dupa incheierea razboiului si victoria lui Cezar acesta strange o armata de 40000 de oameni si planuieste sa invadeze Regatul -Dac dar numai poate duce la capat acest plan pentru ca in anul 44 -I-HR este ucis fiind urmat la putin timp unii chiar spun in acelasi timp de Burebista.
Chiar si dupa moartea lui Cezar pericolul roman nu disparuse ,legiunile romane se aflau in permanenta asteptare de un semnal pentru a invada Dacia.In anul 89-D-HR la conducerea Daciei vine Decebal si odata cu acesta pericolul devine tot mai insistent,o armata romana de 15000 de oameni la conducerea caruia se afla viteazul general -Fuscus invadeaza Dacia dar este infranta intr-o batalie foarte sangeroasa dupa unii istorici s-a disputat la Tapae iar dupa alti in locul de astazi -Dobrogea.Desi reuseste aceasta victorie Decebal atrage asupra sa si o mai mare atentie astfel in 101 se declanseaza primul razboi daco-roman incheiat cu victoria romanilor inca razboi din care Decebal iese invingator primeste banii,oameni si ajutor pentru reconstruirea unor noi fortificatii .
Acest prim razboi a fost unul foarte sangeros ambele armate in special ceea daca au suferit pierderi uriase .Odata terminat razboiul Dacia redevine iar o forta de temut pentru marele-imperiu Roman care decide sa rupa tratatul de pace din 102 si sa il oblige pe Decebal sa se inchine lor ,acesta refuza iar Traian -celebrul imparat Roman declara razboi in 105 si astfel incepe a doua confruntare directa .
Traian intra in Dacia cu o uriasa armata romana de doua sute de mii de oameni si in urma unor infruntari crunte reuseste sa cucereasca Sarmiseghetuza si sa cucereasca regatul-dac.Decabal se sinucide si altfel numai ramane nimic din forta militara si politica pe care a reusit sa  o construiasca
22. Mircea Cel Batran - Nov 23, 2013 5:27:00 PM
-Fiul lui Radu 1 [1377-1383]
-a dominit la inceput impreuna cu fratele sau Dan 1[1383-1386]
-cand a urcat pe tron Tara Romaneasca era un stat independent
-prima lui cucerire a fost cucerirea principatului lui Ivanco Terter din sudul Dogrobei
-principala s-a preocuparea era expansiunea imperiului Otoman
-conduce armata Romaneasca la mai multe raiduri rapide asupra armatei Otomane in anul 1396
-1394 Mircea infrunta uriasa armata Otomana de 40000 de oameni condusa chiar de sultanul Baiazid 1 la locul numit Rovine si opreste pentru moment inaintarea otomana
-se alatura aliantei europene care avea ca scop oprirea definitiva a armatei Otomane si se declara vasal regelui Ungariei-Sigismund.
-se retrage impreuna cu oameni sai vazand ca ostea crestina este dezbinata de intrigi interne
-1397,1398,1401 opreste mai multe raiduri otomane
-s-a amestecat in lupta interna din Imperiul Otoman ,sprijinindul pe Musaf 1411-1413 dar acesta  a fost infrint de fratele sau Mehmed 1 [1413-1421]
-moare la 31 ianurie 1418
-este ingropat la manastirea Cozia
-este cunoscut ca unul din marii domnitorii ai T.R. din intreaga s-a istorie
23. Hannibal-Marire si Decadere - Oct 30, 2013 7:48:00 PM
În acest articol e vorba de Hannibal generalul genial din Cartagina care a reuşit sa aducă la distrugere marele Imperiu Roman.Hannibal generalul care a traversat Alpii cu o armata de 50000 de oameni si 25 de elefanţi cu care au speriat o lume întreagă si care timp de 15 ani a provocat cel mai mare cutremur în lumea romană pană la Spartacus.
Nascut în Cartagina în jurul anului 247 I-Hr ,fiu al lui Hamilcar-Barca ,acesta la educat pe micul Hannibal cu ura veşnică împotrivă Romei  iar acesta a invatat de la acesta arta războiul dus la extreme.În timpul primului război punic Hannibal a luptat alături de tatăl sau în Spania dar nu a putut sa oprească victoria Romei asupra Cartaginei si altfel destinul sau s-a amanat pentru moment.
În jurul anului 221 I-Hr după moartea tatălui sau si a cumnat ului sau  preia conducerea completa a armatei si în scurt timp cucereste toata Spania încălcînd astfel tratatul cu Roma iar acesta nu sta pe gînduri si declara război încă odată împotrivă Cartaginei.
