Despre mine

martin vasile

Blogs Home » Edu » Istorie » Istoria Romaniei - Istorie Universala

Istoria Romaniei - Istorie Universala

Informatii legate de istoria Romaniei si istoria lumii. Istoria de la inceputul civilizatiei pana in prezent.

Articole Blog

01. Banii din perioada comunista, anul 1966: Moneda de 1 leu si bancnota de 10 lei - Jul 5, 2016 6:23:00 PM

Din colectia privata a lui D. Wróblewska
02. Pantalonii care fac istorie: Levi Strauss explica la ce foloseste buzunarul acela mic de pe blugii tai - Jan 30, 2016 4:19:00 PM
Cu siguranta cu toti am observat existenta unui buzunar mic pe blugii nostri. Dar oare cati oameni stiu exact cum a aparut acel buzunar si la ce folosea initial? Era doar un obiect decorativ sau avea o intrebuintare practica? Pe site-ul companiei Levi Strauss exista aceasta informatie.

 Potrivit firmei necesitatea unui astfel de buzunar micut a aparut in secolul XIX, cand oamenii aveau tendinta de a purta ceasuri de buzunar legate cu un lant de vesta. Pentru a evita accidente nefericite in timpul calariei, companiile producatoare de pantaloni au introdus acest buzunar micut pentru a tine ceasul de buzunar.
Pe langa uzul initial, in timp, acel mic buzunar a capatat alte intrebuintari fiind folosit pentru monede, chibrituri, bilete si chiar prezervative.
03. Extrase din cartea lui Corneliu Zelea Codreanu “Pentru Legionari” si Cărticica șefului de cuib - Jan 26, 2016 11:01:00 AM


 Pe fondul intensificarii miscarilor nationaliste in Europa in general, si in Romania in particular, va invit sa trageti cu ochiul la ce insemnau miscarile nationaliste in perioada interbelica. Mai jos gasiti cateva elemente referitoare la Legiunea Arhanghelul Mihail, cunoscuta ca Miscarea Legionara, organizatie ce era condusa de Corneliu Zelea Codreanu. 
Corneliu Zelea Codreanu “Pentru Legionari” ....
Se citeau lucrări asupra acestei probleme în România şi în străinătate, asupra puterii iudaice internaţionale, asupra istoricului acestei probleme la noi şi aiurea. Studiam mijloacele de luptă întrebuinţate în contra noastră, spiritul şi mentalitatea iudaică şi preconizam mijloace de luptă şi de apărare. Urmau, după fiecare expunere, discuţii, completări şi la urmă formularea adevărului stabilit pentru ca fiecare să poată pleca lămurit. Apoi, în continuare, căutam în aceleaşi şedinţe, să realizăm: a. identificarea la fiecare pas a acestui spirit şi mentalităţi iudaice infiltrate pe nesimţite în felul de a cugeta şi a simţi al unei însemnate părţi dintre români; b. dezintoxicarea noastră, eliminarea iudaismului introdus în cugetarea noastră, prin cărţi de şcoală, de literatură, prin profesori, prin conferinţe, prin teatru, prin cinematografie; c. înţelegerea şi demascarea planurilor jidăneşti mascate sub atâtea forme. Căci avem partide politice, conduse de români, prin care vorbeşte iudaismul; ziare româneşti, scrise de români, prin care vorbeşte jidanul cu interesele lui; conferenţiari români, autori români, gândind, scriind şi vorbind jidăneşte în limba română.
 ..... Noi ne dădeam bine seama, din studiile pe care le făcusem, că problema jidovească are un caracterinternaţional şi că reacţiunea nu poate fi decât tot pe plan internaţional; că o rezolvare totală a acestei probleme nu se poate obţine decât printr-o acţiune a tuturor neamurilor creştine trezite la conştiinţe primejdiei jidăneşti. ....
Vom crea un mediu sufletesc, un mediu moral în care să se nască şi din care să se hrănească şi să crească omul erou. Mediul acesta trebuie izolat de restul lumii prin întărituri sufleteşti cât mai înalte. Trebuie apărat de toate vânturile patimilor, care înmormântează naţiunile şi ucid indivizii. După ce legionarul se va fi dezvoltat într-un astfel de mediu, în cuib, în tabăra de muncă, în însăţi organizaţia şi în familia legionară, va fi trimis în mijlocul lumii: să trăiască, pentru a învăţa să fie corect; să lupte, pentru a se învăţa viteaz şi tare; să muncească, pentru a se învăţa muncitor, iubitor de toţi cei ce muncesc; să sufere, pentru a se oţeli; să se jertfească, pentru a se deprinde cu depăşirea propriei lui persoane, slujindu-şi neamul. Oriunde se va duce, va crea un mediu nou de aceeaşi natură. Va fi un exemplu. Va face alţi legionari. Şi lumea, în căutarea unor zile mai bune, îl va urma. Cei nou veniţi vor trebui să trăiască în respectul aceloraşi norme de viaţă legionară. Toţi la un loc, în aceeaşi oaste, vor fi o forţă, care va lupta şi va birui. Aceasta va fi "Legiunea Arhanghelul Mihail".......Sistemul cuibului mai prezintă următoarele avantaje: a. Face să activeze; pune în funcţiune întreg organismul unei mişcări. În celelalte organizaţii, unde există comitete şi membri, pe comune sau judeţe, lucrează numai câţiva din comitet. Restul: o mie, două mii, zece mii stau.În sistemul cuibului, prim marea iniţiativă pe care o au şefii de cuiburi, în cadrul normelor prescrise şi prin obligaţia fiecărui cuib de a-şi înscrie în trecutul său o cât mai glorioasă pagină şi cum nu există nimeni în afară de cuib, toată lumea, absolut toată lumea munceşte. b. Rezolvă toate problemele. Sunt o serie nesfârşită de lucruri pe care un om e prea puţin a le putea face, iar o întreagă organizaţie e prea mare pentru a se putea ocupa de ele. Exemplu: facerea unei mic fântâni într-un sat, repararea unui podeţ etc. Un om nu poate singur; o organizaţie nu se poate ocupa de ele; cuibul însă, din şase, opt sau zece oameni este unitatea cea mai potrivită pentru a le putea executa. c. Este uşor transformabil. Dintr-o unitate de luptă într-o unitate de muncă sau dintr-una de muncă într-una de luptă. d. Crează un mare număr de cadre. Oameni specializaţi în arta conducerii. e. Localizează efectul unei defecţiuni sau trădări. f. În sfârşit, este cel mai bun loc unde se poate face educaţia. Pentru că în cuib sunt oameni de aceeaşi vârstă, de acelaşi sex, de aceeaşi putere de înţelegere, de aceeaşi constituţie sufletească. Aici sunt toţi prieteni. Omul care n-ar putea să-şi destăinuiască necazurile, sufletul în faţa unui copil (fie din jenă, fie pentru a nu-l face părtaş prea de timpuriu al greutăţilor şi grijilor vieţii) aici în cuib, între prieteni, poate. După cum poate primi o observaţie sau chiar o pedeapsă. Cuibul este o mică familie legionară având la bază dragostea.Cărticica șefului de cuib.....Ar trebui să nu existe legionar care în casa lui să nu-și aibă uniforma, să n-o îmbrace în zilele de sărbătoare, când va trebui să facă cinste unui musafir, oaspete, îmbrăcându-se în cămașa verde.Va fi o sărbătoare în casa unui legionar când el și familia lui se vor îmbrăca în frumoasa cămașă verde, simbolul primăverii Neamului românesc......Un șef legionar va spune:Nu promitem bani, ci promitem dreptate.Nu promitem să-ți facem ție ceva, ci promitem să muncim, să luptăm pentru țara noastră.Cine vrea să lupte pentru dreptate și pentru cinste în țară, cine vrea să muncească pentru Patria lui, cine vrea să facă jertfă alături de noi, să vină cu noi.Va fi bine așa? Da. Pentru că lucrurile merg într-o țară ca la o gospodărie. Dacă la o gospodărie este pământ bun, bogat înzestrat cu tot ce-i trebuiește unei gospodării, iar gospodarul nu-i vrednic, e risipitor, bea tot ce are, se ceartă toată ziua, gospodăria se va ruina, iar copiii o vor duce foarte prost. Vor fi și ei amărâți și flămânzi.Dar dacă se schimbă gospodarul cu un om cinstit, muncitor, vrednic? Gospodăria va înflori în scurt timp și toți copiii vor înflori și ei ca niște bujori.Țara noastră nu-i și ea o gospodărie, cu pământ bun și bogat? Cu tot ce-i trebuiește? Noi, românii, nu suntem copiii din gospodărie? Și nu suntem amărâți și flămânzi?Când vom schimba însă gospodăria, atunci nu vom mai fi așa. Aceasta o va face Legiunea. Va schimba gospodăria, adică guvernele partidelor și va face un guvern legionar.Aceasta este singura promisiune pe care o face legionarul în ajun de alegeri și întotdeauna.
04. Influenta iluminismului asupra Principatelor romane - Dec 23, 2015 10:56:00 AM
Ideile iluminismului francez au fost difuzate in Principate datorita mai multor factori: reorganizarea Academiilor, unde se preda si studia latina, franceza, italiana si exista o programa cu caracter enciclopedic; profesori renumiti: Labros Photiade, Neofit Deucas sau Constantin Vardallahos; patrunderea ziarelor in Occident; moda perceptorilor apuseni, a secretarilor particulari – italieni, germani si mai ales francezi; calatoriile de studii ale fiilor unor mari boieri.
Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, Roma si mai ales Parisul, iar in cazul transilvanenilor Viena si Buda, erau centrele spre care se indreptau tinerii romani la studii.
Influenta franceza asupra carturarilor s-a manifestat in domeniul istoric, filologic si literar. Este vorba nu numai de traduceri, dar si de asmilarea ideilor culturii franceze in opere originale. Traducerile din Voltaire, Rousseau, Montesquieu, Marmontel au contribuit la schimbarea starii de sprit.
Mediile aristocratice erau preocupate de stilul de viata occidental, dominat de influenta franceza. Lumea satului insa a pastrat valorile traditionale. Spiritul nou este adoptat greu, elemente de vechi si nou coexista pana in preajma anului 1848.
„Ca in orice tara pe cale ded regenerare, sunt la noi doua principii care stau in lupta, o lupta inabusita, insa uriasa si necontenita, intre batran si tanar, intre obiceiul cazut si veste si inovatia cutezatoare, plina de putere si de viata; o lupta pe moarte intre vechi si nou, in care biruinta greu castigata va fi a celui din urma.” A. Russo, Iasii si locuitorii lui in 1840
Curente care au contribuit la patrunderea ideilor franceze in Moldova si Tara Romaneasca:- Din sud : grecii fanarioti, fosti dragomani ai Portii- Din rasarit: rusii occidentalizati si educati in spirit francez de Ecaterina a II-a- Din vest: germani, francezi, olandezi etc. Consuli, emigranti, secretari, profesori care cunosteau Franta si ideile revolutiei franceze;- Din nord: romanii transilvaneni prin actiunile si lucrarile lor au desteptat in Principate sentimentul originii latine.
05. Asezarea geografica a Dacilor in secolul I i.Hr. Regatul lui Burebista. Regatul Dac - Dec 16, 2015 1:41:00 PM
Asezarea geografica a Dacilor in secolul I i.Hr. Regatul lui Burebista. Regatul Dac