Hannibal pleacă cu o armata de 50000 de oameni si 20 de elefanţi spre Roma dar acesta e obligat sa treacă Alpi pentru ca pe mare Roma controlă totul iar o uriaşă armata-romană ii aşteptă la intrarea in Galia actuală Franta dar aceasta decizie a lui Hannibal a fost una genială si a provocat durere enormă Romei care nu se aşteptă ca Hannibal sa treacă asa repede Alpi.Reporteaza o serie de victorii împotriva romanilor iar la Cannae infrange o uriasa armata romana compusă de 80000 de oameni si pierzînd doar 7000 de soldaţii si putea altfel sa se ducă direct spre Roma.

https://www.youtube.com/watch?v=0VPkHytuyKQIn anul 202 la Zama Hannibal impreuna cu o armata de 55000 de oameni este infrant de Scipio-Africanul care deţinea o armata de doar 30000 de oameni dar care a avut parte de factorul principal care i-a adus lui Hannibal atîtea victorii în Italia dar acum s-a întors împotrivă lui .Hannibal este obligat sa încheie pace cu Roma dar in anul 192 Hannibal este exilat in Turcia unde in anul 183 la 70 de ani se sinucide ca sa nu cadă pe mană Romei.Hannibal si-a continuat înaintarea în Italia iar dacă avea armele de asediu si ajutorul promis urma sa cucereasca cel mai mare rival dar nu a fost sa fie asa deoarece a fost părăsit exact cînd se pregătea de lovitură finală .In anul 204 I-Hr Hannibal si Cartagina sunt loviti de Scipio-Africanul fiul unui con sul anonim pe nume Scipio care fusese învins de Hannibal chiar la intrarea in Italia,iar acumă Hannibal urma sa primească o lovitură de graţie de la Scipio Jr care l-a studiat si i-a dus manevrele la capat cu sangele rece de care Hannibal nu a avut parte sau nu l-a vrut sa il arate dupa Cannae.
Hannibal omul care timp de 15 ani a arătat un geniu si o mobilitate fabuloasa pe cîmpul de lupta este înfrînt nu de Roma este înfrînt de lipsa de oameni ,masinari de război si de baza totala din Cartagena.


24. Alexandru Cel Mare - Oct 30, 2013 3:01:00 PM
Alexandru Macedon sau Alexandru Cel Mare unul din cei mai marii  liderii militari din istorie sau mai precis omul care la 24 de anii cucerise tot ce si-a propus.
Alexandru Cel Mare nu a pierdut nici o bătălie în 11 de campanii cu forţe superioare numeric.A fost primul comandant al unei armate care a încercat sa cucereasca lumea cunoscută la acea data.Alexandru a reuşit sa combine acţiunile infanteriei,cavaleriei si a trupelor de geniu intr-o maniera care numai fusese văzută sau experimentată pană atunci.Prin eforturile sale de a  uni Estul cu Vestul ,a schimbat lumea,introducînd practicile politice,militare si economice grecesti in toate teritoriile cucerite de el.
Alexandru Cel Mare s-a nascut in anul 356 I-Hr in Macedonia ca fiu al Regelui Filip al 2 si a reginei Olympia.A primit încă din copilărie o educaţie completa inclusiv de la marele Aristotel care spunea ca o minte geniala ca a lui Alexandru lumea nu v-a mai vedea pentru multe secole .
Doi ani mai tîrziu în 338 I-Hr ,a comandat o mare partea armatei tatălui sau care a castigat bătălia de la Chaeroneea,prin care Macedonia si-a impus hegemonia asupra Greciei.Regele Filip celebrul sau tata moare asasinat de gardul lui de corp exact cînd planuia o invazie în Asia Mica,avînd ca scop cucerirea Imperiului Persan dar acel vis s-a destramat pentru moment.
La doar 20 de ani Alexandru a preluat tronul si imediat si-a razbunat tatal arătînd ca este un demn urmaş al lui Filip.El mosteneste o armata de veterani foarte bine pregatiti si dispusi sa il urmeze pe Alexandru pana la moarte.
La putin timp dupa moartea lui Filip ,Alexandru a mobilizat o armata de 30000  de lancieri,infanteristi si genisti si circa 7000 de calareti pentru a pune in aplicare planul tatalui sau de a cuceri  Asia Mica.A invins orice armata persana care a intalnito in calea lui si a reusit sa surprinda intreaga lume prin traversarea raului din inima Imperiului Persan si luand prin surprindere armatele lui Darius al 3 dar ne-reusind sa obtina victoria decisiva.
Castiga batalia decisiva impotriva lui Darius al 3 la Gaugamela datorita geniului sau militar reusind sa isi mobilizeze cavaleria si sa atace direct centrul lui Darius ,acesta s-a retras si si-a lasat armata la mana tanarului General care fara discutie a distrus marea armata persana .Dupa victoria de la Gaugamela  da ordin ca toata familia lui Darius sa primeasca acelasi tratament si alfel a cucerit si admiratia societati Persane care vedea in el un eliberator pe care il asteptau de mult timp.
In anul urmator asediaza portul Tyr care era principal obstacol pentru a intra si a cuceri Egyptul tara in care da nastere celebrului Oras -Alexandria care in scurt timp va deveni principal port de export din acea zona.
La 1 octombrie 331 I-Hr infringe o noua armata persana mult mai numeroasă decît a sa iar pană în anul 330 cucerea si deţinea întreaga Asiei-Mica si Persia.In mai puţin de 5 ani a creat cel mai vast imperiu din istorie si indeplinise toate obiectivele tatalui sau,insa el nu era multumit.In urmatorii 3 ani el a cucerit Afganistanul,Asia Centrala si nordul Indiei impotriva regelui Indian Porsus in infruntarea de pe raul Hydaspes acesta a folosit mai bine de 200 de elefanti de lupta dar Alexandru tot a castigat.
A introdus manevre tactice de invaluire a inamicului de pe urma acestea vor domina razboaiele de pe uscat si apa.Alexandru a vrut sa-si continue inaintarea dupa ce l-a invins pe regele indian Porus dar trupele sale obosite dupa 8 ani l-au rugat sa se intoarca acasa iar el a fost de acord lasand in urma teritorile cucerite pe mana generalilor sai chiar a poruncit ca 10000 de soldatii sa se casatoreasca cu femeii persane chiar el insusi si-a gasit o sotie persana.
Moare la 33 de ani in anul 323 I-Hr de o presupusa malarie iar dupa moartea lui imperiul lui cade intr-un razboi civil intre generali lui care doreau puterea absoluta .
25. Revolta lui Spartacus 73-71 I-HR - Jul 3, 2013 9:31:00 AM
Spartacus  soldatul care a devenit gladiator si  gladiatorul care a devenit generalul care aproape a adus la distrugerea Imperiului Roman intr-o perioada in care Roma domina Europa.
A rămas în istorie drept eroul trac care a zguduit Roma din temelii şi care, alături de Hannibal, 100 şi ceva de ani înainte, a facut ca, prin acţiunile sale, cea mai mare forţă militară a lumii antice să fie la un pas de colaps.
Puţine se ştiu despre viaţa lui anterioară perioadei de sclavie în şcoala de gladiatori din Capua, un oraş roman situat la 25 de kilometri de Napoli. Cercetători moderni, precum Barry Strauss, preluând unele informaţii de la autori antici, opinează că Spartacus era trac din neamul medilor, ce îşi aveau aşezările în nord-vestul Bulgariei de astăzi.

Unele surse avansează anul 109 î.Hr., drept an al naşterii sale, însă informaţia rămâne incertă. Necunoscut rămâne şi numele său real, cel trac, ştiindu-se că numele de Spartacus i-a fost dat după ce a fost adus ca sclav la Capua. Din câte se cunoaşte, înainte de acest moment, ar fi făcut parte din trupele auxiliare romane, formate din aliaţi traci ce luptau în armata imperială, posibil în campaniile împotriva lui Mitridate, o informaţie ce ne parvine de la istoricul Appian.

Acelaşi Appian relatează cum “aflându-se la şcoala de gladiatori din Capua, Spartacus, urmat de 70 dintre camarazii săi, a decis să lupte pentru libertatea proprie şi nu pentru amuzamentul spectatorilor”.
Anihilând gărzile vilei lui Batiatus, stăpânul şcolii de gladiatori, Spartacus şi ai săi se înarmează şi se refugiază în preajma Muntelui Vezuviu. Aici, în tabăra sa, încep să se adune sclavi fugari din teritoriile din jur, dar şi oameni liberi, sărăciţi de administraţia romană.
Crixus şi Oenomaus, doi dintre foştii săi camarazi din şcoala de gladiatori devin ajutoarele sale de încredere la conducerea rebeliunii. Toate acestea se întâmplau în anul 73 î.Hr.