06. Fatalismul etruscilor – De ce isi asteptau etruscii moartea? - Aug 26, 2015 8:08:00 PM
Poporul Etrusc este unul dintre cele mai mari mistere ale lumii antice. Nimeni nu a reusit pana acum sa descifreze mai mult de cateva cuvinte din limba acestui popor si nimeni nu a reusit sa explice cum s-a stins atat de brusc aceasta civilizatie extrem de complexa si rafinata, pana si originea etruscilor ramanand un mister.
Cine au fost Etruscii? Etruscii erau un popor care isi astepta moartea, urmand legile religiei pe care o practicau, religie ce fixa limitele dezvoltarii si al vietii umane. In “cartile destinului”, ingrijite de preoti, erau adunate doctrine filosofice care reglementau viata societatii. Una dintre aceste carti explica ca viata unui om putea avea de 12 ori 7 ani. Omul putea supravietui epidemiilor, razboaielor si dezastrelor, cu ajutorul ritualurilor religioase. Omul putea imbatrani, sa aiba fii, nepoti si stranepoti, insa ajuns la 84 de ani trebuia neaparat sa moara. Regula se aplica si pentru viata stirpelor – la fiecare 10 secole un popor se stingea pentru a lasa loc oamenilor noi. Acest fatalism al etruscilor a avut o mare influenta asupra celor mai importante momente, cat si asupra lucrurilor mici din viata cotidiana, actiunile lor fiind marcate de o resemnare anticipata. De unde veneau Etruscii? Care este originea etruscilor? Teoriile cu privire la originea etruscilor sunt multiple, dar se pot insuma in 3. Prima teorie, sustinuta de Herodot, spune ca Etruscii erau de origine orientala. Aceasta marturie antica spune ca sub domnia lui Ati, fiul lui Mane, a avut loc o foamente in Lidia, Asia Mica. Pentru o vreme oamenii locurilor au incercat sa reziste, dar cum foametea persista, sefii lor s-au intalnit pentru a discuta. Au fost incercate mai multe masuri, insa cum dupa 18 ani, foametea inca persista, regele a decis sa imparta poporul in doua: o parte ramanea in Lidia, iar alta trebuia sa plece. Cei care au plecat, au ajuns in peninsula Italica si au luat numele de Tirenieni, dupa noul lor suveran. Grecii ii numeau tirenieni, in timp ce latinii ii numeau Etrusci sau Tusci, iar pamantul pe care il ocupau era numit Etruria. A doua teorie, apartinea lui Dionis din Halicarnas, istoric grec, care a trait in timpul lui Augustus. El sustinea ca etruscii nu proveneau dintr-un alt popor, ci erau de-ai locului. El recunostea existenta unui conflict intre Etrusci si Lidieni, insa afirma ca limba si obiceiurile etruscilor nu aveau comparatie. Etruscii insisi se considerau indigeni, iar o migratie in masa, ca cea propusa de Herodot pare improbabila considerand eforturile uriase necesare unei migratii de asemenea amploare, eforturi ce nu puteau fi sustinute de Lidieni, care erau prezentati de insusi Herodot ca fiind inconjurati de foamete si mizerie. Un al treilea curent afirma ca Etruscii proveneau din zona Orientala a Marii Mediterane, insa nu din Lidia, ci alte zone.
07. Cum a devenit Bizantul capitala Imperiului Roman sub Imparatul Constantin cel Mare - Aug 18, 2015 8:28:00 AM
Dupa ce Diocletian a abandonat Roma petru a se muta la Nicomedia (Bitinia, Asia mica), iar Milano devenea din ce in ce mai avantajat in fata Romei, datorita pozitiei sale strategice (aflat aproape de Rin si Dunare) Orasul etern a primit inca o lovitura uriasa, atunci cand, in 326, Imparatul Constantin cel Mare, a hotarat sa se indeparteze definitiv de Roma, mutand capitala imperiului la Bizant (Byzantium-nume latin/Byzantion-nume grecesc). Constantin dorea sa construiasca o noua capitala care sa ii poata purta numele. A ales astfel Bizantul, locul unde Flavius Galerius Valerius Licinianus Licinius, fostul adversar al lui Constantin se baricadase fara succes, oras pe care l-a marit si infrumusetat, schimbandu-l radical.
De ce a ales Constantin Bizantul drept capitala?Bizantul era un loc de importanta strategica, deoarece era punctul de trecere spre teritoriile din Asia si poate mai important decat atat, era locul in care a obtinut o victorie importanta impotriva rivalului sau. Un factor de importanta deosebita era acela ca, in Bizant, Constantin isi putea dezvolta in liniste ideile sale religioase crestine, lucru ce nu putea fi facut la Roma, un oras dominat inca de ideile pagane. Pe langa toate acestea, Bizantul era un loc important pentru ca ii permitea lui Constantin sa observe miscarile persanilor, care, in acei ani, manifestau o putere ingrijoratoare pentru imperiul sau.
Transformarea Bizantului si nasterea ConstantinopoluluiLucrarile pentru transformarea Bizantului in Constantinopol au inceput in 326, pe 26 noiembrie si s-au terminat in 11 mai 330, perioada in care arhitectii au lucrat din greu. Au fost construite piate, coloane, statui, palate, biserici (ca cea a Sfintilor Apostoli), dar si celebrul For al lui Constantin. Frumusetea orasului nou realizat nu l-a tinut insa captiv pe Constantin, care a continut sa mearga in razboaie: conducand cu succes armatele sale impotriva gotilor si sarmatilor in 332 si 334. Probleme lui Constantin ramaneau insa de ordin religios, el fiind crestin „in pectore” (nu abandonase paganismul si nu se botezase crestin) si luptand contra lui Arius, cel care promova Arianismul(faptul ca Iisus Hristos nu ar fi fiinta divina).
08. Cum a inceput procesul de romanizare a Daciei - Aug 10, 2015 8:35:00 AM
Primele legaturi intre poporul dac si poporul roman au loc cu mult timp inainte de cucerirea Daciei de catre romani, chiar mai devereme de domnia lui Burebista, realizandu-se astfel premisele care aveau sa faciliteze mai tarziu romanizarea. Se stie ca aceste legaturi au continuat sa existe si in vremea lui Decebal, atunci cand incepe efectiv procesul de romanizare, initiat de Traian dupa razboiul din 101-102. Dupa romanizarea, prin impunerea legilor, limbii si organizarea foartea stricta in vederea castigarii viitorului conflict intre daci si romani, partii de campie a Daciei, pe care Decebal a cedat-o dupa acest razboi, se trece, mai tarziu, dupa victoria decisiva a lui Traian din 106, la romanizarea unui teritoriu mult mai vast din Dacia, o alta parte a teritoriului ramanand in afara puterii Romei. 

Daco-romanii si dacii liberi au continuat sa aiba raporturi importante, realizandu-se astfel premisele pentru romanizarea lingvistica si a dacilor liberi. Cu siguranta nu se poate spune ca limba dacilor a disparut imediat dupa ce a fost impusa limba latina, limba dacilor continuand sa existe, pana cand dispare natural, la fel ca limba galilor, lasand insa urme. 
Pentru realizarea romanizarii Daciei, Traian a dislocat mase importante de populatie romana, ducand in Dacia nu doar oameni de rand, ci si administratori, arhitecti, negustori, profesori, politicieni si foarte multi soldati, care in ciuda diferentelor climatice dintre cele doua popoare si a distantei la care se aflau fata de casa, au reusit sa se adapteze. 
Primii daci care au invatat limba latina, dupa inceperea procesului de romanizare, erau cei tineri, care nu prea aveau de ales, decat sa se adapteze la noile reguli, aflandu-se intr-o situatie destul de precara din punct de vedere economic, in urma razboaielor si confruntandu-se cu o problema a scaderii populatiei in urma unor epidemii si a miscarilor de populatie, care fugeau in afara linesului pentru a scapa de sub cupola romana. 
Pe durata ocupatiei romane, acestia au organizat foarte bine extractiile de aur, argint si sare din Muntii Carpati, facand procesarea resurselor chiar in Dacia. In 112, organizarea Daciei dupa principiile romane parea sa fie pusa la punct, atunci incepand sa fie batuta moneda inscriptionata cu textul Dacia Provicia. 
In afara de limba si organizare, un alt element considerat extrem de important in procesul de romanizare este religia crestina. Crestinismul era o religie in expansiune la vremea respectiva, insa din cauza legislatiei romane, crestinii din imperiu inca se ascundeau. Dacia s-a aflat sub ocupatie romana, inainte de Edictul de la Milano deci nu se poate vorbi de o impunere a religiei crestine. Cand Dacia a fost ocupata de romani, trecuse deja jumatate de veac de cand Apostolul Andrei fusese in Dobrogea, aducand cu el crestinsmul, o religie compatibila cu vechea credinta in Zamolxis. Este posibil ca dacii, aflati sub puternica influenta romana sa se fi identificat cu crestinii asupriti din imperiu, fapt ce ar putea fi considerat ca un motor al dezvoltarii crestinismului in spatiul romanesc.
09. Razboiul aurului 105-106: Lupta dintre daci si romani – Victoria lui Traian impotriva lui Decebal - Aug 6, 2015 9:03:00 AM
Dupa victoria din 102, Traian s-a intors la Roma, unde a primit titlul de Dacicus Maximus si a folosit banii din tributul pe care nu trebuia sa il mai plateasca Daciei facand cheltuieli pentru popor, daruind fiecarui cetatean cate 650 de dinari si organizand lupte cu gladiatori si prizonieri capturati in Dacia.
Cand razboiul a fost reluat in 105, teritoriile cedate de catre daci romanilor fusesera deja puternic romanizate la comanda lui Traian care se pregatea de conflictul decisiv. Traian mai ordonase unui celebru arhitect – Apolodor din Damasc, sa construiasca un pod de piatra peste Dunare, o constructie colosala, care ar pune probleme si astazi. Podul avea 20 de piloni si un kilometru lungime si unea Turnu Severin de Kladovo. 
Despra razboiul propriu-zis un se stiu multe lucruri. Traian se pare ca ajuns in Dacia pe mare, unde a gasit trupele sale supuse unui contra-atac al triburilor dacice, pe care imparatul l-a respins si apoi a cucerit iarasi capitala Sarmizegetusa. Intre timp Decebal a deviat cursul unui rau pentru a-si ascunde bogatiile, insa ascunzatoarea a fost gasita mai tarziu de romani cu ajutorul unui tradator. Decebal a fost nevoit sa fuga in final, dupa ce luptase din greu, folosind inclusiv masinarii romane de razboi. Oamenii lui Decebal au preferat sa se sinucida decat sa se predea si au baut venin si au dat foc unui oras intreg, lasandu-le romanilor doar cadavre. Decebal a mai incercat o data sa opreasca inaintarea romanilor, insa nu a reusit si in disperare si-a luat si el viata. 
Cand soldatii romani i-au gasit trupul i-au taiat capul si l-au trimis la Roma pentru a dovedi senatului marea victorie. Traian s-a intors la Roma cu foarte multe bogatii aducand o buna perioada de prosperitate pentru romani. Victoria a fost sarbatorita cu petreceri mari si poezii scrise la adresa imparatului, iar in cistea luptei a fost construita faimoasa Columna a lui Traian, care este cea mai importanta marturie a luptei, avand peste 2000 de scene. Sarbatoarea a tinut 123 de zile si au participat 10.000 de gladiatori si 11.000 de animale.
10. Razboiul aurului 101-102: Lupta dintre daci si romani – Traian impotriva lui Decebal - Aug 4, 2015 10:12:00 AM
Cauzele si pretextele razboiului dintre daci si romani Cand si-a dat seama ca finantele Imperiului Roman erau intr-un punct delicat, Traian s-a vazut in fata unei decizii dificile: de a continua sa caute solutii sau sa atace Dacia, pentru a pune mana pe minele de aur ale lui Decebal. Cum este deja bine cunoscut, Traian a ales varianta a doua. Dar atacarea Daciei nu era un lucru simplu, deoarece dacii si romanii erau in pace din momentul in care Dominitian l-a recunoscut pe Decebal ca suveran independent si a acceptat sa-l plateasca in schimbul unui ajutor miliar constant contra barbarilor.
Traian a decis deci sa se inteleaga cu popoarele germanice si sa isi intareasca infrastructura de transport si comunicatii pentru a putea ataca Dacia mai tarziu. Pe langa aceste tactici, Traian facea tot posibilul pentru a castiga simpatia romanilor, facand cheltuieli importante si punand si mai mult finantele statului intr-o pozitie dificila.
Pe de alta parte, Decebal nu era regele pasnic al unei tari norocoase, ci dimpotriva era un suveran viclean si ambitios, cu dorinta de a-si largi autonomia si puterea, dorind sa aiba forta de a supune Imperiul Roman. Decebal organizase Dacia in mod eficient reusind sa corupa constructori romani cu sume uriase pentru a construi cetati si mercenari pentru a antrena si intari armata. La fel ca Traian, si Decebal a cautat aliati externi, facand aliante cu sarmatii (din nord-est) si burii (din nord-vest/zona de nord a Carpatilor). In aceste conditii, Traian il privea pe Decebal ca pe un aliat extrem de puternic si bogat, care il putea pune intr-o situatie dificila si impotriva caruia trebuia sa ia masuri.
Cand conflictul a izbucnit in 101, pretextele au fost insa altele: Dacii ii acuzau pe romani ca nu au platit sumele anuale datorate, iar romanii acuzau faptul ca Decebal facea cereri mult prea arogante.Intrarea romanilor in Dacia si desfasurarea luptei dintre daci si romani Se spune ca la inceputul razboiului Traian avea la dispozitie 80.000 de oameni, pentru ca numarul sa urce la 100.000 in anul urmator. Romani au trecut Dunarea folosind barci uriase, in timp ce dacii se retrageau spre munti, fiind pregatiti pentru o lupta de gherila.
Primele victorii au fost ale romanilor, iar cu sosirea iernii si apoi a primaverii, acestia ramaneau in avantaj clar. Cand Dunarea s-a dezghetat Traian a venit cu trupe noi din Panonia, castigand in fata sarmatilor si capturand unele triburi dacice care fugeau impreuna cu bogatiile lor. In 102 Sarmizegetusa, capitala dacica plina de bogatii, cade, iar razboiul se incheie.
Tratatul de pace prevedea declararea vasalitatii dacilor catre romani, cedarea unei parti din teritoriu si distrugerea cetatilor. Traian cucerise partea de campie a Daciei, in timp ce Decebal se retrasese in munti, acolo unde se afla aurul pentru care incepuse Traian lupta, era clar deci ca ostilitatile nu aveau sa se termine acolo. Perioada pana la al doilea razboi daco-roman, a fost folosita de Traian pentru a intari si mai mult infrastructura atat de necesara unei vast imperiu aflat in expansiune.
11. Dictionar mitologic – Zeii la etrusci, romani si greci - Aug 2, 2015 9:17:00 AM

Alpan – zeita lumii subterane si a dragostei sexuale
Apollo – zeul soarelui, medicinii, agriculturii, al poeziei, conductorul muzelor. Are origine greaca, iar la etrusci era cunoscut cu numele de ApluArtha – demon etrusc al mortilor
Bahus – zeu roman al  vinului, care se identifica cu zeul grec DionisioCarmenta – profeta italica, celebra pentru ca facea profetiile in versuriCarna – zeita romana a sanatatii si digestiei Cerber – caine cu trei capete, care proteja regatul lui HadesCeres – zeita romana de importanta majora, protectoarea satelor, a agriculturii, a cerealelor si a civilizatiei.  Cea care i-a invatat pe oameni sa isi cultive pamantulCharon - fiul lui Erebus si a zeitei noptii, Nyx. Era un demon din infern, care trecea cu barca in infern sufletele mortilor. La etrusci se numea CharunCybele – zeitate aparuta initial in Frigia si Lidia sub numele de Marea Mama, care s-a identificat mai apoi cu Rhea din mitologia greaca si  Ops din cea romanaConcordia – zeita protectoare a familiei si cetatenilor la romaniConsus – zeu roman confundat adesea cu Neptun, protector al agriculturii si pamantuluiCulsu – demon etrusc al mortilor portretizat cu torte aprinse in mana stanga si foarfece in mana dreaptaDiana – zeita latina a vanatorii, echivalentul grecesc Artemis, fiica lui Jupiter si a Latoniei. Simboliza lumina lunii si era zeita castitatii si fidelitatii conjugale. Era considerata protectoare a Romei impreuna cu ApolloDioscuri – fii lui Jupiter Castor si Polux. Zeitati grecesti, venerate in Italia ca protectori ai marinarilor, al comertului si ospitalitatiiEgeria – ninfa camena a izvoarelor si apelor, adorata ca o zeita de catre romani. Femeile o invocau pentru a ale ajuta in momentele greleEsculapio – Asclepio la greci, zeu roman al medicineiEvan – dvinitatea etrusca a nemuririiHades – numele grecesc al fiului lui Saturn si al Ops, fratele lui Jupiter (Zeus la Greci)/ era stapanul regatului mortilor. In lumea etrusca el se identifica cu Aita, iar in cea romana cu Pluton.Hercule - Heracle la greci, erou mitic roman, fiu al lui Jupiter si al Alcmenei, cunoscut pentru faptele sale extraordinare. Era in general reprezentat pe jumatate dezbracatHerentas – zeita legata de ideea de frumusete si bogatie venerata de PeligniHermes – numele grec al zeului latin Mercur, mesagerul zeilor si cel care ii ducea pe morti la barca lui CharonIanus – zeu roman care deschidea portile cerului dimineata. Era considerat protector al RomeiIunona – sotia lui Jupiter, echivalentul zeitei grecesti Hera, Fiica lui Saturn si Ops. Zeita fidelitatii conjugale, protectoarea casatoriilor si zeita a luminii alaturi de JupiterJupiter – echivalentul roman al lui Zeus, fiulus lui Saturn si Ops, zeul luminii, al cerului si al fenomenelor naturale, zeul fulgerului. Lar/Lares – spirite care protejau casa, familia, proprietatea si chiar orasul. Se identificau cu sufletele persoanelor cele mai bune, fiind in constrat cu lemuriiLevana – zeita romana, deasupra careia ridicau tatii nou nascutiiLucus – zeu al paduriiMani – sufletele mortilor, devenite duhuri protectoare ale caselor in care au traitMarte – zeu italic (Maris la Etrusci, Mamerte la Sabini) ce mergea in fruntea armatelor plecate la razboi. Se identifica mai tarziu cu Ares din mitologia greaca, zeul razboiuluiMenade – preotesele zeului BahusMinerva – zeita italica (Menerva la etrusci si Atena la greci) ce s-a nascut din capul lui Jupiter, devenind zeita intelepciunii a cunoasterii, a artei, dar si a razboiuluiMoloch – (cunoscut ca Molech, Molekh, Molok, Molek, Melek, Molock, Moloc, Melech, Milcom, ori Molcom) zeu punic adorat de cartaginezi, care se rugau la idolul lui din bronz si sacrificau fete in cinstea lui. Era reprezentant ca jumatate om jumatate vitelNeptun – zeul latin al marilor, echivalentul zeului grec PoseidonSaturn – zeu roman al agriculturii, identificat cu titanul Cronos din mitologia greacaVenus – echivalentul roman al zeitei grecesti Afrodita, zeita frumusetiiVesta – veche zeita romana protectoarea focului ce incalzea casa si a statului. Era considerata zeita virginitatii, iar preotesele sale se numeau vestale
12. Moda in Roma antica: vestimentatia romanilor / cum se imbracau si aratau romanii - Aug 1, 2015 7:51:00 AM
Hainele femeilor si barbatilor in Roma AnticaVestimentatia romanilor nu era foarte diferita imbracamintea etrusca sau greaca: pe langa toga, care in primele secole era o bucata de panza adaptabila pentru toate utilizarile, ce mai apoi se transforma in mantia drapata lunga si alba, in care ii vedem imbracati pe mai marii Romei, in reprezentarile lor de pe statuii si monezi, mai erau tunica, scurta si foarte practica, paliul, un fel de manta si pelerina.