Primii ofiţeri romani trimşi împotriva sa au fost Varinius Glaber, urmat de Publius Valerius.Ambii, aflaţi în fruntea unor trupe strânse în grabă şi slab pregătite, din pricina faptului că romanii nu luau în serios revolta lui Spartacus, dar şi pentru că mare parte din trupele de elită erau angajate fie în luptele din Hispania, fie în conflictul Romei cu Mitridate al Pontului, au fost învinşi.
Glaber însuşi a fost la un pas de a fi prins de răsculaţi. Mărturie a geniului strategic manifestat de Spartacus stau relătarile lui Plutarch şi Appian, ambii notând cum, la adăpostul întunericului şi cu ajutorul unor frânghii confecţionate din surcele şi rădăcini de copac, acesta, împreună cu o parte dintre oamenii săi, au coborât, precum nişte alpinişti moderni, de pe versantul muntelui direct în mijlocul taberei romane, masacrând aproape toţi soldaţii de acolo.

Urmare a acestor victorii, numărul celor ce i se alătura lui Spartacus şi tovărşilor săi creşte rapid. Armata sa concentra acum aproximativ 70.000 de luptători, echipaţi cu arme şi, mare parte dintre ei, cu scuturi şi armuri.
În anul următor, liderul revoltei decide să-şi împartă forţele în două, strategie considerată de mulţi drept o eroare. Astfel, Crixus, în fruntea a 30.000 de oameni, îi înfruntă pe romani lângă Muntele Garganus, însă de data aceasta răsculaţii sunt nevoiţi să lupte cu ostaşi căliţi, membri ai unor legiuni de elită. Crixus cade în bătălie, împreună cu două treimi dintre soldaţii săi.
În acest timp, Spartacus, care încerca să-şi croiască drum, alături de ceilalţi răsculaţi, urmând linia Apeninilor, către Alpi, pentru a trece în Galia, este încolţit de cei doi consuli romani, Lucius Gellius Publicola and Gnaeus Cornelius Lentulus Clodianus, trimişi împotriva sa. Tracul îi invinge şi, în onoarea bunului său prieten Crixus, execută 300 de soldaţi romani, după cum povesteşte Appian în lucrarea “Războaiele civile”.
Spartacus dupa acest moment, paraseste drumul catre Galia si decide sa marsaluiasca asupra Romei. La acea data, se afla in fruntea a 120.000 de oameni, ostasi, dar si copii, femei si batrani. Pe drumul catre Roma, mai exact la Picenum, este intampinat iarasi de cei doi consuli de care am amintit mai devreme. Spartacus ii infrange din nou.
Conştient că armata sa nu este încă pregătită pentru a ataca făţiş oraşul Roma, Spartacus se opreşte în vecinătatea oraşului Thurii, îl asediază şi cucereşte şi îşi stabileşte aici tabăra. Se aprovizionează cu cantităţi uriaşe de fier, necesare pentru a putea realiza arme şi armuri pentru un număr tot mai mare de bărbaţi ce se alăturau oştirii sale.

Autorii vremii relatează că, dacă la începutul revoltei aceasta era privită cu aproape total dezinteres de romani, ba chiar ridiculizată, în cadrul alegerilor pentru funcţia de praetor din anul următor, niciun patrician roman nu şi-a anunţat candidatura pentru a-şi asuma înăbuşirea ei.
Acesta este momentul în care apare în scena Licinius Crassus, un patrician extrem de bogat, ale cărui ambiţii vizau o poziţie care să-i confere putere absolută în Roma. Preia funcţia de praetor şi pleacă spre tabăra lui Spartacus în fruntea a şase legiuni.
Pe drum, i se alătură rămăşiţele celor două legiuni care participaseră la luptele duse anterior de romani cu Spartacus, iar Crassus le pedepseşte exemplar, prin decimare. Alte surse afirmă că pedeapsa decimării a fost folosită de Crassus în cazul propriilor unităţi, învinse în câteva ciocniri cu oştenii lui Spartacus.
Oricum ar fi stat lucrurile şi oricare dintre cele două variante ar fi cea adevărată, utilizarea acestei pedepse de către noul comandant roman denotă clar intenţiile sale mai mult decât hotărare cu privire la înăbuşirea revoltei lui Spartacus.