Pe langa aceste categorii de imbracaminte romana, mai erau multe alte subdiviziuni. De exemplu toga senatorilor avea un tiv rosu-violet si larg, in timp ce  la cavaleri acesta era strans. Copiii intre 14 si 18 ani purtau o toga care se nume praetexta. Cetatenii care doreau sa candideze la pozitii publice, trebuiau sa poarte o toga candida, de aici originea cuvantului candidat. Pe sub tunica romanii purtau o subucula, care era un fel de camasa lunga pana la genunchi si fara maneci, foarte similara tunicii. Subucula era imbracata mai des decat toga, pentru ca era mai practica si lasa miscarile mai libere.

Toga, tunica si subucula erau parte si din vestimentatia feminina. Lor li se adaugau strophium, o banda care acoperea pieptul si o panza care atingea coapsele. Femeile casatorite purtau haine care aveau culori diferite fata de cele necasatorite.


Statuile si monezile din epoca republicana arata cat de simpla era coafura femeilor: parul prins lejer intr-un coc care putea uneori lasa o parte din par sa acopere gatul. Inca de pe atunci femeilor le placea sa poarte bratari, cercei, aur si pietre pretioase. Femeile cu parul cret nu ieseau in public fara bijuterii.

Incaltamintea cea mai comuna era calceus, cu talpa de 5 mm si legaturi care acopereau baza piciorului. Patricienii purtau calceus patricius, saracii purtau pero, iar militarii caliga. Femeile purtau si ele calceus sau sandale, iar in casa pantofi din panza numiti socci.


Scipio Africanul a lansat moda de a rade barba

Inainte de secolul II i.Hr. nu se acorda o atentie prea mare parului in general si parului corporal in particular. Cand parul devenea excesiv, acesta era scurtat. Primele frizerii, numite tonsores, apar in secolul III i.Hr. Moda de a rade barba in fiecare zi, a fost lansata de Scipio Africanul, marele general din timpul Razboaielor Punice. Pentru a rade barba erau folosite lame din bronz sau din fier calit. Se intampla insa ca uneori barbatii, satui sa isi rada barba in fiecare zi, sa apeleze la smulgerea barbii cu penseta, la folosirea cerii sau arderea barbii – metode dureroase, dar eficiente. Cand tinerii isi radeau barba pentru prima data invitau pritenii si rudele pentru a sarbatorii intrarea lor in lumea adultilor.


Unde locuiau romanii? Cum aratau casele/vilele lor?

Tot in secolul II i.Hr. apar primele vile ale romanilor. Unele dintre acestea erau insotite de gradini extrem de frumoase si bine ingrijite. Gradinile erau insotite de un vas cu apa in centru, sau o piscina si aveau multe opera de arta.

 

In vremea lui Cato cel Batran, se stie ca romanii saraci aveau podeaua din pamant batatorit. Casele nu aveau ferestre, ci doar o gaura in zid pe post de usa si un horn in tavan pentru a lasa fumul sa iasa atunci cand se facea focul.  Tavanul era sustinut de grinde din lemn. In aceeasi incapere se facea mancare, se muncea si se dormea. Uneori aceste case aveau niste incaperi mici numite cubicula, unde se putea petrece noaptea.


13. Viata economica la Roma in vremea lui Iulius Cezar - Jul 30, 2015 9:31:00 AM
Iulius Cezar este probabil unul dintre cele mai cunoscute personaje ale istoriei lumii. S-a remarcat prin actiunile sale deosebite fiind un mare general al armatei romane, un mare lider al lumii antice, prin faptul ca a pus capat republicii, devenind dictator si chiar prin celebra sa moarte, fiind asasinat de cei care ii erau, nu cu mult timp inainte, alaturi. Vom vedea in continuare ce schimbari au avut loc din punct de vedere economic in perioada de glorie a lui Cezar.


Roma a avut parte de multe schimbari in vremea lui Cezar: se spune ca dictatorul a gasit un oras de caramizi si a lasat unul de marmura. Cezar a dezvoltat conceptul unei metropele imperiale si a pus bazele dezvoltarii urbanistice care avea sa aiba loc mai tarziu sub Augustus Octavian. 
In aceasta perioada s-au investit foarte multi bani in constructia de vile, poduri, strazi, monumente si alte lucrari publice. O buna parte din aceste resurse investite veneau din teritoriile cucerite(Macedonia, Asia Minor, Africa, Spania, Galia, Creta, Sicilia, Sardinia etc.).
Un fenomen timpic al secolului I i.Hr. era reprezentat de investitiile imobiliare: preturile avand parte de o crestere accelerata. O casa cumparata cu cateva zeci de mii de dinari in Palatino, cea mai scumpa zona din vreama respectiva, putea valora in cativa ani cateva milioane.
Averea lui Cezar a inceput sa se formeze dupa ce el a inceput cariera politica, pana in acel moment el avand datorii de cateva milioane de dinari catre prieteni si banci. Victoriile sale i-au largit patrimoniul considerabil, el castigand mult din prazile de razboi. In cazul averilor confiscate erau facute multe jocuri, ele fiind transferate de la o persoana la alta, schimbandu-si valoarea, dupa criterii care nu aveau nimic de a face cu realitatea economica. Un exemplu este cel al averii lui Pompei, care a fost vanduta pentru o suma derizorie de 50 de milioane, pentru ca mai tarziu Sentaul sa ii ofere fiului acestuia o indemnizatie de 70 de milioane. Cand a devenit dictator, averea statului a devenit practic averea sa personala. Cezar a creat un exemplu care avea sa fie urmat de multi, punand mana pe resurse uriase si platind soldati care sa ii apare interesele. 
In anul 46 i.Hr., pentru prima data dupa incercarea esuata din 217 i.Hr., sunt realizate monede din aur in valoare de 25 de dinari, ce reprezentau o valoare de 12 ori mare decat cea a unui argint. Se estimeaza ca dupa triumfurile lui Cezar au fost distribuite monede de argint in valoare de 200 de milioane de dinari, la care se adauga monedele proaspat realizate, din aur, in valoare de 20 de milioane de dinari.
Abundanta de moneda face ca dobanzile incasate de banci sa se reduca de la 12% la un minim de 4%, pentru cetateni. In cazul strainilor si a celor din provinciile cucerite, dobanda ramanea mereu la 12%. Sume importante au fost atunci imprumutate de catre banci si privitati la orase si personaje bogate din orient.
14. Crestini persecutati si ucisi in chinuri groaznice. Cum a inceput totul? - Jul 28, 2015 5:13:00 PM
Dupa incendiul care lovise Roma, Nero s-a gasit in fata unor acuzatii ingrozitoare, care nu mai incetau. S-a vazut deci nevoit sa ia masuri pentru a le pune capat, iar astfel s-a transmormat in acuzator, aratand cu degetul spre crestinii din oras. Unele teorii afirma ca aceasta idee de a-i acuza pe crestini a venit de la nimeni alta decat Poppea, care la vremea respectiva avea un grup de prieteni evrei. 


In anii respectivi crestinii erau urmariti si priviti rau de catre evrei, insa la nivelul imperiului nu se facea distinctie intre cele doua credinte. Probleme adevarate intre evrei si crestini au aparut la Roma, cand Apostolul Pavel a ajuns in oras si a intrat in polemica cu liderii evrei. Sfantul Pavel a fost incarcerat pentru ca l-ar fi jignit pe imparat, judecat si condamnat la moarte (probabil executat pe via Ostiense). Acest eveniment i-a facut pe evrei sa doreasca foarte mult realizarea unei distinctii intre cele doua religii la nivel oficial, mai ales ca religia iudaica, era tolerata la nivelul imperiului, iar cea crestina nu. Legile statului roman prevedeau ca un cetatean nu poate venera o divinitate care nu este recunoscuta de stat, insa senatul putea da permisiunea unei populatii cucerite de a-si venera proprii zei, cu conditia de a nu intra in conflict cu religia romana. Pana atunci crestinii se ascundeau in spatele drepturilor acordate evreiilor, insa odata facuta clara distinctia intre cele doua religii, crestinii ramaneau in afara legii. Problemele crestinilor cele mai mari erau ca nu aveau un popor care sa fie recunoscut si nu se fereau sa intre in conflict cu romanii. Mai mult, crestinii il venereaza pe Hristos (care in imperiu era vazut ca un condamnat la moarte ce s-a rebelat impotriva imparatului). Pe langa toate acestea, evreii se asigurau sa ii acuze pe crestini de toate nelegiuirile impotriva imparatului.
Nero a profitat deci de situatia neplacuta in care se aflau crestinii si i-a acuzat de incendierea Romei. Avea astfel loc la nivel oficial prima persecutie a crestinilor. Imediat crestinii au fost capturati si condamnati ca incendiatori (chiar daca ei se declarau nevinovati). Simplul fapt de a fi crestin devenise motiv de tortura. Nero a folosit metode ingrozitoare impotriva crestinilor: crucificandu-i, dandu-i sa fie sfasiati de catre caini si dandu-le foc pentru a lumina noaptea. Torturile aveau loc in amfiteatrul sau in gradinile imparatului, iar plebeii romani se imbracau in servitori pentru a putea asista la spectacolul torturii.
15. Bloguri/siteuri romanesti interesante care abordeaza teme istorice - Jul 27, 2015 8:16:00 AM
casa traditionala romaneasca


http://tributistoriei.blogspot.ro/
http://bogdanistorie.blogspot.ro/
https://istoriabisericii.wordpress.com
https://istorieorala.wordpress.com/
http://istorieevanghelica.ro/
http://flori-balanescu.blogspot.com/
http://dacul-mailo.blogspot.ro
http://spartacus-titanul.blogspot.ro/


16. Claudius: Un spectacol cu 20.000 de condamnati la moarte - Jul 25, 2015 8:32:00 AM
Claudius a ajuns imparatul Imperiului Roman in anul 41, urmandu-l la tron pe nepotul sau Caligula. In  trecut Claudius nu fusese tinut prea mult la punct cu treburile din imperiu, fapt datorat unor defecte fizice ale sale, dar si unei timiditati destul de mare pe care o avea acesta. Ajuns la tron, acesta a uimit lumea prin abilitatile sale de scriitor si conducator. A fost vazut ca o persoana plina de umanitate si justitie, datorita lui fiind construite multe apeducte si strazi. 

In urma unor lucrari facute la Lacul Fucino (aflat in actuala regiune italiana Abruzzo), care ar fi durat 11 ani, Claudius a hotarat sa organizeze o naumachia (lupta pe apa pentru a distra populatia). Claudius nu era primul care sa organizeze asa ceva, insa el a dus acest tip de spectacol la un alt nivel. Pentru aceasta batalie navala Claudius a decis sa foloseasca aproximativ 20.000 de persoane (sclavi condamnati la moarte, ce au fost gratiati pentru a participa la jocuri). Sclavii erau impartiti in doua flote, care s-au luptat sub ochii unei multimi uriase si excitate. Soarta nu a fost insa blanda cu sclavii respectivi, aproape toti murind oricum in timpul spectacolului. La acest eveniment avea asa se auda pentru prima data strigarea “Ave Caesar (imperator), morituri te salutant!” (Traiasca Cezar(imparatul), cei ce sunt pe cale sa moara te saluta!), strigare la care Claudius ar fi raspuns “Aut non” (Sau nu).
In ciuda unor astfel de spectacole, pana sa ajunga pe tron, Claudius nu avea experienta militara, nici nu era familiar cu bataliile, el ne mergand in armata, din cauza  defectelor sale fizice. Astfel, cand a plecat in anul 45 d.Hr. sa conduca trupele romane, care luptau in Britania, multi au crezut ca nu se va mai intoarce. El insa a reusit sa treaca peste acest neajuns, reusind sa aiba succes, cu ajutorul generalilor sai.
17. Povestea lui Spartacus – printul gladiator si a treia rascoala a sclavilor - Jul 22, 2015 9:58:00 AM
Pana la Spartacus luptele contra sclavilor, nu erau ceva iesit din comun in lumea romana, insa lucrurile au luat o intorsatura diversa atunci cand printul din Tracia, care luptase in linie secunda de partea armatei romane, s-a vazut nevoit sa lupte.


Impreuna cu un grup de camarazi fugise din tabara romana, devenind talhar. Fiind capturat de romani, avea sa ajunga gladiator, aparandu-si viata in arena pentru a distra plebea. Puternicul si mandrul Spartacus avea sa devina o atractie de prima clasa pentru spectatorii de la Circo Massimo. A fost trimis deci sa invete cum sa fie gladiator la o scoala de antrenament din Capua, unde se antrenau impreuna cei mai puternici si frumosi prizonieri capturati in Gallia, Germania si Tracia. La aceasta scoala a pornit o revolta, care desi parea sa fie oprita de catre gardienii supraveghetori, s-a terminat cu fuga gladiatorilor, dupa ce acestia i-au ucis pe supraveghetori.

La inceput grupul era format din doar 74 de oameni, gladiatori bine antrenati, care traiau din furturi facute in jurul orasului si care nu erau dispusi sa-si vanda pielea usor. Nucleul initial s-a largit rapid incorporand alti sclavi si toti cei care aveau conturi de reglat cu justitia romana. Dupa un an, in 72 i.Hr. grupul avea 70.000 de persoane inarmate, avand chiar si cavalerie. Acest lucru a fost posibila datorita unor indraznete atacuri asupra punctelor de control romane, care erau neprotejate. Astfel, rebelii lui Spartacus au reusit sa isi procure arme. Mai mult, sclavii din regiune au adus si ei alte arme, dupa ce isi masacrau stapanii si hotarau sa se uneasca armatei rebele.

Liderii rebeliunii erau Spartacus, Crixus si Enomaus, insa adevaratul comandant era Spartacus, care era venerat de catre oamenii sai, unii dintre ei avand credinta ca printul trac poseda capacitati profetice. Primele lupte dintre Spartacus si trupele romane s-au terminat toate cu victoria nobilului gladiator. Victoriile lui Spartacus s-au datorat in parte si fricii pe care o aveau soldatii romani fata de gladiatori, pe care ii vazusera de multe ori castigand in arena. Un eveniment de aminint este cel in care soldatii lui Publio Varinio, pretorul care a fost trimis initial a rezolve problema revoltei, s-au speriat atat de tare de gladiatori incat au fugit de pe campul de lupta si nu s-au oprit decat cand au ajuns la casele lor.
Trupele lui Spartacus se miscau dinspre sud spre nord, acesta incercand sa treaca Alpii pentru a-si duce oamenii inapoi in tarile lor de origine, distrugand treptat orice armata ar fi iesit in calea lor.

Opinia publica din lumea romana, in special orasele cea din orasele cucerite de rebeli(Cosenza, Turi, Metaponto, Nola, Nocera), era de parere ca revolta trebuia lovita decisiv. Licinio Crasso, care el insusi fusese afectat de revolta, a primit rolul de a-l opri pe Spartacus, si face cheltuiele insemnate pentru a pune pe picioare o armata.
Crixus, gladiatorul de origine celta, nu impartasea dorinta lui Spartacus de a-si trimite oamenii acasa, iar alaturi de el mai erau alti oameni, care amenintau sa se desparta de trupa lui Spartacus si sa continue impreuna lupta, unii pentru ca nu aveau o alta tara unde sa mearga, fiind sclavi nascuti in peninsula, altii fiind increzatori ca pot castiga intreaga putere.

Spartacus se vede astfel constrans sa schimbe tactica si sa se indrepte de la nord spre sud, pornind de la Modena si mergand de-a lungul Marii Adriatice, ajungand la litoraul Marii Ionice. Ajuns in acest punct Spartacus dorea sa mearga la Roma pentru a transa definitiv problema, insa soldatii sai l-au convins sa mearga mai la sud, pana in Calabria, pentru ca apoi sa treaca marea in Sicilia, pentru a extinde revolta. Ajunsi in Calabria oamenii lu Spartacus au asteptat in van navele pirate care trebuiau sa ii duca in Sicilia, piratii fiind speriati si corupti de catre soldatii lui Licinio Crasso. Crasso ii pregatea astfel o capcana lui Spartacaus, dorind sa ii distruga trupele pe drumul de intoarcere. Spartacus apeleaza la forta, iar intr-o noapte fara luna lanseaza un atac surpriza asupra celui mai slab punct al inamicului, reusind apoi sa scape.
  Lupta lunga punea la incercare armata lui Spartacus, care nu avea puncte sigure de aparare, protectie pentru iarna, aprovizionare si mai era si macinata de conflicte intre diferitele grupe nationale. Grupuri de celti si germani mergeau pe cont propriu inainte, pana cand erau ajunsi di urma de romani si invinsi. Lupta decisiva se apropria. Inainte de batalie Spartacus si-a ucis propriul cal in fata soldatilor, pentru a arata ca nimeni nu mai putea sa abandoneze lupta, era victoria sau moartea. Lupta a fost grea. Spartacus, desi era lovit la game, a luptat corp la corp cu romanii, care se apropiau tot mai mult. Totul s-a sfarsit cu un masacru: 60.000 de rebeli, inclusiv Spartacus, au ramas pe campul de lupta, in timp ce 6.000 de rebeli au ajuns prizonieri, fiind crucificati apoi pe via Appia, aceasta fiind pedeapsa pentru sclavii fugari.
18. Nero: de la uciderea mamei sale la incendierea Romei - Jul 21, 2015 7:37:00 AM
Din cate se pare Nero dorea ca numita Poppea Sabina sa devina amanta sa. Cum legile decentei din acele timpuri cereau ca ea sa fie casatorita, Nero ii cere lui Marcus Salvius Otho sa se casatoreasca cu ea.  Tacit povesteste ca Poppea era o femeie extrem de frumoasa si inteligenta, careia nu-i lipsea nimic in afara de onestitate. In aceste conditii Otho se indragosteste de ea si refuza sa ii faca pe plac lui Nero, care dupa amenintari si presiuni si vede constrans sa anuleze nunta si sa il trimita pe Otho sa guverneze indepartata provincie Lusitania (aflata in Portugalia).  Poppea era o femeie  ambitioasa si a inceput sa ii ceara lui Nero sa o faca imparateasa, in conditiile in care Nero era casatorit si avea o relatie rece cu sotia sa. Claudia Octavia, sotia lui Nero, era iubita de popor si de pretorieni, era protejata de Seneca, de Burro si mai ales de Agrippina Minor Iulia (mama lui Nero). Poppea, pentru a obtine ceea ce dorea, il impinge pe Nero sa elimine obstacolul principal – sa isi ucida propria mama.

In timp ce participa la sarbatorile Minervei de la Baia, Nero a invitat-o pe mama lui sa i se alature. A trimis deci o nava la Anzio sa o aduca la Pozzuoli. In timpul calatoriei, pardoseala navei se prabuseste, dar Agrippina reuseste sa se salveze innotand. Sfatuit de Seneca si Burro, Nero decide sa o ucida oricum, inainte ca stirea „accidentului” sa se transforme intr-un scandal si trimite asasini platiti pentru a o elimina. Dupa acestea, Nero a trimis o scrisoare Senatului, in care afirma ca mama lui a complotat impotriva sa, dar apoi plina de remuscari s-a sinucis. Desi cunosteau adevarata poveste senatorii au dat dovada de lasitate si au pornit manifestari de fericire si momente de rugaciune pentru a multumi zeilor ca au fost scapati de tradatoare. Mergand la Campidoglio si vazand manifestarile de fericire, Nero a declarat ca nu mai are nevoie de ajutoare, iar la putin timp (in 62 d.Hr.) Burro, favoritul Agrippinei isi gaseste sfarsitul. Moartea acestuia ar fi fost pusa pe seama unor probleme de sanatate, insa multe persoane il vedeau pe Nero vinovat. Un alt incident din anul 62, l-a avut protagonist pe Nero, instigat de Poppea, incident care se termina cu uciderea sotiei sale Octavia. Si dupa acest incident „curajosul” Senat declara zile de sarbatoare. In acea vreme insa senatul era la un minim istoric in ceea ce priveste autoritatea si nu era format din patricieni, asa cum se obisnuia. 
Ultimele farame de simpatie pentru Nero aveau sa dispara intr-un incident care a ramas faimos peste secole: incendierea Romei. Intr-o noapte cu luna plina, intre 18 si 19 iulie 64, un incendiu pornit din  zona Circo Massimo s-a raspandit in toata Roma, fara a putea fi izolat. Strazile inguste si edificiile din lemn au cazut cu usurinta prada flacarilor. Teoriile spun ca daca focul ar fi fost pus de oameni platiti, acestia ar fi asteptat o noapte fara luna plina, si deci ar parea ca a fost un accident. Poporul roman insa gasise vinovatul in persoana lui Nero, un om cu multe cadavre in spate si o moralitate indoielnica. Se spune ca Nero statea intr-un turn si canta, atunci cand Roma ardea, ca a comparat incendierea Romei cu incendierea Troiei si ca a incendiat Roma pentru ca dorea sa isi faca un palat in zona respectiva. Alte teorii spun ca Nero era in afara Romei cand a avut loc incendiul. Ce se stie sigur este ca Nero a incercat sa ii ajute apoi pe sinistrati, si ca a reconstruit zona, facand insa si un palat spectaculos „Domus Aurea”.
19. Latinitate - Romulus – legendarul fondator al Romei – Rapirea sabinelor - Jul 18, 2015 9:03:00 PM
Romulus, fondatorul Romei, este primul dintre personajele legendare ale istoriei orasului. Povestile il descriu ca pe un rege drept, luptator puternic si, cel mai important, fiu de zeu. Originea sa divina il insoteste in toate actiunile sale: uciderea fratelui sau, rapirea sabinelor, inaugurarea de temple sacre. Actiunile sale nu se supuneau limitelor umane de justitie, pentru ca actiunile sale erau mereu “drepte”, el fiind un zeu, si prin urmare superior judecatii umane.