Tracul încearcă să rupă încercuirea romană către tărâmul samniţilor, însă Crassus îi anticipează intenţia, atacă şi reuşeşte să ucidă 6.000 dintre ostaşii armatei rebelilor. Spartacus, care aştepta întăriri de cavalerie, nu intră în luptă cu toată armata sa şi, aşa cum aflăm de la Appian, hărţuieste trupele romane.
Roma primeşte cu bucurie vestea întoarcerii lui Pompei din Spania şi îl trimite pe acesta, în fruntea unei noi armate, pentru a înăbuşi răscoala. Crassus, orgolios, depune eforturi pentru a angaja lupta cu tracul înainte ca Pompei să sosească în zonă, pentru a culege singur laurii gloriei. Spartacus, pe de altă parte, conştient că armata sa are şanse mici de izbândă în faţa a două armate romane, încearcă să negocieze cu Crassus, însă acesta refuză orice dialog.

Potrivit lui Plutarch, Spartacus ar fi încercat să negocieze cu piraţii cilicieni evacuarea sa şi a 2.000 dintre însoţitorii săi pe vasele acestora în Sicilia, plănuind ca acolo să declanşeze o răscoală menită să alunge administraţia romană a insulei. Acelaşi autor relatează că tracul a fost trădat de cilicieni, care au primit plata de la răsculaţi, dar nu şi-au adus vasele la ţărm aşa cum promiseseră.
Florus şi Cicero susţin că Spartacus şi oamenii săi ar fi încercat ei înşişi să construiască corăbii pentru a putea trece în Sicilia, însă măsurile luate de Crassus au împiedicat concretizarea acestui proiect. Silit de împrejurări, Spartacus şi armata sa se retrag în zona Regium.
Curând, o nouă armată romană soseşte la Brindisi, condusă de Lucullus, abia întors din campania împotriva lui Mitridate. Spartacus realizează că liderii romani urmăresc încercuirea sa şi decide să mobilizeze toate forţele disponibile într-o ultimă confruntare cu Crassus. Lupta, după cum relatează autorii vremii, a fost lungă, disperată şi sângeroasă şi s-a desfăşurat pe malul drept al râului Sele, în zona actuală cunoscută sub numele de Senerchia, în apropierea satului Quaglietta.
Spartacus este rănit de o suliţă, iar ultima sa imagine pe câmpul de bătălie, aşa cum a fost văzut de cei din jurul său, era în genunchi din pricina rănii, dar protejându-şi trupul cu scutul aşezat în faţa sa şi strângând în pumn, în continuare, mânerul sabiei.
Din cate se pare, el şi ostaşii săi aflaţi în imediata vecinătate au fost înconjuraţi de romani şi ucişi. Cu toate acestea, trupul său nu a fost găsit niciodată, cu toate că, în mod cert, romanii l-au căutat pentru a-l expune public la Roma.
Pierderile romanilor în această ultimă înfruntare s-au ridicat la aproximativ 1.000 de soldaţi. După căderea liderului lor, răsculaţii părăsesc în dezordine câmpul de bătălie, împărţiţi în patru grupuri, deplasându-se către zona montană din apropiere.
Crassus porneşte în urmărirea lor şi, în luptele date răzleţ, reuşeşte să-i masacreze aproape pe toţi, cu excepţia a 6.000 de oameni, ce vor fi luaţi prizonieri, duşi la Roma şi crucificati pe Via Appia.

Spartacus a devenit, peste veacuri, arhetipul luptătorului pentru libertate, al liderului care îşi asumă conducerea celor asupriţi în lupta pentru a-şi croi propriul destin.
Bun strateg şi cunoscător al realităţilor dure din Peninsula Italică a veacului I î.Hr., tracul a demonstrat că romanii nu sunt de neînvins şi că Roma însăşi poate tremura în faţa acţiunilor celor pe care romanii îi considerau nişte fiinţe inferioare, nişte sclavi al căror singur rol în viaţă era să le asigure lor confort.
Faptul că trupul său nu a fost găsit după ultima înfruntare cu romanii a contribuit la constituirea mitului potrivit căruia eroul ar fi reuşit să iasă din încercuirea romană şi, alături de o mână de supravieţuitori, ar fi trecut Alpii în Galia, aşa cum plănuia iniţial.
Povestea sa, ecranizată sau transmisă prin legende, a stârnit pasiune şi a făcut din eroul trac un personaj asemeni semi-zeilor vechi. În memoria noastră, Spartacus va rămâne amintit drept tracul care a zguduit Roma din temelii.