Se imbraca somptuos, potrivit statutului sau,  a numit 300 de senatori si 300 de cavaleri, a creat un “azil” in Intermontium, unde se puteau refugia hoinarii si fugarii de orice fel, pentru a popula in cel mai scurt timp noul oras, iar mai apoi a pus la cale o strategie pentru a gasi sotii pentru oamenii sai si pentru a asigura continuitatea urbei.Dupa ce a incercat sa dezvolte relatii de prietenie cu popoarele invecinate, Romulus a organizat jocuri solemne in onoarea zeului Consus(Neptunus Equestris in unele lucrari), iar apoi a raspandit stirea printre vecinii sai. Populatia sabina s-a prezentat la jocuri, iar romanii priveau cu interes fetele sabine pe care le puteau rapi. La semnalul stabilit romanii au mers sa rapeasca sabinele, multe fiind rapite la intamplare de primii romani care le-au gasit, in timp ce cele mai frumoase, care erau rezervate pentru senatori, erau duse la casele acestora de catre plebeii care erau insarcinati cu asta.Sabinii, surprinsi si ofensati de cele intamplate, au parasit orasul impreuna cu celelalte popoare prezente si s-au pregatit de razboi pentru a razbuna acele casatorii nedorite. Romanii s-au infruntat cu mai multe popoare, iesind mereu castigatori soldatii lui Romulus. Lupta cu sabinii, condusi de catre regele Tito Tazio, a fost mult mai dura insa, acestia au mituit cu aur o fata numita “Tarpea”, fiica custodelui orasului si au fost introdusi in oras, insa in loc sa ii dea fetei bratarile de aur de pe mainile  lor stangi, soldatii i-au dat acesteia doar lovituri, folosind scuturile aflate pe mainile stangi, ucigand-o. Numele ei a ramas in stanca de la Campidoglio “stanca Tarpea”, de unde erau aruncati tradatorii poporului roman.Intr-o lupta succesiva romanii au fost coplesiti si au luat-o la fuga. Atunci, Romulus a ridicat mainile spre cer cerand ajutorul zeului Jupiter Stator, iar soldatii s-au oprit imediat si au inceput sa lupte iarasi impotriva inamicului. Atunci sabinele, care erau deja sotii ale romanilor si indragostite de acestia, s-au pus intre armele sotilor si ale tatilor, cerand un armistitiu care sa aduca pacea, ajungandu-se in cele din urma la o alianta intre cele doua popoare.Orasele Fidene si Veio au fost apoi supuse de romani si transformate in colonii.Domnia lui Romulus a continuat cu devotamentul si dragostea soldatilor si a poporului si ostilitatea indirecta a patricienilor, care nu acceptau de buna voie dorintele regelui. In timpul unei furtuni, un nor negru a acoperit tronul regelui, lasandu-l pe acesta ascuns privirilor soldatilor, iar patricienii l-au ucis, facandu-l bucati si ascunzand bucatile trupului acestuia sub togi pentru a nu lasa urme. Cand norul s-a departat, tronul gol a aparut in fata multimii indurerate. Patricienii, pentru a evita suspiciunile poporului, au raspandit zvonul ca Romulus a fost primit in cer si a fost facut zeu, sub numele de Quirino.Dupa moartea lui Romulus a inceput o lupta pentru putere, care s-a terminat cu aducerea la conducerea regatului a unui sabin, cunoscut pentru religia sa si pentru sensul lui de justitie – Numa Pompilio.
20. Constiinta nationala, religie si emancipare politica in Transilvania - Jul 12, 2015 2:49:00 PM
Trecerea Transilvaniei sub stapanire Imperiului Habsburgic a modificat statutul politic al principatului, caruia i s-a limitat autonomia interna. Locul principelui a fost luat de un guvernator numit de imparat.Curtea de la Viena a reprezentat speranta unui sprijin pentru obtinerea drepturilor politice pe care autoritatile locale si nobilimea maghiara refuzau sa le acorde romanilor.Prevederile Diplomei Leopoldine din 1701, care acorda drepturi civile romanilor trecuti la greco-catolicism, nu au fost aplicate. Principalul avantaj al unirii cu biserica romano-catolica a fost doar ameliorarea situatiei economice a clerului unit.In prima jumatate a secolului al XVIII-lea, in lipsa unei nobilimi nationale, lupta romanilor pentru drepturi politice a fost condusa mai ales de cler.

 Ioan Inochentie Micu Klein (1692-1768) Episcop 1728-1751S-a nascut la Sadu, langa Sibiu, intr-o familie de tarani liberi pe Pamantul Craiesc. Familia Micu, originara din „scaunul sasesc” al Sibiului, a devenit prin innobilare, in 1729, „Klein”, la care s-a adaugat desinenta nobiliara propriu-zisa „de Sad”. Inochentie Micu a urmat liceul iezuit din Cluj, apoi a studiat teologia. In 1728 a fost numit episcop, functie in care a fost instalat in 1732, cand i s-a acordat si un loc oficial in Dieta Transilvaniei. Initial, revendicarile sale vizau anularea legilor discriminatorii cuprinse in codurile de legi Aprobate si Compilate si se refereau la  punctul 3 din cea de-a doua Diploma Leopoldina (1701) prin care erau asigurate drepturi uniatilor.El a transformat ideile mai vechi, sustinute de umanisti, de cronicari si in special de Dimitrie Cantemir – latinitatea romanilor, vechimea lor in Transilvania, nobletea lor romana – in argumentele pentru obtinerea drepturilor politice. Pe plan politic, obiectivul sau esential a fost recunoasterea „natiunii romano-valahice”(natiune – natio – in sens medieval insemna stare sociala care beneficia de anumite privilegii sau imunitati) pe masura valorii, numarului si aportului ei.Programul lui Inochentie Micu nu ar fi fost posibil fara o serie de reforme sociale: -          apararea taranimii libere de incercarile de aservire-          reducerea robotei-          desfiintarea servitutii personale;-          libertatea fiilor de iobasi de a urma scoli si meserii-          ridicarea nelimitata romanilor in slujbe si in aparatul de stat conform aptitudinilor, dar si necesitatii reprezentarii „natiunii romane” potrivit cu numarul, calitatea si rolul ei in viata principatului.Aceste revendicari au stat la originea unui adevarat program de emancipare nationala a romanilor transilvaneni, care a fost continuat de Scoala Ardeleana.Datorita consecventei cu care a cerut drepturi pentru romani, Inochentie Micu a fost chemat la Viena si apoi a fost silit sa plece in eil la Roma, unde a ramas pana la moarte.Raspunsul membrilor Dietei din Cluj la memoriul episcopului Inochentie Micu din 1744: „Episcopul si clerul unit cer niste lucruri pe care nimenea nu le-a mai cerut vreodata de la strabunii nostri si nu le va putea cere nici de la urmasii nostri [...] Cer ceva ce rastoarna din temelie drepturile si libertatile avute pana acum, in pace, din partea natiunilor patriei. Cer ce, de fapt, clatina si tulbura intreg sistemul acestei tari pastrat pana acum in ordine buna, atat in cele religioase, cat si in cele politice si economice. In fine, cer aceea ce clerului si plebei valahe, dupa firea ei prea bine cunoscuta, nu i se cuvine niciodata. La aceste cereri nemaiauzite si foarte insemnate ale episcopului, noua, straturile, care am venit la aceasta dieta, nu ne este iertat a raspune, nefiind autorizati si pregatiti a ne declara intr-o chestiune atat de importanta si de neasteptata.”Biserica UnitaHabsburgii au initiat chiar de la inceputul dominatiei lor in Transilvania o politica sustinuta de catolicizare a romanilor, care constituiau majoritatea populatiei.Unirea cu biserica romano-catolica a fost hotarata de sinodul intrunit la Alba Iulia in 1697. Aceasta hotarare a fost urmata de un manifest semnat de 38 de protopopi, care apreciau promisiunea Curtii de la Viena ca unitii se vor bucura de privilegiile preotilor catolici.In 1699, diploma emisa de imparatul Leopold I scutea preotii uniti de iobagie si de robota. Cea de-a doua Diploma Leopoldina referitoare la unire hotara ca si taranii uniti trebuie sa fie „primit intre straturile tarii, ca si ceilalti fii catolici ai patriei”. Dieta Transilvaniei nu a acceptat insa aceasta diploma. Unirea religioasa privea patru elemente canonice preluate de la catolici: recunoasterea primatului Papei, folosirea in ritual a painii nedospite (azima), Purgatoriul, purcederea Duhului Sfant nu numai de la Tatal, ci si de la Fiu (filioque). Uniatii sau greco-catolicii isi pastrau ritul bizantin, obiceiurile si calendarul ortodox.Pe termen lung, „Unirea” a permis clerului greco-catolic sa aiba legaturi culturale cu Roma, fapt ce a favorizat si stimulat miscare de idei de care si-a legat numele Scoala Ardeleana, cu rol important in dezvoltarea constiintei nationale.Supplex Libellus Valachorum – programul politic si national al Scolii ArdeleneSupplex-ul a fost redactat de Iosif Mehesi, de la Cancelaria aulica, in colaborare cu Samuil Micu, Ioan Piuariu-Molnar, Gheorghe Sincai, Petru Maior si altii. Memoriul, inaintat in martie 1791 imparatului Leopold, cerea reintegrarea „natiunii” romane in randul „natiunilor” tarii, fara deosebire de confesiune. Temeiul juridic al acestei revendicari consta in faptul ca romanii erau cei mai vechi locuitori ai tarii, cei mai numerosi si purtau sarcinile cele mai multe.Inmai 1791, imparatul a trimis Dietei din Cluj memoriul romanilor, spunand ca „natia valaha ar cere [...] ca sa fie declarata ea natie regnicolara”. Imparatul cerea Dietei „sa propuna cat mai curand darea concetateniei romanilor, uzul liber al religiei si putinta unei culturi mai ingrijite”.Membrii Dietei raspundeau imparatului ca „mare a fost surprinderea pe care a produs-o in inimile noastre un rescript regal atat de neasteptat”. Dieta a refuzat discutarea petitiei romanilor pentru motivul ca cererile reformulate si rezolvarea lor ar duce la rasturnarea vechiului sistem de prvilegii din Transilvania.Scoala Ardeleana, miscare culturala nationala iluministaScoala Ardeleana a reprezentat un fenomen cultural-ideologic bazat pe o grupare de carturari cu idei si preocupari comune si pe un program de emancipare nationala. Scoala Ardeleana, formata din Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ioan Budai-Deleanu si alti intelectuali, s-a conturat in deceniul opt al secolului luminilor, desfasuradu-si activitatea si la inceputul secolului al XIX-lea.Reprezentantii ei si-au consacrat cea mai mare parte a activitatii studiului istoriei, pentru a dovei in principal originea latina, unitatea poporului roman si continuitatea sa in Dacia. Ei sustineau ideea „originii romane pure” caci, asa cum scria Samuil Micu, „romanii, cei ce astazi sunt in Dacia [...] ei pre sine se numesc romani si sunt din romanii cei vechi, de Traian adusi si asezati in Dacia”.
21. Revolutia de la 1848 - 1849 Moldova, Tara Romaneasca, Transilvania, Banat, Bucovina - Jun 15, 2015 12:24:00 PM
In 1848 intreaga Europa este cuprinsa de miscari revolutionare care isi propuneau reforme deocratice si intarirea rolului burgheziei ca forta politica. Incadrandu-se acestui proces, elita politica romaneasca trece la reformarea societatii dupa modelul revolutiilor europene.


Obiective politice Obiective nationale Obiective economice si sociale Regimuri representative Autonomie Desfiintarea privilegiilor de orice fel Drepturi si libertati individuale Inlaturarea dominatiei straine Desfiintarea iobagiei si clacasiei Adoptarea unor constitutii Crearea unui stat national Improprietarirea taranilor Egalitatea in drepturi politice Recunoasterea drepturilor politice ale natiunii romane proportional cu ponderea ei Libertatea comertului si a industriei Obiective ale revolutiei 1848
 MoldovaAici s-a manifestat opozitia fata de domnitorul Mihail Sturdza (a carui domnie a avut loc intre aprilie 1834 - iunie 1849), la care a participat boierimea mica si mijlocie, o parte a marii boierimi de orientare liberara si mai ales elita intelectuala. Domnitorul este adeptul ideilor conservatoare si a rezolvarii crizei politice interne fara convulsii sociale. La 27 martie s-a intrunit o adunare de protest, la hotelul Petersburg din Iasi. Un comitet ales a alcatuit o petitie catre domnitor, redactata de Vasile Alecsandri, in 35 de puncte. Boierimea moldoveana dorea reformarea regimului prin masuri moderate, atitudine explicabila prin autoritarismul lui Sturza si temerea fata de o interventie armata a Rusiei, care avertizase ca nu se vor tolera miscari revolutionare.Autoritatile ii aresteaza pe manifestanti; cativa reusesc sa se refugieze in celelalte provincii romanesti participand la actiunile revolutionare. Revolutionarii moldoveni, puternic impresionati de Adunarea de la Blaj, din mai 1848, au redactat un legamant, la Brasov, la 12 mai, intitulat Printipiile noastre pentru reformarea patriei.
Tara RomaneascaEvenimentele s-au desfasurat pe cale revolutionara, dupa model francez. Principalele forte participante au fost: Societatea Secreta Fratia, Grupul de exilati romani aflati la Paris, negustori, intelectuali, boierime liberala, ofiteri si populatie urbana.Revolutia urmarea rasturnarea regimului existent si edificarea unuia nou si modern.La 9 iunie, la Islaz, s-a desfasurat o adunarea populara, unde Ion Heliade Radulescu  prezinta un program. Ca urmarea a declansarii insurectiei in Bucuresti pe 13 iunie, domnitorul Gheorghe Bibescu a abdicat si a fugit in Transilvania, incredintand conducerea tarii unui guvern provizoriu prezidat de mitropolitul Neofit si avand in componenta pe: Ione Heliade Radulescu, Christian Tell, Nicolae Balcescu, C.A. Rosetti, Ion C. Bratianu s.a.Guvernul provizoriu, in lipsa unui corp reprezentativ, exercita atat puterea executiva, cat si pe cea legislativa si avea misiunea de a organiza noul regim pe baza celor 21 de puncte ale Proclamatiei de la Islaz. Erau infiintate: Garda Nationala, Comisia Proprietatii care-si propunea sa reglementeze raporturile dintre proprietari si clacasi, Comisarii de Propaganda, a caror atributie era explicarea programului de la Islaz, iar Agentii Diplomatici erau acreditati pe langa Marile Puteri pentru a obtine sprijin extern. Guvernul a desfiintat rangurile boieresti, a eliberat detinutii politici, a decretat desfiintarea cenzurii si a stabilit culorile drapelului national: albastru, galben, rosu cu deviza Dreptate-Fratie.Revolutia a esuat ca urmare a interventiei militare turcesti. Intr-o prima etapa, reprezentantul Portii, Suleiman Pasa, condamna revolutia si obliga la infiintarea unei Locotenente Domnesti, compusa din Ion Heliade Radulescu, Nicolae Golescu si Christian Tell. Aceasta solutie nemultumeste Rusia si Imperiul Otoman, noul trimis al Portii, Fuad Pasa, intrand cu armata in Bucuresti, pe 13 septembrie si anuntat restaurarea Regulamentului Organic.Transilvania, Banat, BucovinaIn aceste pronvincii, aspectele sociale si politice sunt amplificate de dorinta romanilor de a obtine emanciparea nationala.La miscarea revolutionara au participat elita burgheza, ecleziastica si intelectuala, alaturi de taranime.In Transilvania se manifesta un conflict etnic intre romani si maghiari, determinat de programul national al revolutionarilor maghiari, care isi propuneau restaurarea Ungariei Medievale. Ei hotarau, in 1848, sa nu recunoasca individualitatile nationale din Ungaria, sa impuna folosirea exclusiva a limbii maghiare in stat si sa proclame Unirea Transilvaniei si a Comitatelor din Partium cu Ungaria.Protestele romanilor iau forma celor trei Adunari Populare de la Blaj:-        -  18 aprilie: adunarea care testeaza atitudinea populatiei fata de programul politic national, pregatind totodata adunarea din mai-       -   3-5 mai: Marea Adunare Nationala de pe Campia Libertatii din Blaj proclama independenta natiunii romane si adopta Petitiunea Nationala, un program in 16 puncte. Adunarea propune infiintarea unui organ executiv, Comitetul National, condus de Andrei Saguna, care sa coordoneze actiunea politica romaneasca. Mai multe petitii sunt trimise Dietei din Cluj si Curtii Imperiale din Viena. Esecul misiunilor romanesti si sanctionarea uniunii cu Ungaria de catre imparat duc la trecerea de la faza legalista a revolutiei la cea armata.Datorita rezistentei romanilor, unificarea politica si administrativa a Transilvaniei si Ungariei esueaza, iar colaborarea dintre autoritatile maghiare si cele austriece inceteaza.-     -     3-16 septembrie: a treia Adunare de la Blaj hotaraste organizarea militara a provinciei pentru a apara suveranitatea teritoriilor romanesti. Intre lunile octombrie 1848 si iulie 1849 se declanseaza un razboi civil intre trupele austriece si cele maghiare, ultimele conduse de generalul polonez Iosif Bem. Romanii se retrag in Muntii Apuseni, iar comanda trupelor o detine Avram Iancu, care rezista atacurilor maghiare.Conflictele dintre maghiari si austrieci duc la reconsiderare a pozitiei Vienei fata de romani, astfel ca prin Constitutia de la 4 martie 1849 imparatul Franz Joseph recunoastea autonomia Transilvaniei. 
Intre romani si maghiari incep tratative mediate initial de deputatul roman Ioan Dragos si continuate cu succes de Nicolae Balcescu. La 2 iulie 1849 s-a semnat Proiectul de Pacificare de la Seghedin. Acordul recunostea unele drepturi ale romanilor, dar nu prevedea renuntarea la unirea Transilvaniei cu Ungaria. 
Soarta revolutieia fost decisa ded contraofensiva trupelor celor doua Imperii (Austriac si Tarist), care inving armata maghiara in august 1849. 
In Bucovina, din initiativa Comitelului de Actiune, are loc la 8 mai 1848, la Cernauti, o adunare populara nationala sub presedintia lui Eudoxiu Hurmuzaki.  Adunarea a eleborat un program dezvoltat ulterior, in iulie, in actul intitulat Petitia Tarii. Aici se revendicau: autonomia provinciei si a bisericii ortodoxe, o dieta care sa cuprinda reprezentanti ai tuturor starilor si o conducere proprie in administratie, justitie si politica. In Banat, provincie integrata Ungariei la sfarsitul secolului al XVIII-lea, miscarea de eliberare nationala imbraca tot forma unor adunari populare. In fruntea banatenilor s-a remarcat Eftimie Murgu, adept al unirii Banatului cu Transilvania. In adunarea din 15 iunie 1848, de la Lugoj, se solicita atat autonomia provinciei, cat si recunoasterea natiunii si a limbii romane.

22. Romanitatea romanilor: 101-106. Luptele lui Traian impotriva dacilor lui Decebal. Cucerirea Daciei de catre romani - Jun 5, 2015 6:58:00 PM
Traian a pronit razboi impotriva dacilor, pe care ionienii ii numesc “dakoi”, dupa cum spune Apian in cartea a douazeci si treia a Istoriei romane, dorind sa ii pedepseasca pe acestia pentru ca refuzau sa mai plateasca tributul anual. Asadar Decebal, conducatorul dacilor, afland de expeditia initata de Traian impotriva neamului sau, s-a temut, caci cunostea priceperea acestuia in activitatile militare. Si incingandu-se lupta intre ei, romanii au ucis multi adversari, dar nu mai putini si dintre ai lor au fost raniti.
Atat de multi raniti erau incat, lipsind fesele pentru bandaje, Traian nu si-a curat nici propria sa haina. Iar dupa ce, cu greutate, a cucerit culmile si a ajuns aproape de capitala lor, Decebal a trimis soli, promitand ca va preda si armele si masinile si pe mesteri si ca va face tot ce i se va cere; si venind la imparat i s-a inchinat, plecandu-se la pamant. Traian, plecand apoi in Italia i-a luat cu el si pe solii lui Decebal. Acestia au fost introdusi in senat si, depunand armele si impreunandu-si mainile in felul prizonierilor, au spus si au cerut cu rugaminti multe lucruri. Si astfel, dupa ce au capatat tratate, din nou si-au luat armele. Iar Traian a primit onorurile triumfului si a fost numit Dacicus. Si, din pricina razboiului, nu a neglijat celelalte treburi si nu a facut mai putin dreptate, ci in multe locuri si adeseori a judecat de pe tribuna.
Cand i s-a dat de veste ca Decebal se razvrateste din nou si nu respecta tratatele, a pornit iarasi   razboi impotriva lui. Decebal, fiindu-i inferior in forta, s-a pregatit cu grija sa-l invinga prin inselaciune. Si stiind ca Traian este un om binevoitor si ca primeste pe cel ce vrea sa stea de vorba cu el, a trimis niste pretinsi dezertori care, de va fi cu putinta, sa-l ucida. Dar unul dintre ei a fost banuit si prins si, supus cercetarilor, a marturisit taina. Imparatul, dupa ce a construit un pot peste Dunare, lucrare mai presus de orice admiratie si cu neputinta de descris, a trecut fluviul pe acest pod si i-a infrant pe daci, cu greu si infruntand primejdii, dar i-a infrant. Si Decebal, pierzand orice nadejde, si-a facut singur seama. Si de atunci neamul dacilor si tara lor au devenit supuse romanilor. Si a gasit si tezaurul lui Decebal,  desi aceasta descoperire era greu de facut, caci barbatul, dupa ce abatuse din albia sa un rau care curgea prin apropierea capitalei sale, sapase foarte adanc in pamantul peste care trecea apa si asezase in groapa foarte mult aur si inca si mai mult argint si alte lucruri de pret care nu sunt distruse de umezeala si a acoperit cu lespezi groapa si a pus pe deasupra pamant si prundis si astfel din nou a readus apa in albia de mai inainte. Si intr-o pestere depusese multe lucruri. A facut acestea nefiind nimeni altcineva de fata decat prizonierii care lucreau in acest scop; iar dupa ascunderea bogatiilor i-a ucis pe prizonieri ca sa nu dezvaluiasca cele facute de el, dar unul dintre prietenii lui Decebal, avand si el cunostinta de locul unde se afla tezaurul, l-a aratat romanilor.
23. Razboaiele balcanice: Tratatul de la Bucuresti - May 15, 2015 1:31:00 PM
Bucurestiul  avea sa fie gazda delegatiilor de pace pe 30 iulie 19113. Venizelos conducea delegatia Greciei, Nikola Pašić delegatia Serbiei, Muntenegru era reprezentat de Janko Vukotić, iar Titu Maiorescu conducea delegatia Romaniei. Prin intermediul ambasadorilor lor la Bucuresti, Marile Puteri au fost prezente in discutiile de pace, avand o mare influenta, fara insa a domina. Romania a respins cerinta otomanilor de a participa, sustinand ca probleme discutate priveau doar aliatii din Balcani, lasand astfel Bulgaria sa discute direct cu ei. Delegatii au fost de accord cu incetarea focului pentru 5 zile, incepand cu ziua urmatoare.


Dimitar Tonchev, noul ministru de finante bulgar, a condus delegatia Bulgariei, tinand locul premierului Vail Radoslavov, care a nu a dorit sa participe. Tonchev a incercat sa divida parerile in interiorul coalitiei victoriaose, insa s-a lovit de un zid atunci cand Grecia, Romania si Serbia au prezentat o pozitie unita. Astfel, Bulgaria s-a inteles mai intai cu Romania, cedand Sudul Dobrogei, lucru cu care fusese de accord inca de pe 19 iulie. In urma acestei concesiuni Romania incercat sa afiseze o pozitie de moderator.
Delegatii si-au incheiat treaba pe 8 august, semnand Tratatul de la Bucuresti doua zile mai tarziu. Tratatul impartea Macedonia in 3, intre Serbia, Grecia si Bulgaria (in ordine dupa dimensiunea partilor primite). 
Tratatul a fost foarte bun pentru tarile victorioase (Romania – care castiga Sudul Dobrogei si devenea un arbitru in regiune, Serbia, Grecia – care primeau teritorii si isi intareau pozitiile), insa dezastruos pentru Bulgaria, care se vedea fara teritoriile visate si epuziata.
24. Razboaiele balcanice: Interventia Romaniei - May 11, 2015 12:46:00 PM
Vazand posibilitatea de a realiza aspiratiile privind Dobrogea, Romania incepe mobilizarea de razboi pe 5 iulie 1913. Armata Romana era la vremea respectiva bine echipata, avand efective pe timp de pace de 6.149 ofiteri si 94.170 de oameni inrolati, numarul putand ajunge, in urma mobilizarii pe timp de razboi, la 417.720 de oameni. Facand parte din Tripla Alianta, Romania avea cea mai mare parte a armelor fabricate de catre firma germana Krupp.
In ciuda acestor caracteristici ale armatei, Romania nu mai fusese intr-un conflict militar cu o alta tara din 1878, totusi aceasta forta, cea mai mare din regiune, adaugata la cea a Greciei si Serbiei, punea Bulgaria intr-o situatie neplacuta.
Pe 10 iulie guvernul Romaniei declara razboi, dand insa asigurari ca nu intentioneaza sa subjuge Bulgaria sau sa ii invinga armata. In aceeasi zi 80.000 de soldati romani din a 5-a divizie a armatei, aflata sub Generalul Ioan Culcer, trecea granita si ocupa teritoriul cerut in precedenta la St. Petersburg. Cavaleria acestei divizii a ocupat pentru o scurta perioada portul de la Varna, insa vazand lipsa de rezistenta a bulgarilor s-a restras in Dobrogea.
In noaptea dintre 14 si 15 iulie, 250.000 de oameni condusi de Printul Ferdinand trecea Dunarea mergand la Rahova, Nikopol si Ghighen. Fara sa intalneasca rezistenta, armata romana s-a regrupat in doua elemente: unul catre vest, inspre orasul Ferdinand (care acum poarta numele Montana), aflat in nord-vestul Bulgariei; celalalt a mers spre sud-vest catre raul Iskar si Sofia. Pe 18 iulie trupele romane ocupau Ferdinand, pe 20 iulie ocupau Vartsa, localitate la nord de Sofia, iar pe 23 iulie cavaleria romana ajungea in satul Vrzhdebna, aflat in vecinatatea capialei Bulgare, pe care romanii erau pe cale sa o ocupe, ajungand astfel si in spatele armatei a 3-a a Bulgariei, care lupta contra Sarbilor. Pe 25 iulie Romanii si Sarbii se intalneau la Belogradcik.
In realizarea acestei invazii armata romana a folosit avioane, in cea mai mare parte pentru scopuri de recunoastere, facand poze ale teritoriilor si aruncand pliante deasupra Sofiei, cauzand astfel mirare si teama. (PS: In acelasi an, 1913, avea sa moara Aurel Vlaicu, incercand sa zboare deasupra Muntilor Carpati in avionul sau Vlaicu II). Sofia devenea astfel prima capitala europeana aflata sub umbrele avioanelor inamice.
Desi bulgarii nu au opus rezistenta, armata romana a inregistrat totusi 6.000 de morti, din cauza holerei, mai mult, boala pe care au luat-o soldatii s-a raspandit apoi si in randul populatiei civile din Romania.
Sudul Dobrogei avea sa ramana a Romaniei pana in septembrie 1916, cand Romania intra in razboi de partea Antantei, iar Bulgaria, in alianta cu Germania si Austro-Ungaria, a reusit sa invinga Romania.
25. Razboaiele balcanice: Disputa dintre Romania si Bulgaria - May 2, 2015 3:36:00 PM
Dupa succesele Bulgariei impotriva Otomanilor, care au schimbat raporturile de putere din regiune, Romania s-a vazut in situatia de a cere Bulgariei compensatii, privindu-se ca un “jandarm al Peninsulei Balcanice” si dorind sa se asigure ca va ramane singura putere importanta din regiune.
Problema nu a fost trecuta cu vederea de catre bulgari, iar in ajunul razboilui, in vara lui 1912, guvernul de la Sofia a incercat sa ajunga la un fel de pace cu cel de la Bucuresti, fiind preocupat de o posibila alianta intre Romania si Austro-Ungaria si de prietenia cu Imperiul Otoman.

In acelasi timp, primul ministru, Titu Maiorescu, a replicat evaziv la abordarea bulgara spunand ca inca nu au avut loc evenimente care sa necesite o discutie, incercand astfel sa traga de timp pentru a vedea rezultatul clar al razboiului.


Cand in toamna lui 1912, victoriile Bulgariei asupra Otomanilor au devenit mai clare, Romania a trimis la Sofia o cerere prin care cerea compensatii teritoriale in nord-estul Bulgariei. Initial era cerut importantul port Silistra de pe Dunare, insa pana in ianuarie 1913, cererea s-a largit, iar Romania cerea Cadrilaterul (Partea de Sud a Dobrogei), aflata intre Turtucaia, Balcic si Marea Neagra.


Bulgarii priveau aceasta cerere ca un santaj, iar atat timp cat armata continua sa fie victorioasa pe front, ei nu aveau de gand sa cedeze teritorii. In final, insa, la 24 februarie 1913, cand armata era activa in Adrianopol si Chataldzha, in timp ce erau presati de Rusia si alte Mari Puteri sa faca concesii, si cand relatiile lor cu aliatii au devenit problematice, bulgarii au acceptat rezolve disputa cu Romania, la ambasadorul Marilor Puteri, la o conferinta la St. Petersburg. Bulgaria spera astfel ca locatia evenimentul era o asigurare ca Rusia o va proteja, in calitate de aliat traditional, ceea ce insa nu avea sa se intample.


In ciuda tendintei de a nu ceda teritorii pe criterii etnice, Bulgaria trebuia sa ajunga la un accord cu Romania. Chiar si Tarul Ferdinand al Bulgariei, a cerut cedarea teritoriului, pe care spera sa il recastige in viitor, insa guvernul bulgar a rezistat cererilor Romaniei si a cerut Rusiei sa ofere ajutor pentru indepartarea oricaror posibile interventii in forta ale Romaniei. Aceasta abordare avea sa se dovedeasca gresita pentru politica externa bulgara. Disputele Bulgariei cu Grecia si Serbia, in privinta Macedoniei, cereau o frontiera nordica fara probleme. Refuzul Bulgariei de a ceda Sudul Dobrogei, avea sa o coste Macedonia, cand Romania a intrat in Al doilea Razboi Balcanic, de partea Greciei si Serbiei.